OPINIE, după vizita lui Rogozin la Chișinău: „Naivi” cu ruşii, pragmatici cu românii

ziaruldeiasi.ro

Radu Popescu

Pe 9 mai 2014, spre nemulţumirea guvernului pro-european care era atunci la Chişinău, Dimitri Rogozin (vicepremierul Rusiei şi responsabilul de industria militară rusă) a coordonat şi participat la parada militară a trupelor „pacificatorilor” ruşi cantonate la Tiraspol. După aroganţa făcută peste Nistru, întoarcerea la Moscova a lui Rogozin a fost mai puţin glorioasă: Ucraina interzice survolarea teritoriului său de către aeronava ruşilor, drept pentru care aceştia - până la găsirea unei soluţii - sunt nevoiţi să se întoarcă la Chişinău. Odată aterizat, avionul este percheziţionat de către Serviciul de Informaţii şi Securitate de la Chişinău, în bagajele lui Rogozin şi ale „călătorilor” care îl însoţeau fiind găsite sute de liste cu semnături colectate peste Nistru în vedera separării Transnistriei de Republica Moldova. Nimeni nu ştie ce s-a mai întâmplat cu acele liste, singurul lucru cert petrecut între timp fiind răsturnarea de o manieră sud-americană a guvernării pro-europene a Republicii Moldova şi înlocuirea acesteia cu o struţo-cămilă „democrată” coordonată din umbră de către oligarhul Plahotniuc.

La doi ani distanţă, pe 5-6 iulie 2016, acelaşi Rogozin este invitat oficial (!) la Chişinău de către actualul guvern. Aparent, aşa-zişii „pro-europeni” actuali par să fi uitat că Republica Moldova s-a aliniat la Politica Externă de Securitate şi Apărare comună, încălcând astfel embargoul stabilit împotriva demnitarilor ruşi de către Uniunea Europeană. Pare-se că nimeni dintre actualii „pro-europeni” de la guvernarea Republicii Moldova nu a fost deranjat de faptul că acest individ, Rogozin, fost luptător activ de partea ruşilor în conflictul din Transnistria din 1992, a descălecat ţanţoş la Chişinău precum un stăpân care îşi trece în revistă gubernia. După două zile de discuţii fructuoase atât cu aşa-zisele autorităţi de la Tiraspol, cât şi cu aşa-zisele autorităţi de la Chişinău, Rogozin a rânjit către presă nişte declaraţii de mai mare dragul: „Noi am trans­mis auto­ri­tă­ţi­lor din R. Mol­dova o listă cu cerin­ţele şi deci­zi­ile ce tre­buie să fie luate. Un fel de foaie de par­curs ce ar tre­bui respec­tată pentru o revenire treptată a Republicii Moldova la obligaţiile sale în cadrul CSI, la care ea a renunţat odată cu asumarea altor obligaţii ce-i revin în virtutea Acordului de asociere cu Uniunea Europeană. Este inutil să reţii armata rusă cu pârghii administrative sau vamale, acest lucru nu îi va reuşi nimănui niciodată. Eu glumesc în acest sens şi spun că tancurile ruseşti nu au nevoie de viză. Autorităţile de la Chişinău doresc să se menţină la putere şi vor restabili relaţiile economice cu Rusia, şi asta pentru că ein-au găsit nimic în pădurea europeană, dar au pierdut ce au avut anterior. Concluzia emisarului moscovit a fost una simplă: „În timpul vizitei în R. Moldova am avut o senzaţie plăcută urmare a discuţiilor avute cu Pavel Filip (premierul instalat de către oligarhul Plahotniuc). Se vede că acesta cu adevărat îşi doreşte restabilirea relaţiilor cu Rusia, reieşind din situaţia în care se află ţara voastră”.

Descălecarea lui Rogozin în Republica Moldova mai reprezintă şi un alt element simbolic dureros, Guvernul de la Chişinău având „onoarea” de a-l găzdui pe reprezentantul Rusiei pe 5 şi 6 iulie, la fix 67 de ani de la cel mai mare val de deportări din Basarabia, 5-6 iulie 1949. O coincidenţă care dă de gândit, fie guvernanţii de la Chişinău au fost naivi, fie şantajul rusesc a fost mult mai puternic, cu scopul de a da o lecţie celor care credeau că influenţa estică nu mai are loc în cabinetele „pro-europene” de la Chişinău. Însă, după cum bine se ştie, din păcate tot ceea ce întreprinde Rusia în Republica Moldova trebuie să aibă caracter de exemplu.

Posibil ca oamenii de la Chişinău ai oligarhului Plahotniuc să trăiască cu senzaţia că vor putea juca acest joc dublu, Europa vs Rusia, la nesfârşit. Ca dovadă stă şi faptul că tânarul „pro-european” Candu, şeful Legislativului de la Chişinău şi finul (cum altfel?) oligarhului Plahotniuc, a fost ţinut departe de vizita lui Rogozin în Moldova. Cum ar putea altfel domnul Candu să mai vină la Bucureşti unde, alături de Liviu Dragnea şi Victor Viorel Ponta, să bată cu pumnul în masa Guvernului Cioloş pentru deblocarea „de urgenţă” a ajutorului financiar promis, în condiţiile în care angajamentele luate de către „democraţii” de peste Prut sunt încă departe de a fi realizate? Aşa însă, aparent neprihănit şi nepângărit, domnul Candu are naivitatea de a se considera în continuare un partener credibil pentru partea vestică a Europei. Însă, cu siguranţă, nimeni din cancelariile occidentale nu va trece cu vederea faptul că tânărul „pro-european” Candu a tăcut mâlc atunci când Rogozin a promis aşa-zisei administraţii de la Tiraspol pregătirea necesară pentru integrarea ca regiune a Rusiei. La fel cum, sper, nici domnii Cioloş ori Iohannis nu vor trece cu vederea faptul că atunci când Rogozin a ironizat asistenţa financiară primită de Republica Moldova („Pe fondul a ceea ce se întâmplă la Chişinău, unde a fost dat startul unei ample reconstrucţii, pe bani europeni, a unei închisori locale, noi am considerat necesar să construim nu închisori, ci grădiniţe şi şcoli"), acelaşi „pro-european” Candu, cu drumuri dese la Bucureşti, a „uitat” să îl contrazică pe oaspetele rus şi să îi atragă atenţia că 25 de milioane de euro primite până acum „de la români” s-au concretizat în peste 800 de grădiniţe construite.

Interesant este că tot în această perioadă ar trebui să aibă loc şi vizita FMI la Chişinău, încheierea unui potenţial acord de colaborare cu această instituţie putând fi semnalul necesar României pentru deblocarea primei tranşe de 60 de milioane de euro din ajutorul financiar promis în schimbul completării unei alte foi de parcurs, european de data aceasta. Dar cum duplicitatea pare a fi a doua natură a actualilor guvernanţi de la Chişinău, nu văd să fie o problemă ca, pe de o parte, să se prefacă a fi europeni exemplari după care, cu banii noştri, să se asigure un sprijin financiar ruşilor din Transnistria, asigurându-le separatiştilor o mare gură de oxigen, practic un hohot de râs în nasul românilor şi europenilor.

Cum răbdarea europenilor are şi ea nişte limite, politica cerutului şi cu stânga, dar şi cu dreapta nu mai poate continua mult timp de aici încolo. „Pro-europenii” de azi de la Chişinău trebuie să îşi asume oficial încotro vor să cârmească: spre civilizaţia (dar şi normele legii, greu de suportat de un sistem oligarhic) din Europa sau spre kazaciocul fără reguli din întinderile Rusiei, acolo unde au fost deportaţi bunicii lor acum 67 de ani.

Radu Popescu, pentru ziaruldeiasi.ro