ODA schimbă paradigma finanțării IMM-urilor în 2026: mai puține granturi, peste 1 miliard lei pentru instrumente moderne de creditare și investiții
1334
Anul 2026 marchează o nouă etapă de tranziție strategică la nivel național: de la un model preponderent bazat pe granturi, la o arhitectură de dezvoltare economică modernă și diversificată. Aceasta combină instrumente de suport financiar nerambursabil cu mecanisme de finanțare aliniate practicilor europene, orientate spre multiplicarea capitalului și consolidarea competitivității.
Deși valoarea totală a finanțării pentru granturi este ajustată — 313,8 milioane MDL în 2026, comparativ cu 346,4 milioane MDL în 2025 — valoarea sprijinului per întreprindere este majorată în funcție de categoria acesteia (micro, mică sau mijlocie). Granturile rămân un pilon important, dar nu mai reprezintă instrumentul dominant. Accentul strategic se deplasează către instrumente financiare sustenabile, capabile să genereze un impact investițional amplificat și de durată.
În 2026, Guvernul, prin intermediul ODA, direcționează aproximativ 1 miliard 45 milioane MDL către instrumente financiare moderne. Este o creștere exponențială față de aproximativ 117 milioane MDL în 2025. Resursele sunt structurate în modul următor:
1. Produse noi de garantare – 300 milioane MDL
Prin noile produse de garantare, ODA reduce una dintre cele mai mari bariere ale antreprenorilor – lipsa garanțiilor suficiente – și transformă ideile viabile în investiții reale. Antreprenorii vor putea accesa credite în condiții mai bune pentru export, modernizare agricolă sau dezvoltare prin emiterea obligațiunilor corporative. Statul preia o parte semnificativă din risc, iar IMM-ul obține acces mai larg la capitalul necesar pentru creștere și inoire.
2. Produse de finanțare în cadrul FACEM – 450 milioane MDL
Prin compensarea dobânzilor și creditare preferențială, costul finanțării scade și devine mai predictibil pentru antreprenori. În paralel, volumul creditării pentru IMM-uri crește. Antreprenorii vor putea investi mai mult și mai rapid, la rate ale dobânzilor mai mici. Aceste instrumente nu doar susțin investițiile, ci accelerează dezvoltarea afacerilor sustenabile, datorită unui acces mai larg și mai stabil la capital.
3. Fondul de Fonduri – 60 milioane MDL
Fondul de Fonduri deschide pentru prima dată acces real la finanțare de tip investițional (equity) pentru IMM-uri și startup-uri cu potențial ridicat. Antreprenorii nu vor mai depinde exclusiv de creditele bancare, ci vor putea atrage capital destinat scalării, inovării și internaționalizării. Este un pas strategic către dezvoltarea unei piețe moderne de capital în Republica Moldova și către diversificarea surselor de finanțare pentru mediul de afaceri.
4. Infrastructura de afaceri – 204 milioane MDL
Investițiile în infrastructura de afaceri, inclusiv în parcuri industriale și incubatoare de afaceri, consolidează dezvoltarea economică regională și contribuie la reducerea disparităților teritoriale. Antreprenorii din regiuni vor avea acces la infrastructură modernă pentru producție și logistică. Ei vor beneficia și de suport prin incubatoare care oferă spații, mentorat și servicii de dezvoltare a afacerii. Această intervenție creează condiții reale pentru creșterea afacerilor la nivel local și pentru atragerea investițiilor productive în întreaga țară.
5. Alte forme de suport nerambursabil – 31 milioane MDL
Pe lângă instrumentele financiare de bază, ODA continuă susținerea antreprenorilor prin forme complementare de sprijin nerambursabil, cu impact direct asupra competitivității. Finanțarea învățământului dual contribuie la formarea unei forțe de muncă adaptate nevoilor reale ale mediului de afaceri și reduce deficitul de competențe la nivel regional.
Subvenționarea participării la târguri și expoziții facilitează promovarea produselor autohtone, extinderea pe piețe externe și integrarea lor în lanțuri valorice.
Totodată, consolidarea serviciilor de consultanță și extinderea programelor de instruire oferă antreprenorilor oportunități concrete de dezvoltare a competențelor manageriale și tehnice. Acestea îi sprijină în planificarea strategică, digitalizarea proceselor și creșterea sustenabilă a afacerilor.
În anul 2026, ODA consolidează sprijinul pentru IMM-uri prin construirea unui sistem modern de finanțare integrat. Acesta se bazează pe combinarea resurselor financiare nerambursabile cu noile instrumente financiare, care stimulează investițiile în economia reală și alinierea Republicii Moldova la practicile europene de dezvoltare economică.
Anul 2026 este anul în care sprijinul pentru IMM-uri devine mai strategic, mai eficient și mai orientat către investiții, creștere și integrare europeană.
22.06.2026
20:42
416
Marti, 23 iunie 2026: caniculă moderată, cu ploi de vară în nordul Republicii Moldova
22.06.2026
18:39
497
România își împărtășește la Ialoveni experiența în fonduri europene și infrastructură pentru a sprijini aderarea Republicii Moldova la UE
22.06.2026
18:24
668
UE confirmă la Bruxelles viitorul european al Republicii Moldova și accelerează negocierile de aderare
22.06.2026
17:39
509
Maia Sandu, mesaj ferm la Summitul UE – Republica Moldova: viitorul țării este în Uniunea Europeană
22.06.2026
17:36
506
Maia Sandu la Bruxelles: Summit Moldova–UE confirmă că viitorul țării este în Uniunea Europeană
455
Cod galben de caniculă pentru 23.06.2026
22.06.2026
12:56
644
Depozit clandestin de armament descoperit într-un bloc din Chișinău: contrabandist trimis în judecată, riscă până la 17 ani de închisoare
22.06.2026
09:57
574
MEC rezervă cote speciale și burse de merit pentru elevii și tinerii de etnie romă începând cu anul 2026–2027
22.06.2026
09:44
638
Guvernul Republicii Moldova și Mastercard pornesc un program pe 5 ani pentru modernizarea economiei digitale și extinderea plăților electronice
22.06.2026
08:43
617
Escroc din Bălți, condamnat în lipsă la 4 ani și o lună de închisoare pentru trafic de influență la examene auto
22.06.2026
08:05
591
Horoscopul zilei 22.06.2026
22.06.2026
20:42
415
Marti, 23 iunie 2026: caniculă moderată, cu ploi de vară în nordul Republicii Moldova
22.06.2026
18:39
495
România își împărtășește la Ialoveni experiența în fonduri europene și infrastructură pentru a sprijini aderarea Republicii Moldova la UE
22.06.2026
18:24
666
UE confirmă la Bruxelles viitorul european al Republicii Moldova și accelerează negocierile de aderare
22.06.2026
17:39
508
Maia Sandu, mesaj ferm la Summitul UE – Republica Moldova: viitorul țării este în Uniunea Europeană
22.06.2026
17:36
504
Maia Sandu la Bruxelles: Summit Moldova–UE confirmă că viitorul țării este în Uniunea Europeană
454
Cod galben de caniculă pentru 23.06.2026
22.06.2026
12:56
642
Depozit clandestin de armament descoperit într-un bloc din Chișinău: contrabandist trimis în judecată, riscă până la 17 ani de închisoare
22.06.2026
09:57
572
MEC rezervă cote speciale și burse de merit pentru elevii și tinerii de etnie romă începând cu anul 2026–2027
22.06.2026
09:44
637
Guvernul Republicii Moldova și Mastercard pornesc un program pe 5 ani pentru modernizarea economiei digitale și extinderea plăților electronice
22.06.2026
08:43
616
Escroc din Bălți, condamnat în lipsă la 4 ani și o lună de închisoare pentru trafic de influență la examene auto
22.06.2026
08:05
591
Horoscopul zilei 22.06.2026
21.06.2026
18:27
1003
Vreme caldă și în mare parte stabilă în Republica Moldova, 22–28 iunie 2026
21.06.2026
14:27
1153
Alertă cod galben de caniculă pentru 22.06.2026
21.06.2026
07:53
1221
Horoscopul zilei 21.06.2026
20.06.2026
20:49
1540
Vreme stabilă și caldă în Republica Moldova, duminică 21 iunie 2026
20.06.2026
14:53
1864
Sondaj global: Vietnam, India și Filipine în fruntea simpatiei pentru America, în timp ce aliații occidentali se răcesc față de SUA
20.06.2026
08:16
1538
Horoscopul zilei 20.06.2026
19.06.2026
20:58
1878
Sâmbătă, 20 iunie 2026: mai cald și în mare parte senin în Republica Moldova
19.06.2026
17:51
2078
Polițiștii chinologi ai IGP, premiați de Ziua Internațională a Chinologului pentru misiunile alături de câinii de serviciu
2090
BEI și UE finanțează cu 60 de milioane de euro modernizarea școlilor și spitalelor din Moldova: „Încă un pas spre servicii publice mai bune”
19.06.2026
16:57
1989
BEI investește 40 de milioane de euro pentru modernizarea a 20 de școli din Republica Moldova
19.06.2026
16:47
2466
Din 6 iulie, fermierii pot cere plăți directe pentru laptele vândut în semestrul II din 2025
19.06.2026
14:24
2074
România, printre țările cu cel mai ieftin și rapid internet din lume. Insulele izolate plătesc de peste 100 de ori mai mult pentru bandă largă
19.06.2026
12:46
2079
Germania sprijină Republica Moldova să-și consolideze infrastructura calității pentru aderarea la Uniunea Europeană
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.61
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39



Inapoi














