Oraşul locuit doar de femei EXISTĂ! Ce trebuie să facă bărbaţii ca să poată intra în oraş
3253
În Noiva do Cordeiro trăiesc peste 600 de femei, cu vârstele cuprinse între 20 şi 35 de ani. Unele dintre ele sunt căsătorite, dar soţii lor trebuie să trăiască şi să lucreze în altă parte, scrie Daily Mail, citat de businessmagazin.ro.
În această comunitate rurală din sud-estul Braziliei, femeile se află la conducere şi au propriul set de reguli. Femeile care sunt căsătorite şi au familii trebuie să-şi trimită soţii şi fii care au împlinit 18 ani să lucreze departe de casă, putând să se întoarcă doar în weekend.
„Oraşul nostru e mai frumos, mai organizat şi mult mai armonios cu femeile la conducere", spune Rosalee Fernandes pentru publicaţia britanică. „Împărţim totul, chiar şi pământul pe care-l muncim. Nimeni nu se află în competiţie cu nimeni. Ne strângem să ne uităm la telenovele, ne împrumutăm haine şi ne vopsim unghiile", a adăugat ea.
Problema este că este dificil de găsit un bărbat singur care să nu fie rudă sau căsătorit deja cu o vecină. „Toate visăm să ne îndrăgostim şi să ne căsătorim. Dar ne place să trăim aici şi nu vrem să fim nevoite să plecăm din oraş pentru a putea găsi un soţ", a spus Nelma Fernandes.
Astfel comunitatea de femei invită bărbaţii să li se alăture, cu o singură condiţie. „Trebuie să-şi dea acordul să facă ceea ce spunem şi să trăiască după regulile noastre".
01.02.2019
17:02
31.01.2019
16:19
28.01.2019
20:30
16.01.2019
19:40
31.12.2018
20:02
06.12.2018
19:22
16.11.2018
17:02
12.11.2018
19:02
01.11.2018
17:19
31.10.2018
20:02
27.10.2018
20:04
02.11.2026
20:39
02.11.2026
20:35
02.11.2026
19:56
02.11.2026
19:33
02.11.2026
19:08
02.11.2026
19:00
02.11.2026
18:54
02.11.2026
18:48
02.11.2026
18:14
02.11.2026
18:14
02.11.2026
17:58
02.11.2026
17:43
02.11.2026
17:33
02.11.2026
17:24
02.11.2026
15:36
02.11.2026
14:42
02.11.2026
13:52
02.11.2026
13:48
02.11.2026
12:43
02.11.2026
12:41
02.11.2026
12:36
02.11.2026
12:19
02.11.2026
12:13
02.11.2026
11:50
02.11.2026
11:38
02.11.2026
11:24
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
















