OFICIAL // La un an de la dezmembrarea Ucrainei, Rusia ALIPEȘTE un alt teritoriu
1956
www.ekhokavkaza.com Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat ieri, alături de liderul nerecunoscut al Osetiei de Sud, Leonid Tibilov, documentul pentru integrare care prevede un spațiu unic militar și de apărare, circulație fără hotare, servicii vamale comune sau simplificarea procedurii de obținere a cetățeniei ruse, transmite „Ria Novosti”.
Sursa informează despre faptul că, înainte de semnarea documentului pentru integrare și cooperare, au avut loc negocieri între Putin și Tibilov în cadrul cărora s-a discutat despre „coordonarea acțiunilor pentru a asigura stabilitatea și securitatea în regiune”. Anterior, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov, a vorbit despre importanța semnării acestui document.
Potrivit presei ruse, acordul prevede un spațiu unic militar și de apărare, mărirea pensiilor și a salariilor, precum și înscrierea în sistemul de asigurare în medicină a locuitorilor Osetiei de Sud, precum și circulație fără hotare, servicii vamale comune sau simplificarea procedurii de obținere a cetățeniei ruse.
Peskov a precizat că acesta este doar un proiect de acord, care va fi completat și care va conține măsuri concrete.
„Reuters” notează că ministrul de Externe al Georgiei, Tamar Beruceașvili, a comentat semnarea documentului de către Rusia și Osetia de Sud, declarând că „este vorba despre un pas cinic și provocator din partea Rusiei”. „Considerăm că este un pas îndreptat spre anexare”, a mai spus responsabilul de relațiile externe de
Menționăm că Georgia a pierdut controlul asupra Osetiei de Sud în urma conflictului militar cu Rusia din 2008.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
11.09.2026
21:12
11.09.2026
21:06
11.09.2026
21:05
11.09.2026
20:57
11.09.2026
20:47
11.09.2026
20:39
11.09.2026
20:26
11.09.2026
20:11
11.09.2026
19:56
11.09.2026
19:37
11.09.2026
19:34
11.09.2026
19:17
11.09.2026
19:05
11.09.2026
19:04
11.09.2026
18:40
11.09.2026
17:38
11.09.2026
17:27
11.09.2026
15:45
11.09.2026
15:30
11.09.2026
14:55
11.09.2026
14:54
11.09.2026
14:36
11.09.2026
14:17
11.09.2026
13:53
11.09.2026
13:50
11.09.2026
13:39
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Mihai Popșoi a discutat la Vilnius cu conducerea Seimasului despre integrarea europeană și securitate
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova















