Stiri

OPINII // Se RUPE Ucraina? „Depinde de Rusia care trebuie să decidă dacă vrea PACE sau RĂZBOI”

Politică 25.02.2014 16:26 Vizualizări2810
OPINII // Se RUPE Ucraina? „Depinde de Rusia care trebuie să decidă dacă vrea PACE sau RĂZBOI” obozrevatel.com

Tendințele separatiste din estul și sud-estul Ucrainei devin tot mai pronunțate după evenimentele din ultimele zile de la Kiev.

Sâmbăta trecută, a avut loc așa-zisul congres al reprezentanților regiunilor sud-estice ale Ucrainei care au adoptat o decizie de nesupunere față de noua putere de la Kiev, autoritățile din Crimeea au adoptat o declaraţie specială în care anunţă oficial intenţia de a ieşi din componenţa Ucrainei, la Sevastopol au avut loc manifestații separatiste etc.

Editorialistul Ziarului NAȚIONAL Nicolae Negru crede „legitimă” preocuparea privind dezintegrarea Ucrainei, din moment ce și cancelarul Germaniei Angela Merkel, și oficiali din SUA s-au pronunțat pentru păstrarea integrității teritoriale a Ucrainei.



„Există tendințe separatiste în regiunile din estul Ucrainei. Spre deosebire de Occident, Rusia nu recunoaște autoritățile de astăzi de la Kiev, a declarat-o chiar și premierul rus Dmitri Medvedev. Rusia a pierdut o bătălie, dar probabil se pregătește să câștige războiul. De ce va face Rusia în viitorul apropiat, depinde scindarea sau nu a Ucrainei”, afirmă Nicolae Negru.

Potrivit analistului politic, probabil Rusia cântărește faptele pentru a vedea cum procedează mai departe. „E tentant pentru Moscova să federalizeze Ucraina, dar noua putere de la Kiev nu va accepta, evident, acest lucru. Deoarece, ca și în cazul R. Moldova, va fi vorba de transformarea Ucrainei în două state – vestic și estic, ultimul care să se afle în sfera de influență a Rusiei. Dar cred că, mai degrabă, Ucraina nu se va dezintegra, fiindcă acest lucru va duce la noi vărsări de sânge și Rusia trebuie să analizeze dacă vrea pace sau război”, mai spune editorialistul Ziarului NAȚIONAL.

Analistul politic Petru Bogatu consideră că situația din Ucraina este îngrijorătoare, fiindcă „astăzi asistăm la cel mai mare pericol de la prăbușirea Uniunii Sovietice încoace, cel de răsturnare a echilibrului geopolitic în Europa”.


Potrivit editorialistului Ziarului NAȚIONAL, cu cât este mai aproape Ucraina să iasă de pe orbita rusească, cu atât mai mare este și pericolul scindării acesteia. „Miza Ucrainei este uriașă, esențială. Fără Ucraina, Putin nu poate da măreție țării sale. Pe de altă parte, fără o Ucraină integrată în spațiul european, Occidentul nu poate să-și securizeze hotarele estice și apare pericolul resovietizării, așa cum spunea Hillary Clinton”, crede Bogatu.

Trezește mare neliniște și poziția Moscovei vizavi de Ucraina. „Când Medvedev declară că nu recunoaște legitimitatea autorităților de la Kiev, acest lucru sună ca o amenințare, ca o primejdie. Se pare că Moscova pregătește terenul pentru un amestec în această țară. Nu știu dacă va fi prin invazie militară directă sau prin uneltiri în regiuni, dar pericolul e mare”, încheie analistul politic Petru Bogatu.

Autor: Raisa Lozinschi
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 12.11.2026 12.11.2026 11:56 414 Horoscopul zilei 12.11.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.16 1 USD 18.10 1 RON 3.77 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 12.11.2026
Sondaj
100 de zile cu Guvernul Tofan: Ce notă îi acordați pentru activitatea de până acum?
Prietenii noștri