„Precedent PERICULOS”. UE critică modul în care Parlamentul de la Chișinău l-a demis pe Octavian Armașu de la șefia BNM: „Procesul trezește îngrijorări serioase, ridică întrebări despre cât de independent poate fi un guvernator în acțiunile sale”
2926
Uniunea Europeană (UE) este „preocuată” de modul în care a fost demis, la finele anului trecut, „într-o zi”, fostul guvernator al Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Octavian Armașu.
„Procesul trezește îngrijorări serioase, deoarece a avut loc fără o investigație adecvată, într-o procedură foarte scurtă, pe baza unui document foarte concis, și totul s-a desfășurat literalmente pe parcursul unei zile. Acest lucru ridică întrebări despre cât de independent poate fi un guvernator în acțiunile sale și creează un precedent periculos”, a declarat Ambasadorul Jānis Mažeiks, șeful Delegației UE la Chișinău, în cadrul unui interviu oferit în exclusivitate Ziarului NAȚIONAL.
Diplomatul european a accentuat că, pentru UE, „independența băncii centrale este unul dintre principiile-cheie pe care un stat candidat precum R. Moldova trebuie să le respecte pentru a deveni membră a Uniunii Europene”.
CITIȚI și REFORMA JUSTIȚIEI // Recomandările Comisiei Europene pentru R. Moldova se referă „la realizarea unor progrese semnificative, nu la finalizarea procesului”: „Pentru o justiție independentă, calitatea procesului este mai importantă decât viteza”
„Atât Comisia Europeană, cât și Fondul Monetar Internațional vor analiza ce poate fi îmbunătățit, poate din punctul de vedere al procedurii, astfel încât în viitor să nu rămână loc pentru întrebări”, ne-a spus Ambasadorul Mažeiks.
În cadrul aceluiași interviu, șeful Delegației UE la Chișinău a afirmat că s-a întâlnit deja cu noul guvernator al BNM, Anca Dragu, care „are o experiență vastă” și care i-a transmis că atât integrarea europeană, cât și independența Băncii Naționale a Moldovei sunt priorități-cheie pe care dânsa le susține cu fermitate.
„Suntem gata să sprijinim în continuare Banca Națională a Moldovei, așa cum am făcut-o până acum. Am implementat împreună un proiect care a ajutat BNM să se alinieze la legislația UE și să apropie standardele de pe piețele financiare de nivelul UE. De asemenea, am ajutat statul să pregătească cererea de aderare la Zona Unică de Plăți în Euro (SEPA), ceea ce va avea un impact pozitiv semnificativ pentru cetățeni și afaceri”, a punctat Ambasadorul Jānis Mažeiks.
CITIȚI și Ambasadorul Jānis Mažeiks: „Deși preferăm ca problema transnistreană să fie rezolvată înainte ca R. Moldova să adere la UE, nu putem exclude nici varianta în care, într-o primă fază, R. Moldova ar adera la UE fără regiunea transnistreană”
Amintim că guvernatorul BNM, Octavian Armașu, a fost demis din funcție pe 21 decembrie 2023, deoarece ar fi „obstrucționat ancheta” în dosarul ce vizează „furtul miliardului”. Pentru demiterea lui Armașu au votat deputații Partidului Acțiune și Solidaritate și cei ai Partidului Socialiștilor din R. Moldova. Peste o zi, pe 22 decembrie, majoritatea parlamentară PAS a votat pentru numirea Ancăi-Dana Dragu, fost ministru al Finanțelor din România, în funcția de guvernator BNM.
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
06.11.2026
15:17
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
06.11.2026
14:02
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor
















