Produsele din R. Moldova sunt EXPORTATE în România FĂRĂ TAXE vamale
2585
ansa.gov.md Mai multe produse din R. Moldova, printre care sortimente din carne, produsele lactate, cerealele, zahărul şi ouăle, sunt exportate în România fără achitarea taxelor vamale, dacă se prezintă dovada originii.
Potrivit unui comunicat de presă al Direcţiei Generale a Vămilor din România, pentru aceste produse nu mai este necesar ca importatorii să aplice pentru contingent şi să garanteze taxele la import. Facilităţile în cauză sunt prevăzute de Acordul de Asociere încheiat între UE şi R. Moldova şi se aplică începând cu data de 1 septembrie curent.
,,Anterior datei de 1 septembrie, mărfurile originare din R. Moldova beneficiau de preferinţe tarifare autonome. Acest regulament se aplică până la 31 decembrie 2015. În plus faţă de aceste prevederi, Acordul de asociere prevede un tratament tarifar mai favorabil pentru unele categorii de produse”, se precizează în comunicat.
De asemenea, pentru o parte din legumele si fructele care beneficiază de scutirea componentei ad valorem (unele sortimente de roşii, usturoi, struguri, mere şi prune), Acordul de Asociere prevede o scutire totală de taxe vamale în limitele contingentelor tarifare. ,,Dacă importatorul aplică pentru contingentul tarifar, garanţia constituită privind taxa vamală trebuie să acopere doar componenta cantitativă a taxei vamale şi nu întregul cuantum al taxei vamale, având în vedere că componenta ad valorem este scutită în baza regulamentului menţionat”, mai precizează sursa citată.
Pentru a beneficia de aceste facilităţi, importatorul trebuie să prezinte, de asemenea, dovada că mărfurile sunt originare din R. Moldova. Garanţia se restituie la momentul alocării contingentului de către Comisia Europeană.
Acordul de Asociere nu priveşte regimul TVA şi al accizelor şi, ca urmare, conform Codului fiscal al României, aceste taxe sunt exigibile la importul în România.
17.07.2018
09:30
15.07.2017
16:01
05.04.2016
11:48
15.01.2016
16:01
05.01.2016
15:58
14.12.2015
11:17
30.11.2015
14:15
15.09.2015
11:54
08.09.2015
14:09
05.08.2015
12:24
14.07.2015
10:42
12.06.2015
12:04
13.11.2026
09:17
13.11.2026
07:32
13.11.2026
06:32
13.11.2026
06:23
13.11.2026
04:10
13.11.2026
04:02
13.11.2026
03:31
13.11.2026
02:26
13.11.2026
02:23
13.11.2026
00:57
12.11.2026
23:26
12.11.2026
22:57
12.11.2026
22:15
12.11.2026
22:13
12.11.2026
21:57
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
Proiectul Legii farmaciei, rescris după consultări: acces la medicamente în fiecare localitate
ANALIZĂ // Cum a zădărnicit Chișinăul „operațiunea politică specială” a Kremlinului în cazul Krasnoselskii
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
















