Nicolae Negru // Voronin, heraldul lui Ilan Șor?

Semne diacritice

Încruntat, acru ca un vin oțetit, bâlbâindu-se și molfăind cuvintele, liderul nestrămutat al comuniștilor moldoveni, Vladimir Voronin, s-a adresat în această săptămână „poporului”. Mesajul său e ca un strigăt de disperare, un apel de urgență către ultima instanță, după ce a epuizat toate mijloacele pe care le-a avut la dispoziție.

Presupunând că între el și cetățeni ar exista o „atitudine de respect și încredere reciprocă”, liderul comunist îi abordează sentimental cu „dragii mei compatrioți”, chemându-i să meargă la referendum și să spună „Nu”, pentru a opri „această bandă de criminali și trădători ai patriei” să ne lipsească de „patrie și casa părintească”.

Din punctul său de vedere, participarea e importantă, căci numai astfel se poate evita „catastrofa națională”, iar cei care îndeamnă la boicotarea referendumului „fac jocul regimului guvernant”. Bolșevic în suflet, Voronin nu a fost niciodată model de exprimare corectă, civilizată, dar de data aceasta s-a autodepășit prin vehemență și limbaj agresiv, suburban. „Atât de mulți trădători și nemernici” – exclamă el într-un moment, acuzând actuala guvernare că „în mod conștient și planificat” ar nimici „suveranitatea și statalitatea patriei noastre”. Cum?

„Trădătoare”, guvernarea actuală a asigurat, după atâtea guvernări „patriotice”, independența energetică a Republicii Moldova, așa încât, pentru prima dată, Moscova nu mai poate șantaja Chișinăul. Suveranitatea a fost consolidată, nu șubrezită de „această femeie” care, crede Voronin, „nu s-a realizat și a devenit dictator”. Ea a realizat ceea ce nu au reușit cei cinci predecesori ai săi, „bărbați ai neamului”. Pe Voronin îl supără, îl face să-și piardă echilibrul psihic tocmai ceea ce ar trebui să-l bucure, să-l entuziasmeze, să-i dea speranță, dacă el ar fi cel ce se pretinde că este, dacă nu ar fi el însuși o marionetă a cuiva, un trădător ordinar, un om care și-a pierdut ultimele sclipiri de demnitate.

Întâmpinând dificultăți în pronunțarea unor cuvinte și necunoscând sensul altora („piante” în loc de „pliante”, „excrochiere” în loc de „escrocherie”, tradiționalul deja „bujăt” în loc de „buget” ș.a.), liderul PCRM citește în mod evident un text scris de altcineva (poate de pretinsul „frontist” Secăreanu?), lăsând o impresie dezolantă. Rostindu-și filipica antieuropeană, el crede, probabil, că lumea a uitat că, pe timpul guvernării sale, majoritatea comunistă din Parlament a votat, în martie 2005, o Declarație în care se afirmă că „dezvoltarea de mai departe a Republicii Moldova nu poate fi asigurată decât prin promovarea consecventă și ireversibilă a cursului strategic spre integrarea europeană”. La indicația lui Voronin, în 2005, Ministerul Afacerilor Externe și-a completat denumirea cu „și al Integrării Europene”.

„Eu nu am permis nimănui să schimbe nici măcar o buche din textul Constituției”, se mai laudă Voronin. Sigur, el nu a modificat niciun articol din Constituție, el pur și simplu a călcat-o în picioare, ca pe o cârpă, dând indicații procurorilor (în cazul lui Ion Mușuc, de exemplu) și judecătorilor (cazul TVR, deposedat de licență și închis, înainte de a se pronunța justiția), semnând planul de federalizare și de creare a unei baze militare pe teritoriul Republicii Moldova. Doar presiunea externă și protestele interne l-au silit să dea înapoi.

Voronin se arată îngrijorat de intensitatea migrației, deși nu acum, ci în perioada guvernării comuniste a început plecarea cetățenilor noștri. Observăm în ultimii ani o relocare masivă a muncitorilor moldoveni din Rusia spre Europa și acest proces este legat nu numai de războiul pornit de Putin împotriva Ucrainei. Ce rost ar avea un apel public, dacă îi lipsește o minimă obiectivitate, dacă scopul acestuia este calomnia și minciuna în interesul personal al cuiva? Ascultându-l pe Voronin, ai impresia că îl auzi pe disperatul tâlhar, nimerit în mâinile serviciilor speciale rusești, Ilan Șor, și acest efect al mesajului său îl compromite definitiv pe liderul comunist.