Revoluţie cu voie de la poliţie

Prezentul continuu

În timp ce poliţiştii loviţi de mulţime îşi numără vânătăile, iar presa încearcă să contabilizeze plusurile şi minusurile acţiunii antiguvernamentale de duminică, un amănunt esenţial scapă opiniei publice. Mitingul de la 24 aprilie, ca şi toate evoluţiile politice din ultimul timp, se ţese pe canavaua scenariului scris de actuala guvernare.

Buzduganul zmeului

După cum zmeul din poveşti îşi arunca buzduganul înainte ca să-i dea de ştire zmeoaicei să pună borşul pe foc şi să-l scoată din casă pe Făt-Frumos pe uşa din dos, la fel şi artistul care dă spectacole de marionete pe scena politică autohtonă a programat întregul sezon teatral de-a fir a păr. Nimic nu i-a scăpat.

Şi retragerea în extremis a lui Renato Usatîi de la proteste, şi dispariţia din Forumul Civic a unor personaje notorii, şi subţierea numărului de aderenţi ai Platformei DA, şi altercaţiile stupide ale lui Andrei Năstase cu jurnaliştii, şi dezbinarea stângii rusofile – toate acestea sunt lucruri previzibile. Nimic din ceea ce ni se întâmplă acum nu-i întâmplător.

Staţi liniştiţi, guvernarea nu l-a angajat pe Pavel Globa să-i citească în stele viitorul. În ceea ce-i priveşte pe Plahotniuc, Diacov şi Pavel Filip, aceştia sunt nişte materialişti umili care ghicesc cel mult în cafea.

Corupere cu revendicări satisfăcute

Oricum, totul pare să se desfăşoare după un plan prestabilit. Parcă ar fi o comedie caragialească. O revoluţie cu voie de la poliţie.

Asta se datorează însă nu oracolelor medievale şi nu unor calcule sofisticate. Jocul pe tabla noastră de şah politic este destul de simplu, victoria fiind disputată de nişte amatori şmecheri, pe de o parte, şi de o puzderie de ageamii rupţi de lume, pe de alta.

Cei dintâi nu au spart cu mintea oul lui Columb. Ei au făcut din instinct doar ceea ce ştiu mai bine.

Puterea i-a mituit pe opozanţi cu propriile lor revendicări de doi bani. Le-a deturnat toate planurile cu alegeri prezidenţiale directe şi cu ridicarea imunităţii deputaţilor. Le-a dat cu o generozitate dezarmantă aproape tot ce au cerut.

Hidosul Quasimodo

Astfel, guvernarea a impus o agendă politică proprie care se derulează sub ochii noştri cu mult succes. Antrenată în febra viitoarelor alegeri prezidenţiale, dreapta antisistem s-a ruinat lamentabil chiar pe segmentul care părea să se coaguleze într-o forţă politică mai mult sau mai puţin închegată.

Coabitarea nefericită a Platformei DA cu formaţiunile filoruse, transformarea ei în partid şi graba suspectă cu care liderul său, Andrei Năstase, şi-a înaintat candidatura pentru alegerile prezidenţiale au izolat-o periculos, erodând şi mai mult încrederea societăţii în acest proiect politic. Nu degeaba duminică reprezentanţii Forumului Civic, care asigura o legitimitate morală opoziţiei din stradă, au evitat să apară în public alături de fruntaşii PDA.

Între timp, la orizont se prefigurează o sumedenie de liliputani politici care, călcându-se pe bombeuri, se vor înscrie în cursa pentru alegerile prezidenţiale, dispersând şi mai mult electoratul proeuropean. Şansele Maiei Sandu de a unifica dreapta, deşi promiţătoare, par încă incerte în condiţiile în care partidul său în plină construcţie întârzie să apară la linia de start.

Pe stânga îşi vor face numărul Renato Usatîi şi Vladimir Voronin care, pe căi diferite, vor diminua sprijinul alegătorilor nostalgici pentru Igor Dodon. Este limpede că liderului socialist i s-a mai rezervat o dată rolul hidosului Quasimodo care trebuie să sperie publicul, consolidând rândurile foştilor votanţi ai partidelor AIE în faţa restauraţiei ruseşti.

Cacealmaua puterii

Pe acest val va apărea un nou Dorin Chirtoacă. Altul în trup fizic, dar cu aceeaşi misiune electorală. Numai că nu la nivel municipal, ci la cel naţional.

Neîntinat în jocurile guvernărilor de odinioară, dar plantat subtil în cursa prezidenţială şi susţinut discret de actuala administraţie centrală, el va încerca să se califice în turul 2 de scrutin. În faza decisivă a alegerilor, aidoma primarului în exerciţiu al Chişinăului, va fi votat, strâmbând din nas până şi de cei care îşi vor da seama că la mijloc nu-i decât o cacealma a puterii.

Singura enigmă care rămâne este numele viitorului candidat-cârtiţă. Unii politicieni şi analişti, pierzând timpul, se căznesc deja să-l ghicească. Această ultimă strădanie omenească plină de suspiciuni face parte din acelaşi scenariu, menţinând mulţimea din sala de spectacole într-o musculoasă stare de suspans.