PREMIERĂ // Doi tineri din R. Moldova vor participa la „Mister World 2016”. Unul va REPREZENTA România
4173
Doi moldoveni ne vor reprezenta în acest an la competiția internațională „Mister World 2016”. Unul din partea Republicii Moldova, iar altul din partea României.
Anatolie Jalbă este cel care a fost desemnat oficial să reprezinte Republica Moldova la competiția care va avea loc în perioada 8-20 iulie în Manchester, Marea Britanie.
Acesta a fost ales în urma selecției naționale, organizată de către agenția deținătoare a licenței „Mister World” în Republica Moldova.
Mai mult decât atât, un alt tânăr din R. Moldova, Ion Garaba, va reprezenta România, datorită faptului că are dubla cetățenie română și moldovenească.

Ion Garaba
Anatolie Jalba, reprezentantul R. Moldova în cadrul „Mister World 2016”, are 24 de ani, 1.82 m înălțime, este născut la Criuleni și locuiește actualmente în Chișinau. Acesta nu a mai participat la competiții similare, însă este determinat să aducă marele titlu.
Tânărul a absolvit Facultatea de Drept USEM și vorbește doua limbi străine, rusa și engleza.

Anatolie Jalbă
„Mister World” este cea mai importantă competiție internațională dedicată modelelor masculine, o competiție în care aspectul fizic al concurenților este la fel de important ca și aptitudinile lor sportive și condiția lor fizică.
La ultima ediție organizată în 2014, R. Moldova a fost reprezentată de către Valeriu Guțu, primul moldovean prezent pe scena „Mister World” din toată istoria competiției, reușind performanța de a se clasa în TOP 10 și fiind premiat ca fiind concurentul cu cea mai bună condiție fizică din competiție.

Anatolie Jalbă

Anatolie Jalbă
11.09.2024
18:01
25.01.2021
18:29
19.01.2021
19:57
18.01.2021
20:00
31.12.2020
13:52
18.12.2020
17:59
16.12.2020
19:59
03.12.2020
16:37
02.12.2020
18:30
01.12.2020
19:29
27.11.2020
19:30
23.11.2020
17:55
26.10.2026
04:20
26.10.2026
04:09
26.10.2026
03:30
26.10.2026
02:27
26.10.2026
01:02
25.10.2026
23:13
25.10.2026
22:50
25.10.2026
22:19
25.10.2026
18:37
25.10.2026
18:24
25.10.2026
18:18
25.10.2026
16:33
25.10.2026
14:33
25.10.2026
13:06
25.10.2026
13:01
25.10.2026
12:44
25.10.2026
12:43
25.10.2026
12:42
25.10.2026
12:31
25.10.2026
12:16
25.10.2026
11:14
25.10.2026
10:36
25.10.2026
10:05
25.10.2026
09:47
25.10.2026
09:47
25.10.2026
05:35
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
Horoscopul zilei 19.10.2026
Clasamentul orașelor din America de Nord după calitatea vieții și costuri, relevant și pentru România
Horoscopul zilei 20.10.2026















