Premierul Chiril Gaburici: „Îmi doresc o relație sinceră cu România”
2356
Șeful Executivului, Chiril Gaburici, a declarat la întrevederea cu Ambasadorul României la Chișinău că își dorește o relație sinceră între cele două state și că R. Moldova are nevoie de suportul prietenesc al României.
Un comunicat al Guvernului anunță că ieri a avut loc o întrevedere între premierul Chiril Gaburici și Ambasadorul României la Chișinău, Marius Lazurca. Șeful Executivului a subliniat că Guvernul de la Chişinău rămâne ferm angajat pe calea integrării europene și a menționat că se mizează, în continuare, pe susținerea consistentă a României în acest sens.
„Guvernul pe care îl conduc și-a propus continuarea reformei în justiție, combaterea corupției, creșterea economică și claritate în sistemul financiar-bancar. Îmi doresc o relație sinceră cu România, avem nevoie de acest suport prietenesc în drumul nostru spre Uniunea Europeană”, a declarat prim-ministrul.
El a mulțumit României pentru sprijinul oferit în realizarea proiectelor bilaterale, menționând că pe viitor colaborarea va fi la fel de bună.
La rândul său, Marius Lazurca a menționat că R. Moldova va fi susținută politic, economic și financiar de către București în atingerea obiectivului european. „România rămâne ferm angajată pentru dezvoltarea dialogului politic şi a cooperării concrete cu Chișinăul”, a spus diplomatul de la Bucureşti.
Oficialii au discutat despre principalele proiecte realizate, dar și cele ce urmează să fie puse în aplicare în R. Moldova cu sprijinul României. Este vorba despre gazoductul Iași-Ungheni și infrastructura energetică, asistenţa medicală urgentă SMURD și proiectele de interconexiune de transport și reconstrucţie a podurilor peste Prut.
28.10.2025
10:15
15.03.2019
14:00
19.02.2019
21:09
19.02.2019
13:40
08.02.2019
13:20
06.02.2019
18:20
25.01.2019
11:02
10.01.2019
13:19
18.12.2018
15:19
17.12.2018
17:03
17.12.2018
11:57
03.11.2026
03:01
03.11.2026
00:59
03.11.2026
00:58
02.11.2026
23:30
02.11.2026
23:20
02.11.2026
23:08
02.11.2026
22:50
02.11.2026
22:33
02.11.2026
22:12
02.11.2026
22:04
02.11.2026
21:58
02.11.2026
21:15
02.11.2026
20:39
02.11.2026
20:35
02.11.2026
19:56
02.11.2026
19:33
02.11.2026
19:08
02.11.2026
19:00
02.11.2026
18:54
02.11.2026
18:48
02.11.2026
18:14
02.11.2026
18:14
02.11.2026
17:58
02.11.2026
17:43
02.11.2026
17:33
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți

















