Nicolae Negru // Vizita Maiei Sandu la Berlin: imperceptibila schimbare de perspectivă
10194
Semne diacritice
Vizita oficială de săptămâna trecută a președintei Maia Sandu
De la eșuata înțelegere a Angelei Merkel cu Dmitri Medvedev, în 2010,
În presă s-a strecurat informația că MAE german a sugerat în repetate rânduri autorităților Republicii Moldova să accepte federalizarea, renunțând la legea cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităţilor din stânga Nistrului (Transnistria), lege adoptată în unanimitate de Legislativ în 2005. Ceea ce denotă că Berlinul a continuat să discute cu Moscova în spatele Chișinăului.
În calitatea de ministru de Externe și președinte în exercițiu al OSCE, Frank-Walter Steinmeier, actualul președinte german, a împins Republica Moldova pe drumul „pașilor mici”, care duce spre recunoașterea de facto a regiunii transnistrene.
După crearea, în
Nota bene, președintele german vorbește despre un consens „al marilor puteri”, nu și despre un consens al forțelor politice interne (la necesitatea căruia se referea recent Ambasadorul SUA Dereck J. Hogan în fața studenților de la FRIȘPA) în chestiunea transnistreană. Vedem aici o abordare similară celei din Donbas, unde soluția propusă de Steinmeier se impune din afară, cu participarea Rusiei care a declanșat războiul, presupunând modificarea Constituției ucrainene și organizarea de alegeri în „republicile populare” sub egida OSCE, înainte ca Ucraina să-și recapete controlul asupra frontierei de est.
Steinmeier îl invitase pe Dodon să efectueze o vizită oficială
Până a deveni președintă, Maia Sandu a vorbit în termeni critici față de tactica „pașilor mici” care nu se știe încotro duc. De la un timp, însă, ea evită să se pronunțe tranșant pe tema transnistreană și retragerea trupelor ruse, pentru a nu-i supăra, probabil, pe nemți și pe ruși. La conferința de presă de după întâlnirea dintre Maia Sandu și Steinmeier, referințele la conflictul transnistrean nu au conținut detalii care să sugereze viziunea actuală a Berlinului. Dar nu avem motive să credem că s-ar fi modificat.
Chiar dacă a rămas impresionat de planurile reformatoare ale Maiei Sandu, Steinmeier nu a vorbit despre „perspectiva europeană” a Republicii Moldova, cum a făcut-o Angela Merkel în 2012, venind la
Această diferență aproape imperceptibilă de perspective, reflectând și natura relațiilor germano-ruse, esențializată de Nord Stream 2, poate fi fatală Republicii Moldova. E contextul adevărat, îngrijorător, al vizitei Maiei Sandu
13.08.2025
11:00
16.04.2025
14:43
30.12.2024
09:11
27.12.2024
09:10
23.12.2024
09:14
20.12.2024
09:13
16.12.2024
09:14
13.12.2024
09:14
09.12.2024
09:12
06.12.2024
09:13
02.12.2024
09:11
29.11.2024
09:05
28.07.2026
00:14
28.07.2026
00:10
27.07.2026
23:56
27.07.2026
23:16
27.07.2026
22:59
27.07.2026
22:20
27.07.2026
22:00
27.07.2026
21:54
27.07.2026
20:28
27.07.2026
20:21
27.07.2026
19:52
27.07.2026
19:49
27.07.2026
19:44
27.07.2026
19:28
27.07.2026
19:26
27.07.2026
19:08
27.07.2026
19:04
27.07.2026
19:01
27.07.2026
18:58
27.07.2026
18:57
27.07.2026
18:55
27.07.2026
18:55
27.07.2026
18:37
27.07.2026
18:07
27.07.2026
17:54
25 de ani de la aderarea la OMC: cum și-a modernizat Republica Moldova economia și comerțul internațional
Marius Lazurca și șeful Armatei Române, trimiși de Nicușor Dan la Washington pentru întărirea cooperării de securitate la Marea Neagră cu Administrația Trump
Miruță cere reacție dură față de Moscova după dronele rusești doborâte în România: „Să ne lase cu cascadoriile, nu există dubiu!”
România pregătește prima specializare „Dreptul tehnologiilor cuantice”, după lansarea programului de Dreptul inteligenței artificiale















