Misiunea secretă a lui Grigori Karasin
3829
Prezentul continuu
În aparență, vizita oficială în Republica Moldova a ministrului adjunct de Externe al Federației Ruse, Grigori Karasin, a fost una ordinară. Există însă indicii că misiunea lui la Chişinău s-a dovedit a fi mai puțin obişnuită.
Un galop de sănătate
Sosirea diplomatului care se ocupă în cadrul MID-ului de problema transnistreană fusese discretă. Karasin a evitat să fie luat la întrebări de mass-media. De aceea nu a avut programată, ca altădată, nicio conferință de presă.
Din două una. Ori şederea oficialului rus la Chişinău a fost pur formală, el neavând nimic de spus lumii, ori chestiunile discutate fuseseră atât de delicate, încât urmau neapărat să fie tăinuite.
Negocierile purtate de Karasin au părut mai curând un galop de sănătate decât o dezbatere aprofundată a unor probleme spinoase. El a avut două întrevederi scurte cu omologul său moldovean Andrei Galbur şi premierul Pavel Filip, precum şi nişte consultări interministeriale la fel de sumare, iar ulterior a plecat în stânga Nistrului.
Cam palid pentru o vizită oficială, nu? N-ai cum să programezi soluționarea unor „chestiuni conflictuale”, după cum a anunțat din timp diplomația rusă, într-o oră-două. Pe de altă parte, este puțin probabil ca un înalt reprezentant al MID-ului să vină la Chişinău doar pentru a face figurație şi a bifa o vizită.
După încheierea călătoriei sale la Tiraspol, ministrul adjunct de Externe al Rusiei a făcut declarații pentru agenția TASS. El le-a spus jurnaliştilor mai multe lucruri dintre care două merită comentate.
Strategia Donbasului pentru Transnistria
A mărturisit mai întâi că a abordat la Chişinău „cazurile din ce în ce mai frecvente legate de restricțiile de intrare pentru unii cetățeni ruși pe teritoriul Republicii Moldova”. Este limpede că aceste afirmații au fost făcute de ochii lumii pentru a linişti publicul rus şi cel transnistrean. După cum am arătat mai sus, el n-avea cum să rezolve o atare problemă în doi timpi şi trei mişcări.
Mult mai interesant este cel de-al doilea aspect asupra căruia a stăruit Karasin. Potrivit lui, țara sa este dispusă să reia „procesul de reglementare a diferendului transnistrean, care în ultimii ani a fost înghețat”.
Atenție la aceste cuvinte! Anume în ele se ascunde rațiunea vizitei sale la Chişinău.
Moscova, nitam-nisam, se arată foarte interesată de reluarea negocierilor, chit că anterior scuipase pe ele de la înălțimea turnului Spasski al Kremlinului. Anume acest fapt a dorit Karasin să-l comunice autorităților moldovene.
De unde şi impresia că Putin adoptă în privința Tiraspolului o strategie similară cu cea a Donbasului. El caută să speculeze dividendele politice câştigate prin antrenarea militară într-un diferend internațional pentru a se descotorosi de sancțiuni şi, totodată, pentru a scăpa de povara unor zone de conflict pe care nu mai e în stare să le finanțeze.
Mărul otrăvit al federalizării
Este eronată supoziția unor analişti potrivit căreia Rusia se retrage din Siria pentru a relua războiul în Ucraina şi a declanşa altul împotriva Republicii Moldova. Moscova se confruntă cu o degringoladă economică cruntă, căznindu-se să iasă onorabil din izolarea internațională pentru a evita astfel colapsul financiar.
Nu sunt excluse, desigur, noi spectacole militare prin care Putin distrage atenția propriei populații de la problemele interne. Nu încape îndoială însă că el şi-ar dori să pună pe umerii Ucrainei şi Republicii Moldova întreținerea celor aproape cinci milioane de locuitori ai regiunilor separatiste Donețk, Lugansk şi Tiraspol.
Iată de ce, ca şi în cazul Donbasului, Kremlinul va promova proiectul său de federalizare a Republicii Moldova. Mai mult. Nu-i exclus că ruşii vor căuta să profite de preşedinția germană a OSCE pentru a obține pentru Transnistria un statut de republică autonomă.
Oficialitățile de la Chişinău trebuie să fie prudente. Karasin le-a întins un măr otrăvit din livada „Pamiat’ Ilicia” de lângă Tiraspol.
30.09.2016
10:00
23.09.2016
15:16
21.09.2016
11:22
15.09.2016
14:00
09.09.2016
13:03
02.09.2016
12:12
29.08.2016
16:19
28.08.2016
12:30
18.08.2016
12:00
11.08.2016
13:05
03.08.2016
12:38
26.07.2016
12:40
29.07.2026
08:21
29.07.2026
08:07
29.07.2026
06:53
29.07.2026
06:45
29.07.2026
05:34
29.07.2026
04:22
29.07.2026
02:48
29.07.2026
02:44
29.07.2026
02:27
29.07.2026
01:52
29.07.2026
01:11
29.07.2026
01:07
29.07.2026
00:51
28.07.2026
23:41
28.07.2026
23:39
28.07.2026
23:30
28.07.2026
23:20
28.07.2026
23:01
28.07.2026
22:49
28.07.2026
22:22
28.07.2026
22:21
28.07.2026
20:30
28.07.2026
20:00
28.07.2026
19:56
28.07.2026
19:47
Atac cu drone la Riazan: instalaţii industriale în flăcări şi mai mulţi răniţi în centrul Rusiei
Bancul zilei: Dieta cu tăcere de la țară care taie și caloriile, și vorbele
SUA interceptează rachete balistice lansate de Iran, iar Arabia Saudită intră în joc cu primele lovituri comune în Irak împotriva milițiilor pro-iraniene
Cutremurul de 7,1 din Japonia: bilanțul morților urcă la 13, mall prăbușit, spitale copleșite și zeci de mii de locuințe fără curent electric
















