Parlamentul aprobă reducerea tarifelor de roaming cu UE și modernizarea comunicațiilor electronice în prima lectură
6422
Cetățenii R. Moldova ce călătoresc în statele membre ale Uniunii Europene vor beneficia de tarife de roaming mai avantajoase. Proiectul legii pentru reglementarea tarifelor de roaming cu statele UE a fost votat joi în prima lectură de către Legislativ.
Documentul urmărește armonizarea costurilor de comunicații mobile internaționale între Republica Moldova și statele UE, asigurând astfel o reducere semnificativă. Obiectivul este includerea Moldovei în zona de „roaming la tarife naționale” a UE.
Propunerile includ plafonarea tarifelor pentru apeluri, SMS-uri și date mobile în regim de roaming pentru utilizatorii moldoveni în UE, astfel încât tarifele acestora să fie echivalente cu cele naționale. Se estimează o economie între 30 % și 70 % pentru consumatori, în funcție de serviciile utilizate, iar plafonarea se va realiza progresiv, conform normelor europene de roaming.
Se pune accent și pe transparența și informarea consumatorilor, furnizorii fiind obligați să trimită notificări automate la intrarea într-o zonă de roaming și să informeze clar despre costuri și limitele de consum. Proiectul include și un mecanism de monitorizare a tarifelor de roaming, cu sancțiuni pentru furnizorii care încalcă legea.
De asemenea, sunt propuse măsuri pentru încurajarea investițiilor în infrastructura de comunicații electronice, inclusiv în rețele 4G și 5G, astfel ca furnizorii să fie pregătiți pentru creșterea consumului cauzată de eliminarea tarifelor de roaming și să ofere servicii la standarde europene.
Amintim că, la 1 ianuarie 2024, tarifele de roaming între Republica Moldova și statele UE au fost reduse, datorită unui acord semnat între țara noastră și UE. Operatorii moldoveni și cei din UE au convenit voluntar să ofere utilizatorilor finali oferte mai avantajoase, incluzând pachete gratuite în abonamentele lunare.
Tot astăzi, Parlamentul a votat în prima lectură proiectul de lege al comunicațiilor electronice, care presupune transpunerea a 12 acte și regulamente UE, inclusiv a Directivei (UE) 2018/1972, pentru a crea un cadru legal modern și competitiv pentru dezvoltarea rețelelor și serviciilor de comunicații electronice în Moldova.
Documentul propune extinderea rețelelor de mare capacitate și reglementări clare pentru protejarea drepturilor consumatorilor, facilitând accesul la infrastructuri digitale avansate și soluții tehnologice pe rețele de mare viteză, necesare implementării rețelelor 5G și altor inovații în comunicațiile electronice.
15.03.2026
00:04
368
Armata SUA semnează un mega-contract de până la 20 de miliarde de dolari cu startupul de apărare Anduril
14.03.2026
21:07
409
Vreme mai acoperită, dar blândă în Republica Moldova, duminică 15.03.2026
14.03.2026
20:58
562
Honda își abandonează mașinile electrice și își sabotează viitorul în industria auto
14.03.2026
17:19
534
Campania „Învață în Moldova”: mii de elevi de liceu vizitează universitățile din țară pentru a-și alege studiile superioare
14.03.2026
14:29
660
Alexandru Munteanu, la Marșul Păcii de la Coșnița: omagiu eroilor din războiul de pe Nistru și angajament pentru drumul european al Moldovei
14.03.2026
12:34
620
„Amestecarea cognitivă”, tehnica de micro-visare care promite să înlocuiască număratul oilor pentru un somn mai bun
14.03.2026
12:12
1572
ULTIMA ORĂ // O dronă de luptă SHAHED lansată de ruși a ajuns până în Cimișlia
14.03.2026
10:43
601
134 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Chimie de la USM
14.03.2026
08:33
650
Horoscopul zilei 14.03.2026
14.03.2026
08:05
950
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Trump anunță unul dintre „cele mai puternice raiduri de bombardament din istoria Orientului Mijlociu”. Care a fost ținta SUA
15.03.2026
00:04
314
Armata SUA semnează un mega-contract de până la 20 de miliarde de dolari cu startupul de apărare Anduril
14.03.2026
21:07
378
Vreme mai acoperită, dar blândă în Republica Moldova, duminică 15.03.2026
14.03.2026
20:58
524
Honda își abandonează mașinile electrice și își sabotează viitorul în industria auto
14.03.2026
17:19
513
Campania „Învață în Moldova”: mii de elevi de liceu vizitează universitățile din țară pentru a-și alege studiile superioare
14.03.2026
14:29
641
Alexandru Munteanu, la Marșul Păcii de la Coșnița: omagiu eroilor din războiul de pe Nistru și angajament pentru drumul european al Moldovei
14.03.2026
12:34
605
„Amestecarea cognitivă”, tehnica de micro-visare care promite să înlocuiască număratul oilor pentru un somn mai bun
14.03.2026
12:12
1547
ULTIMA ORĂ // O dronă de luptă SHAHED lansată de ruși a ajuns până în Cimișlia
14.03.2026
10:43
588
134 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Chimie de la USM
14.03.2026
08:33
638
Horoscopul zilei 14.03.2026
14.03.2026
08:05
935
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Trump anunță unul dintre „cele mai puternice raiduri de bombardament din istoria Orientului Mijlociu”. Care a fost ținta SUA
14.03.2026
03:09
820
Republica Moldova marchează Ziua mondială a drepturilor consumatorilor 2026, cu accent pe produse sigure și încrederea cumpărătorilor
14.03.2026
02:56
905
Avocatul care anchetează cazurile de „psihoză AI” avertizează: urmează atacuri cu victime multiple provocate de chatboți
734
Proces de referință la Los Angeles: Meta și Google, acuzate că au creat platforme care dau dependență tinerilor utilizatori
13.03.2026
23:00
826
Fondatorul Uber revine în forță: Travis Kalanick lansează Atoms, imperiu robotic pentru industrie, minerit și transport
13.03.2026
22:50
696
Cum reconfigurează marile bătălii din industrie, agenții AI și criza de cipuri viitorul inteligenței artificiale în 2026
13.03.2026
21:08
744
Răcire ușoară, dar vreme senină în Republica Moldova – sâmbătă, 14 martie 2026
13.03.2026
19:11
712
Test de sânge inovator estimează riscul de demență la femei cu până la 25 de ani înainte de simptome
13.03.2026
18:02
839
Liceul „Miron Costin” din Florești, a zecea Școală EduLIFE cu spații modernizate și produse de igienă menstruală gratuite pentru eleve
13.03.2026
17:44
745
Liceul „Olimp” din Costești va fi transformat în școală-model prin proiectul „Modernizarea școlilor”
13.03.2026
17:30
740
Apple taie comisioanele din App Store în China după negocieri discrete cu autoritățile locale
13.03.2026
16:40
822
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline „Educația fizică” în învățământul general
13.03.2026
16:35
867
Somnul insuficient, legat de peste 80 de afecțiuni și un risc crescut de boli grave, avertizează experții în Ziua Mondială a Somnului
13.03.2026
15:44
820
MEC și MAI lansează plan național 2026-2027 pentru combaterea drogurilor în școli și protejarea elevilor
13.03.2026
15:03
813
Elevii din Taraclia editează zece ziare școlare în română și bulgară, cu sprijinul Ministerului Educației
13.03.2026
14:29
937
R. Moldova a solicitat de URGENȚĂ activarea Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene în contextul deversărilor de petrol pe râul Nistru
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
17.34
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














