PD, reacție la propunerea Maiei Sandu privind „declararea situației excepționale în justiție”. „EXCEPȚIONALA Maia, noi ne angajăm să venim cu o altă inițiativă”
3780
Reprezentanții Partidului Democrat (PD) au reacționat ironic la propunerea Maiei Sandu privind declararea situației excepționale în sistemul organelor de drept, prin care să se recunoască faptul că judecătorii și procurorii sunt captivi, precum și toate organelor de drept, fiind necesară eliberarea tuturor acestor instituții „prin măsuri extraordinare”.
„Excepționala Maia! În cadrul unei emisiuni de ieri, proaspăta deputată aleasă, Maia Sandu, a declarat că prima lege propusă va fi un fel de lege privind situația excepțională în domeniul justiției. Ca să-i poată demite tot și pe toți contrar normelor constituționale. Ca un constituționalist care respectă supremația Constituției și principiile unui stat de drept, îmi este greu să comentez această inepție din punct de vedere juridic”, a reacționat vicepreședintele PD, Sergiu Sârbu, într-o postare pe Facebook.
Acesta insistă că această inițiativă a Maiei Sandu nu ar fi decât o „gogoașă” electorală.
„Dar dacă, totuși, se va insista pe această gogoașă vândută impertinent alegătorilor, noi ne angajăm să venim cu o altă inițiativă. Anume de a declara situație excepțională de prostie politică, iar protagoniștii vor avea dreptul să se consulte și reabiliteze gratuit în instituțiile medico-sanitare de specialitate”, a subliniat deputatul PD.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
06.11.2026
15:17
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
06.11.2026
14:02
06.11.2026
13:57
06.11.2026
13:46
06.11.2026
13:43
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
12:20
06.11.2026
12:11
06.11.2026
11:12
06.11.2026
11:06
06.11.2026
10:54
06.11.2026
09:26
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor


















