Plenul Curții Constituționale i-a dat DREPTATE magistratei Liuba Șova, care a SUSPENDAT deciziile Parlamentului de revocare a Domnicăi Manole și numire în locul acesteia a lui Boris Lupașcu: Ziua când va fi examinată constituționalitatea hotărârilor
3033
Plenul Curții Constituționale a confirmat luni, 26 aprilie, decizia emisă vinerea trecută de către magistrata Liuba Șova, în calitate de președinte ad-interim, care a suspendat cele două hotărâri ale Parlamentului prin care președinta Înaltei Curți, Domnica Manole, a fost revocată din funcție, iar în locul acesteia a fost numit Boris Lupașcu.
Liuba Șova a suspendat acțiunea hotărârilor Parlamentului din 23 aprilie 2021 referitoare la revocarea unui judecător constituțional și la numirea altui judecător până la examinarea constituționalității acestora, în baza unei sesizări depuse de deputații Sergiu Litvinenco și Virgiliu Pîslariuc de la Partidul Acțiune și Solidaritate.
„Se confirmă Decizia nr. 60 din 23 aprilie 2021 de suspendare a acțiunii Hotărârii Parlamentului din 23 aprilie 2021 privind anularea prin retragere parțială a Hotărârii Parlamentului nr. 121 din 16 august 2019 privind numirea unui judecător al Curții Constituționale („proiectul nr. 133/2021”) și a Hotărârii Parlamentului din 23 aprilie 2021 privind numirea unui judecător al Curții Constituționale („proiectul nr. 135/2021”)”, se arată în decizia de astăzi a CC.
Curtea Constituțională a anunțat astăzi că va examina sesizarea respectivă marți, 27 aprilie 2021, cu începere de la ora 9.00.
Amintim că Parlamentul și-a anulat prin retragere parțială Hotărârea Parlamentului nr. 121 din 16 august 2019 privind numirea judecătoarei Domnica Manole la Curtea Constituțională și l-a numit în loc pe Boris Lupașcu.
CITIȚI și Comisia de la Veneția DESFIINȚEAZĂ decizia PSRM-ȘOR prin care președinta CC a fost revocată din funcție: „Îndemnăm Parlamentul să-și ABROGE deciziile neconstituționale și să respecte hotărârile Curții”
Deciziile repective au fost criticate de către opoziție, care acuză socialiștii că pun piedici dizolvării Parlamentului în dorința de a evita alegerile parlamentare anticipate, dar și de către comunitatea internațională, inclusiv Consiliul Europei, Comisia de la Veneția, Ambasadele SUA, României, Franței, Germaniei, Delegația UE la Chișinău, care au taxat „atacul la adresa independenței Curții Constituționale”.
CITIȚI și DOC // Procuratura Generală ar putea porni un DOSAR PENAL privind „uzurparea puterii în stat de către grupul criminal organizat și condus de cetățeanul Igor Dodon”. Întâlnirea SECRETĂ unde s-ar fi pus la cale planul
Totodată, Procuratura Generală, sesizată despre o eventuală tentativă de uzurpare a puterii, produsă vinerea trecută în Parlament, a anunțat că se va ocupa în mod prioritar de acest denunț.
22.07.2026
23:39
22.07.2026
23:37
22.07.2026
23:33
22.07.2026
23:28
22.07.2026
23:16
22.07.2026
22:33
22.07.2026
22:33
22.07.2026
22:30
22.07.2026
22:21
22.07.2026
22:18
22.07.2026
23:16
22.07.2026
22:33
22.07.2026
22:33
22.07.2026
22:30
22.07.2026
22:21
22.07.2026
22:18
22.07.2026
22:17
22.07.2026
22:16
22.07.2026
21:36
22.07.2026
21:32
22.07.2026
21:11
22.07.2026
20:43
22.07.2026
20:43
22.07.2026
20:16
22.07.2026
20:15
22.07.2026
19:37
22.07.2026
19:36
22.07.2026
19:31
22.07.2026
19:16
22.07.2026
19:12
22.07.2026
19:09
22.07.2026
19:05
22.07.2026
19:01
22.07.2026
18:15
22.07.2026
18:15
Primul F-16 ucrainean doboară un avion de vânătoare rus într-un duel aerian, anunță Pentagonul
Traian Băsescu, în „alertă maximă”: politicienii care își pun orgoliile înaintea Constituției „nu au ce căuta în viața politică”
Zelenski deschide canale de dialog cu emisarii lui Trump pentru noi negocieri de pace cu Rusia
Zelenski discută cu emisarii lui Trump pentru relansarea negocierilor de pace cu Rusia
















