Primarii din Ungheni explică de ce au SEMNAT scrisoarea către oficialii europeni: „Dacă Năstase îmi dă 500 de mii de lei pentru apeduct, atunci voi face agitație pentru el”
7103
expresul.md Unii primari din raionul Ungheni, care au semnat scrisoarea către oficialii europeni, în care își exprimă indignarea față de stoparea acordării asistenței macrofinanciare pentru R. Moldova, susțin că nu au făcut asta pentru un partid sau altul, dar pentru că anume ei răspund în fața cetățenilor pentru proiectele asumate.
„Da, am semnat acea scrisoare și eu. Dar ce trebuia să fac? Am venit în această funcție ca să fac ceva, nu să mă țin mare și tare. Așa sunt vremurile. De cinci ani tot încerc să duc la bun sfârșit construcția apeductului în sat. Nu ai cum fără susținere. De unde să iau contribuția de 854 de mii de lei pentru acest proiect? De la pensionarii din sat? Dacă vine mâine Năstase și-mi dă 500 de mii de lei, cu el merg și pentru el voi agita să voteze toată lumea”, a spus primărița de la Năpădeni, Maria Arteomov.
Și primarul de la Cornova, Ștefan Roșca, afirmă că oamenii cer rezultate, dar bani nu sunt. „Eu ce trebuia să fac? Apeductul nu e terminat, canalizarea nu e terminată, turnul de apă nu e terminat… Eu sunt de la PLDM, la guvernare sunt alții, care mi-au dat 1 milion de lei pentru căminul cultural, 5 milioane de lei pentru apeduct. Viața trece și trece repede, iar eu vreau să trăim omenește, să avem și noi apă, canalizare, drumuri. E ușor de comentat, de criticat. Eu azi îi cedez locul oricui din cei care critică. Să văd ce va face. De ce UE nu s-a implicat mai mult până acum, ca să nu se ajungă la ceea ce s-a ajuns? De ce a tăcut atunci când l-au judecat pe Filat pe ascuns? De ce i se permite lui Șor să facă ceea ce vrea el? De ce fondurile europene nu merg direct în primării, ca primarii să nu mai depindă de Guvern?”, se întreabă primarul de Cornova.
Alesul local din Boghicenii Noi, Gheorghe Filipovici, recunoaște că a semnat scrisoarea către oficialii europeni. „Am semnat-o și am să vă spun de ce. M-am săturat de minciuni. Din 1988, tot lupt pentru ideea națională, pentru ca să trăim mai bine. Am fost bătuți, umiliți, batjocoriți. Am crezut în Roșca, în Matei, în Ghimpu… La ce-am ajuns? Ne-au mințit, iar eu urăsc minciuna. M-am săturat de minciuni. Cel puțin, aceștia de azi (PDM – nota red.) nu au încercat să demonstreze că-s mai buni decât sunt. De aceea susțin acțiunile lor. Nu văd cine altceva ar putea fi mai buni”.
De menționat că 23 din cei 33 de primari ai raionului Ungheni au semnat scrisoarea adresată președinților Consiliului Europei, Parlamentului Europei, Comisiei Europene, șefului Delegației UE în R. Moldova, precum și ambasadorilor statelor europene acreditate la Chișinău.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
13.11.2026
09:17
13.11.2026
07:32
13.11.2026
06:32
13.11.2026
06:23
13.11.2026
04:10
13.11.2026
04:02
13.11.2026
03:31
13.11.2026
02:26
13.11.2026
02:23
13.11.2026
00:57
12.11.2026
23:26
12.11.2026
22:57
12.11.2026
22:15
12.11.2026
22:13
12.11.2026
21:57
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
Proiectul Legii farmaciei, rescris după consultări: acces la medicamente în fiecare localitate
ANALIZĂ // Cum a zădărnicit Chișinăul „operațiunea politică specială” a Kremlinului în cazul Krasnoselskii
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor


















