Primarul de Oradea, oaspete de onoare la primul Congres al Ligii PAS a Aleșilor Locali
1372
Peste 700 de aleși locali au participat, pe 23 februarie curent, la primul Congres al Ligii Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) a Aleșilor Locali. Membrii Ligii vor fi reprezentați de 36 de membri ai Consiliului Politic Național al Ligii, care au fost votați la evenimentul de ieri, organizat la Chișinău.
La primul Congres al Ligii PAS a Aleșilor Locali a participat și Ilie Bolojan, primarul municipiului Oradea, una dintre cele mai dezvoltate localități din România.
„Dragi aleși locali, știm cu toții că nu este ușor. Știm că activați în condiții vitrege. Știm despre lipsa unei politici coerente în raport cu Administrația Publică Locală a actualei guvernări. Știm despre presiunile care iarăși se fac pe primarii care sunt de altă culoare politică decât cea a guvernării, știm despre fondurile care v-au fost luate la sfârșit de an și nu au mai fost întoarse, știm despre faptul că actualul guvern vrea să decidă în locul dumneavoastră ce drum trebuie reparat și ce stradă trebuie iluminată. Și toate astea sunt iarăși îndreptate doar spre a promova o singură persoană la putere, adică de a promova o nouă dictatură. Echipa noastră vine cu o alta abordare, corectă, democratică și aproape de cetățeni. Noi pornim de la necesitățile oamenilor și de la încrederea acestora în APL”, s-a adresat celor prezenți președinta PAS, Maia Sandu, citată de un comunicat de presă al partidului.
Maia Sandu a subliniat eforturie depuse de PAS, care a reușit să convingă partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova să aloce resurse direct actorilor locali, pentru finanțarea proiectelor de dezvoltare a comunităților: „Deja în acest an sperăm să putem accesa resurse din programul Uniunii Europene – Satul European. Contăm foarte mult pe programe de sprijin din partea României și altor țări europene, după modelul Satului European, sau direct prin înfrățiri între localități. Mizăm mult pe marea familie europeană a Partidului Popular European, membrii ai căreia suntem și pe programele care vor fi lansate cât de curând, incepând cu anul 2021. (…) Vom face ordine în modul cum se alocă banii din fondurile naționale prin stabilirea unor criterii foarte clare care să nu poată fi manipulate politic. Vom asigura ca proiectele la nivel local să fie realizate de către APL, fără imixtiunea Guvernului”.
Ilie Bolojan, primarul de Oradea, a anunțat audiența că, săptămâna trecută, consiliul municipal Oradea a dat un acord de principiu pentru înfrățirea orașului cu o comună din suburbia Chișinăului – Băcioi.
„Liga aleșilor locali este un cadru bun pentru schimb de experiență: undeva cineva face ceva mai mult și mai bine, și atunci nu trebuie să inventăm roata, ci să preluăm lucrurile frumoase, pentru a schimba fața localităților noastre”, a spus oaspetele din România.
Liga a fost creată reieșind din importanța rolului autorităților publice locale în oferirea serviciilor publice de calitate pentru toți cetățeni și se va axa pe promovarea pe plan national a 7 principii de funcționare a APL-urilor.
12.03.2026
11:36
4453
Dodon vrea să „SALVEZE” R. Moldova cu ajutorul lui Putin, după ce Rusia a TĂIAT în 2023 gazul pentru malul drept al Nistrului: „Sunt gata să discut cu Moscova pentru a găsi resurse energetice și produse petroliere…”
12.03.2026
10:41
3109
VIDEO // Ion Ceban a „REZOLVAT” toate problemele Chișinăului, iar acum a luat la pas benzinăriile din capitală în timpul orelor de serviciu. Edilul INTERZIS în UE cere MOTORINĂ de la Guvern, Parlament și Președinție
25.02.2026
17:47
6478
VIDEO // Vasile Costiuc, PRIMA reacție despre faptul că s-ar fi eschivat să plătească în transportul din Napoli. Acesta prezintă BILETELE pe care le-ar fi cumpărat și spune că a fost FILAT de serviciile speciale din R. Moldova.
25.02.2026
14:48
5144
FOTO // Vasile Costiuc, SCANDAL în Napoli. Parlamentarul ar fi fost protagonistul unei scene RUȘINOASE, după ce s-ar fi zgârcit să dea 1,5 Euro pentru călătoria cu autobuzul. Acesta ar fi fluturat cu pașaportul diplomatic. REPLICA politicianului
03.02.2026
10:49
9072
Igor Dodon, ÎNJOSIT de Ivan Ceban? Socialistul a fost primit în biroul primarului pentru a identifica soluții în vederea votării bugetului, însă edilul nici nu a vrut să-i pronunțe numele: „Sunt gata să mă întâlnesc și cu reprezentanții PAS”
22.01.2026
15:14
9378
ULTIMA ORĂ // Dodon, întrevedere cu ambasadorul NEACREDITAT al Rusiei în ziua când o dronă rusească cu EXPLOZIBIL a fost depistată la Crocmaz. Socialistul nu a scos un cuvânt despre „Shahed-ul” UCIGAȘ, dar a criticat autoritățile R. Moldova
05.01.2026
16:19
13083
Partidul lui Dodon a fost PĂRĂSIT de mai mulți membrii cu funcții de conducere
04.12.2025
11:28
14792
Pensionari ABANDONAȚI de Șor, după ce fugarul nu a reușit să-și ducă oamenii în Parlament. Așa-zisele magazine sociale „Merișor” se ÎNCHID subit
03.12.2025
11:05
14485
VIDEO // Influencerul Emilian Crețu, candidat la funcția de PRIMAR al municipiului Orhei: „Daja nu mai fac acolo „monacoland”? Dar unde va fi aeroportul din Găgăuzia?”
03.12.2025
09:32
13452
Ziua și DEMISIA. Un alt PRIMAR al lui Șor renunță la funcție, după ce fugarul și-a abandonat oamenii: „Maia Sandu și PAS a distrus blocul nostru „Pobeda”, dar ne vom întoarce”
24.03.2026
07:51
316
Horoscopul zilei 24.03.2026
394
SUA interzic noile routere de internet pentru consumatori fabricate în afara țării, invocând riscuri de securitate națională
518
Estée Lauder negociază o fuziune de 40 de miliarde de dolari cu grupul spaniol Puig, proprietarul Jean Paul Gaultier și Rabanne
23.03.2026
23:25
2539
ULTIMA ORĂ // R. Moldova sub ASEDIU. După otrăvirea Nistrului, Rusia lovește acum în securitatea energetică a R. Moldova și vrea să-i lase pe moldoveni în întuneric
23.03.2026
20:46
583
Apple anunță WWDC 2026 pentru 8–12 iunie, cu accent pe noile progrese în inteligența artificială
23.03.2026
20:16
554
Vreme mai blândă în Republica Moldova marți, 24.03.2026
23.03.2026
18:09
693
Masa rotundă la Ungheni: calificările din învățământul profesional, racordate la standardele europene și cerințele pieței muncii
23.03.2026
17:46
641
Consiliul Național de Securitate întărește lupta împotriva criminalității transfrontaliere și a traficului de droguri, arme și ființe umane
23.03.2026
17:43
621
Mii de profesori au contribuit la noile concepții ale disciplinelor școlare elaborate de Ministerul Educației și Cercetării
23.03.2026
16:42
671
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, anunță accelerarea integrării Republicii Moldova în piața energetică europeană la EBA Business Outlook
23.03.2026
15:36
663
Maia Sandu, către mediul de afaceri: „Nu mai trăim într-o lume a stabilității, ci a incertitudinii. Cuvântul-cheie este adaptare”
23.03.2026
14:06
651
Avocat recidivist din Chișinău, condamnat pentru escrocherie cu „expertize” judiciare fictive
23.03.2026
13:07
689
MEC lansează concurs național pentru dotarea cu laboratoare moderne de chimie și fizică în liceele din țară
23.03.2026
12:09
651
Începe pretestarea națională pentru examenele de absolvire a gimnaziului și liceului, sesiunea 2026
23.03.2026
12:00
653
Ministerul Educației și Cercetării dă startul concursului de proiecte studențești 2026, cu finanțare de până la 350.000 lei pentru fiecare inițiativă
23.03.2026
11:32
699
Chișinăul, epicentrul inovației în robotică: Finala FIRST LEGO League Challenge Moldova 2026 a desemnat echipa RoboRangers campioană națională
23.03.2026
09:29
834
Doi militari în termen, prinși consumând droguri în unitatea militară, condamnați la muncă în folosul comunității
739
Influencerița care a pornit din dormitor, acum nominalizată la Podcastul Anului la National Influencer Awards
23.03.2026
09:23
762
Maia Sandu convoacă Consiliul Național de Securitate pentru a discuta măsuri împotriva criminalității transfrontaliere
23.03.2026
08:47
697
Horoscopul zilei 23.03.2026
23.03.2026
08:40
797
Consiliul Național de Securitate se întrunește la Președinție. Ce măsuri vor fi anunțate de Maia Sandu pentru contracararea riscurilor la frontieră
22.03.2026
21:51
841
Startupul american Cursor își recunoaște noul model de programare ca fiind construit pe baza Kimi 2.5 de la chinezii Moonshot AI
22.03.2026
19:05
1245
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 23–29 martie 2026
22.03.2026
17:41
905
Startupul Delve, acuzat că ar fi mințit sute de clienți despre respectarea GDPR și HIPAA, folosind „dovezi fabricate” și auditări formale
22.03.2026
14:17
981
În culisele laboratorului Trainium al Amazon: cipul care provoacă dominația Nvidia și atrage OpenAI, Anthropic și Apple
Horoscopul zilei 24.03.2026
Apple anunță WWDC 2026 pentru 8–12 iunie, cu accent pe noile progrese în inteligența artificială
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.44
1 RON
3.96
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














