​Nicolae Negru // Viața grea a opoziției proeuropene

Semne diacritice

Pe flancul drept, liderii partidelor proeuropene nu pot ignora entuziasmul cu care este sprijinită președinta Maia Sandu și echipa sa la București, la Bruxelles, la Washington, dar și la Berlin, Paris și multe alte capitale europene. Criticând PAS-ul, ei riscă să provoace reacții de nemulțumire și din partea numeroșilor simpatizanți interni ai Maiei Sandu, să fie învinuiți de „trădare” și aliere cu forțele proruse.

Descurajant pentru partidele proeuropene, unioniste e și faptul că efectul criticii lor la adresa partidului de guvernământ pare, conform sondajelor, aproape nul, nu le adaugă intenții de vot din partea alegătorilor ce se declară dezamăgiți de actuala guvernare. Apărând interesele cetățenilor, vorbind despre prețurile mari și inflația exorbitantă, atrăgând atenția asupra „lipsei de cadre”, asupra „incompetenței” și „aroganței” celor de la guvernare, niciun partid care urmărește obiectivul integrării europene, inclusiv prin reunirea cu România, nu și-a îmbunătățit în această perioadă scorul atractivității pentru alegători. Nu este clar de ce și nu există cercetări sociologice care să verse lumină asupra acestui fenomen paradoxal.

Odată cu pregătirea pentru alegerile locale generale din toamnă, mai cu seamă pentru bătălia electorală din municipiul Chișinău, săgețile critice, loviturile dinspre flancul drept aplicate guvernării se intensifică, se amplifică, se radicalizează și aproape că nu se mai deosebesc de cele venite din stânga, sincronizându-se cu ele. Un exemplu în acest sens este cazul Coaliției pentru Unitate și Bunăstare.

Zilele trecute, într-o postare pe o rețea socială, Igor Munteanu, liderul CUB, a sugerat că scandalul cu antenele de pe acoperișul Ambasadei Ruse ar fi unul artificial, pentru a abate atenția de la „marile îngrijorări ale cetățenilor pentru viața lor de zi cu zi”, de la prețurile care „cresc ca pe drojdii”, „veniturile omului simplu extrem de mici, deficitul de locuri de muncă, pensiile derizorii, favorizarea clientelei de partid la ocuparea oricăror funcții publice, hrănind ca pe niște lăcuste oameni, care nu s-au remarcat prin nimic în cariera lor profesională”.

Munteanu mai amintește de miniștrii care „și-au tras salarii de 50 000 de lei, în competiție cu alte grupuri de privilegiați”, de „datoria externă a R. Moldova” care a ajuns la 100 mlrd lei, subliniind că „în 2 ani (2021 - 2023), Guvernul a crescut cu 50% rata de îndatorare externă a republicii”. El afirmă că „oamenii fostului regim oligarchic sunt la fel de influenți asupra deciziilor care se iau în reformarea justiției”.

Părându-i-se, probabil, puțin, renunțând la orice diplomație, liderul CUB a preluat „creativ” refrenul lui Dodon, acuzând direct actuala guvernare că încearcă să-și păstreze puterea „prin alimentarea unor teme de mobilizare permanentă contra unor dușmani externi, ca paratrăsnet la propriile eșecuri în politici interne, prioritare pentru oameni”. El nu numește aceste „teme de mobilizare permanentă”, dar se poate presupune că se referă la reacțiile față de războiul din Ucraina, la denunțarea unor acorduri CSI, la cerința de reducere a numărului de „diplomați” ai Ambasadei Ruse…

Sigur, viața unui opozant de dreapta nu e ușoară în aceste zile, logica luptei politice nu e întotdeauna liniară, însă, luat de valul emoției, dl Munteanu riscă să-și taie creanga de sub picioare. Și nu e prima dată. El este cel care, la începutul acestui an, i-a reproșat Maiei Sandu faptul că ar fi operat cu informații „neverificate”, atunci când a vorbit despre intențiile FSB de destabiliziare a situației în R. Moldova și de răsturnare a actualei guvernări. Informațiile respective însă au fost luate în serios de partenerii externi, de SUA în primul rând, fiind confirmate și de investigații jurnalistice, însă dl Munteanu nu a mai revenit la această temă.

Și mai radical decât el s-a manifestat în raport cu guvernarea liderul PLDM, Vlad Filat, pe care l-au scos din sărite încercările (neprecizate) ale partidului de guvernământ de a-i determina pe niște primari (nenumiți), prin presiuni administrative și șantaj, să reprezinte în viitoarele alegeri locale PAS. În opinia lui Filat, deși se declară proeuropean, actualul partid de guvernământ este mai periculos pentru democrație decât Partidul Comuniștilor de cândva. Ca grad de violență atât a limbajului, cât și a ideilor, intervenția lui Filat este comparabilă cu a lui Șor. E puțin probabil însă ca rezultatele electorale ale PLDM să le egaleze pe ale lui Șor, pentru aceasta e nevoie și de investiții mari în cumpărarea voturilor.