În Bulgaria ar putea avea loc alegeri parlamentare anticipate, a treia oară în ultimii trei ani, după alegerea unui președinte socialist
1465
WordPress.com
Prim-ministrul în exercițiu al Bulgariei, conservatorul Boiko Borisov, a refuzat vineri să formeze un nou guvern, menit să înlocuiască executivul condus chiar de el până în noiembrie, când a demisionat, și deschide astfel calea organizării unui al treilea scrutin anticipat în numai trei ani, transmite EFE.
Borisov, lider al formațiunii Cetățeni pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei (GERB), a demisionat împreună cu întregul executiv după ce candidata susținută de guvern a pierdut alegerile prezidențiale din 13 noiembrie în favoarea lui Rumen Radev, candidat sprijinit de socialiști. Borisov promisese să facă acest lucru dacă Țețka Țaceva, candidata susținută de el, nu câștiga alegerile prezidențiale, scrie Agerpres.
Borisov a declarat că a refuzat mandatul de a forma un nou guvern prezentat vineri de președintele în exercițiu Rosen Plevneliev. „Există etică și demnitate în politică. Dacă într-o zi poporul decide” încredințarea unui nou mandat, atunci „vom fi pregătiți”, a spus Borisov, citat de AFP.
Niciun partid nu va putea obține o majoritate parlamentară fără susținerea GERB, cea mai importantă formațiune din parlament, iar „drumul este larg deschis pentru alegeri anticipate”, subliniază politologul Dimităr Ganev. Potrivit procedurilor, Plevneliev trebuie să le propună oficial socialiștilor, în calitate de a doua formațiune politică din parlament, să formeze guvernul, apoi unei a treia forțe parlamentare, amintește Ganev, care crede că în cazul unor alegeri anticipate, GERB își va confirma statutul de cel mai important partid și ar putea forma din nou guvernul. Socialiștii au anunțat deja că nu sunt dispuși să-și asume formarea unui nou executiv, amintește EFE.
Totul indică faptul că Plevneliev se va vedea nevoit să conducă un executiv interimar format din tehnocrați până la sfârșitul lui ianuarie, când va fi învestit președinte Radev, a cărui primă decizie va fi să dizolve parlamentul și să convoace alegeri anticipate, care se vor desfășura cel mai probabil în primăvara lui 2017.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
07.09.2026
22:36
07.09.2026
22:11
07.09.2026
21:08
07.09.2026
20:07
07.09.2026
20:03
07.09.2026
19:58
07.09.2026
19:57
07.09.2026
19:56
07.09.2026
19:31
07.09.2026
19:19
07.09.2026
19:14
07.09.2026
18:55
07.09.2026
17:36
07.09.2026
17:14
07.09.2026
17:08
07.09.2026
16:19
07.09.2026
16:06
07.09.2026
16:05
07.09.2026
16:03
07.09.2026
15:53
07.09.2026
15:39
07.09.2026
15:15
07.09.2026
15:00
07.09.2026
14:16
07.09.2026
13:52
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
OPINIE // Se încheie era Sandu-Dodon! Cine va fi noua „locomotivă” a Moldovei și de ce nu mai funcționează simplul slogan despre UE?
Horoscopul zilei 31.08.2026
CNAS pregătește un nou contract-cadru pentru medicii de familie: bilete de trimitere digitale și mai puțină birocrație
















