VIDEO // O grupare din UTA Găgăuzia venea la Chișinău și JEFUIA oficiile de schimburi valutare: Un membru a fost reținut în Germania
1831
Cinci inși cu vârste între 20 și 30 de ani, originari din UTA Găgăuzia, au ajuns pe mâinile oamenilor legii, bănuiți că au dat mai multe spargeri în oficiile de schimburi valutare din Chișinău.
Prima lovitură dată de grupul criminal specializat în tâlhării, jafuri şi furturi din oficiile de schimburi valutare a fost dată în luna martie curent, când suspecţii au pătruns în blocul Universităţii de Stat a Moldovei, după care, prin deteriorarea terminalului de plată, au sustras bani în sumă de 8 200 de lei. Ulterior, au pătruns și în alte două oficii de unde de asemenea au sustras bani.
Alt caz a fost înregistrat în luna mai curent, în orășelul Durleşti. Bănuiţii au intrat în incinta unui magazin alimentar, prin deteriorarea uşii, după care din locul special amenajat pentru schimbul valutar au sustras un safeu în care se aflau mijloace bănești în diversă valută, cauzând proprietarilor un prejudiciu în valoare totală de peste 530 000 de lei.
Bănuiţii aveau o schemă bine organizată prin care comiteau infracţiunile. Aceşia purtau de fiecare dată cagule, mănuşi, erau dotaţi cu echipamente pentru spargerea safeurilor, inclusiv răngi metalice. De asemenea, aceștia schimbau plăcuțele de înmatriculate de la automobilul cu care comiteau infracţiunile pentru a nu nimeri în vizorul camerelor de supraveghere a traficului.
Pe 9 august curent, capul grupării criminale a fost arestat pentru 30 de zile, fiind cercetat penal pentru tâlharie şi sustrageri în proporţii deosebit de mari, infracţiuni pentru care riscă până la 15 ani de închisoare.
Alt membru este arestat în Germania, iar celorlalţi trei membri ai grupării le-au fost emise mandate de arest de alte judecătorii din ţară, pentru infracţiuni analogice comise în aceeaşi perioadă.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
13.11.2026
07:32
13.11.2026
06:32
13.11.2026
06:23
13.11.2026
04:10
13.11.2026
04:02
13.11.2026
03:31
13.11.2026
02:26
13.11.2026
02:23
13.11.2026
00:57
12.11.2026
23:26
12.11.2026
22:57
12.11.2026
22:15
12.11.2026
22:13
12.11.2026
21:57
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
12.11.2026
17:41
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
Proiectul Legii farmaciei, rescris după consultări: acces la medicamente în fiecare localitate
ANALIZĂ // Cum a zădărnicit Chișinăul „operațiunea politică specială” a Kremlinului în cazul Krasnoselskii
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor


















