Președintele Dodon CEDEAZĂ: „Dacă mai pleacă doi-trei deputați... E posibil ca această majoritate să mai funcționeze câteva săptămâni”
2549
Președintele Igor Dodon este de acord ca alegerile parlamentare anticipate să aibă loc chiar în acest an, deși legislația nu permite acest lucru. Totuși, șeful statului spune că deputații socialiști s-au adresat Curții Constituționale, iar de răspunsul acesteia depinde dacă scrutinul parlamentar va avea loc odată cu cel prezidențial.
„Pot să vă spun sigur: dacă mai pleacă doi-trei deputați din coaliția majoritară, atunci să dezolvăm Parlamentul R. Moldova. Ideal ar fi ca, odată cu alegerile prezidențiale, să aibă loc și alegerile parlamentare anticipate. Deputații socialiști s-au adresat la Curtea Constituțională, ca să vadă dacă e posibil acest lucru. Dacă CC spune că este așa posibilitate... Tehnic vom găsi noi soluția și o să ne mișcăm foarte repede”, a promis astăzi Dodon, în cadrul emisiunii „Președintele răspunde”.
Potrivit lui Dodon, este rușinos că deja 14 deputați din actuala legislatură s-ar fi vândut. „S-au dus la Candu și la Șor, la toată banda aceasta. Cât ar mai putea dura majoritatea parlamentară PSRM – PD? Este posibilitatea ca această majoritate să mai fie funcțională câteva săptămâni, câteva luni... Cel mai probabil, în următoarele două săptămâni Parlamentul R. Moldova nu va mai activa. Ați văzut că este un deputat infectat cu coronavirus. Medicii spun că e nevoie de carantină de cel puțin două săptămâni”, a spus acesta.
CITIȚI și Mai mulți deputați care au contactat cu Nichiforciuc s-au autoizolat, după ce au stat încă o zi în Parlament
De asemena, pentru prima oară Dodon a spus că Guvernul Chicu ar avea rateuri: „Văd că Guvernul Chicu este criticat. Câteodată reușește, nu mai reușește. Dar cred că, în general, Guvernul Chicu își îndeplinește activitatea, face față pandemiei și, în general, face față situației. Dacă vor fi mai puțin de 50 de deputați în coaliție, atunci ne vom consulta cu doamna Zinaida Greceanîi și cu premierul Ion Chicu. Vom decide ce facem mai departe, dacă are sens ca acest guvern să mai activeze”.
Dodon spune că, teoretic, ar putea să accepte o nouă majoritate parlamentară formată din reprezentanții PAS, ai Platformei „DA”, „Pro Moldova” și Partidul „ȘOR”. Totuși, fiecare deputat ar trebui să semneze oficial că formează o asemenea majoritate.
„Cât ține de învestirea altui guvern, eu nu cred că va fi posibil atât de simplu. În Parlament este haos total. Pe mine m-ar bucura ca dreapta să meargă împreună cu Plahotniuc și să facă un nou guvern. Dacă dreapta își asumă această responsabilitate ca să semneze... atunci eu mă gândesc. Dar mai întâi să semneze cu toții, ca oamenii să știe who is who (cine și ce reprezintă n.r.)”, a conchis Dodon.
De menționat că actuala majoritate parlamentară mai are 52 de deputați.
09.05.2026
13:35
222
Conducerea R. Moldova condamnă ,,barbaria" Rusiei și transmite un mesaj de UNITATE de 9 mai: „Uniunea Europeană reprezintă cel mai puternic proiect de pace”
09.05.2026
13:25
299
„Nu putem tolera glorificarea regimului sovietic”: Mesajul ferm al președintei Maia Sandu de 9 mai
08.05.2026
16:12
630
Maia Sandu îl primește la Chișinău pe președintele Ciprului, în prima vizită bilaterală a unui șef de stat cipriot în Republica Moldova
08.05.2026
16:05
656
Maia Sandu obține promisiunea Kajei Kallas de a dubla sprijinul UE pentru securitatea și parcursul european al Moldovei
08.05.2026
11:54
833
Maia Sandu, la Chișinău, în ajunul Zilei Europei: Moldova modernizează statul, își întărește securitatea și își confirmă cursul ferm de integrare în Uniunea Europeană
926
Kaja Kallas, vicepreședinta Comisiei Europene, vine la Chișinău pentru discuții cu Maia Sandu și conferință de presă comună
07.05.2026
13:37
920
Maia Sandu discută la Chișinău cu Grupul COELA despre reforme și parcursul european al Republicii Moldova
07.05.2026
09:49
1431
MAJORITATE COVÂRȘITOARE PENTRU REUNIFICARE: 71,9% dintre români ar vota „PENTRU” Unirea cu Republica Moldova
06.05.2026
17:35
1329
Maia Sandu marchează la Chișinău 25 de ani de parteneriat cu Carolina de Nord și decorază liderul Gărzii Naționale americane
04.05.2026
18:50
1186
Maia Sandu întărește cooperarea europeană împotriva traficului de droguri la summitul de la Erevan
09.05.2026
13:51
0
FOTO // Marș cu simboluri interzise și „Katiușa” în centrul Chișinăului: Politicienii proruși, gesturi pe placul lui Vladimir Putin de 9 mai
09.05.2026
13:35
133
Conducerea R. Moldova condamnă ,,barbaria" Rusiei și transmite un mesaj de UNITATE de 9 mai: „Uniunea Europeană reprezintă cel mai puternic proiect de pace”
09.05.2026
13:25
221
„Nu putem tolera glorificarea regimului sovietic”: Mesajul ferm al președintei Maia Sandu de 9 mai
09.05.2026
12:50
233
Licențele financiare din Moldova ar fi controlate selectiv de către CNPF: „Există o singură companie care a obținut licență, iar restul activează într-o zonă gri..."
09.05.2026
08:04
406
Horoscopul zilei 09.05.2026
08.05.2026
22:55
574
Cloudflare concediază 20% din angajați după ce AI a făcut inutile 1 100 de posturi, în ciuda unor venituri record
08.05.2026
22:32
564
Porsche își închide diviziile de baterii, e-bike și software și își regândește strategia pentru mașinile electrice
08.05.2026
22:10
532
Uber, prinsă în scandalul roboților-taxi Avride: autoritățile federale anchetează 16 accidente ale mașinilor autonome
08.05.2026
21:37
661
Serviciile secrete poloneze anunță atacuri cibernetice ruse asupra stațiilor de apă, în timp ce infrastructura similară din SUA rămâne vulnerabilă
08.05.2026
20:59
615
Ploi răspândite și vreme caldă în Republica Moldova, sâmbătă, 09.05.2026
08.05.2026
20:18
635
Contractorul american care a vândut rușilor instrumente de hacking, obligat să plătească 10 milioane de dolari fostului angajator
08.05.2026
20:05
611
Trump lansează site guvernamental cu fișiere „nemaivăzute” despre OZN-uri, găzduite de noul Department of War
08.05.2026
19:05
525
CET-Nord caută partener privat pentru un sistem de stocare a energiei de 70 MW la Bălți
08.05.2026
18:29
687
Avertizare meteo COD GALBEN, 08.05.2026, 17:00–21:00 – instabilitate atmosferică
08.05.2026
18:04
702
Ministrul Energiei anunță finalizarea până la sfârșitul lui mai a lucrărilor la linia electrică Vulcănești–Chișinău, „coloana vertebrală” a securității energetice a Republicii Moldova
08.05.2026
17:23
583
Lime, gigantul trotinetelelor și bicicletelor electrice susținut de Uber, face pasul spre bursă și se pregătește de listare pe Nasdaq
08.05.2026
16:58
587
Educație aplicată și tehnologii moderne: Vasile Șarban promovează competențele pentru agribusiness la prima conferință AgriMBA din Republica Moldova
551
Airbnb își scrie deja 60% din noul cod cu AI și își mărește profitul, dar recunoaște limitele inteligenței artificiale în călătorii și e-commerce
08.05.2026
16:33
651
Exporturile de fructe moldovenești în UE cresc puternic după extinderea accesului pe piața comunitară
08.05.2026
16:27
636
Rețeaua electrică PJM, copleșită de explozia centrelor de date și a AI: reformă urgentă, timp puțin, nemulțumire generală
08.05.2026
16:12
617
Maia Sandu îl primește la Chișinău pe președintele Ciprului, în prima vizită bilaterală a unui șef de stat cipriot în Republica Moldova
08.05.2026
16:05
643
Maia Sandu obține promisiunea Kajei Kallas de a dubla sprijinul UE pentru securitatea și parcursul european al Moldovei
08.05.2026
16:02
710
Fost șef din Primăria Chișinău și compliceul său, 7 și 8 ani de închisoare pentru escrocherie cu achiziții publice fictive
08.05.2026
15:50
597
Ministerul Energiei cheamă companiile la un webinar OPEM despre piețele de energie electrică pe termen scurt din Republica Moldova
08.05.2026
15:43
586
Decada valorilor general‑umane, lansată în școlile din Moldova pentru promovarea educației civice și a parcursului european
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.19
1 USD
17.15
1 RON
3.83
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39




Inapoi














