Unirea care ne „dezbină” și kozaciokul care ne „unește”
7476
Semne diacritice
Panouri cu debordantul Dodon, pe care scrie „28 ani de independență, 660 de ani de statalitate. La mulți ani, Moldova!”.
Ce harababură e în capul acestui președinte „hibrid”! La doar 28 de ani de independență, de unde se adună 660 de ani de statalitate? E posibilă existența „statalității” fără stat, sub dominație străină? E ca și cum ai spune că virginitatea există și după viol. Între 1812 și 1918, teritoriul dintre Prut și Nistru era o gubernie, care s-a numit (o perioadă) Basarabia, anii aceștia nu ar trebui să-i scădem din „statalitate”?
În același timp, Președinția lui Dodon anunță că va sărbători, pe 24 august, „75 de ani de la eliberarea Moldovei de sub ocupația fascistă”? Dacă Moldova a fost „eliberată” în 1944, nu ar trebui să sărbătorim 75, nu 28 de ani, de independență? O „eliberare” fără independență se numește altfel: ocupație. Prin urmare, la 24 august, acum 75 de ani, „Moldova” a fost ocupată, nu eliberată de Armata Sovietică, niște tancuri s-au retras și altele au venit în locul lor, iar sufletele noastre tot sub șenile au rămas. Vă pare un prilej bun de a dănțui pe oasele basarabenilor călcați cu tancurile?
De ce dar președintele Republicii Moldova celebrează „eliberarea”, când de fapt ar trebui să comemoreze ocupația și sutele de mii de victime de după 1944? Se știe de ce: fiindcă e plătit de Rusia. De ce însă acumiștii proeuropeni acceptă să fie complici la falsificarea istoriei în interesul Rusiei? De ce nu îl somează nimeni să înceteze a-și mai bate joc de „demnitate și adevăr”? Doar ni se promitea o guvernare „fără geopolitică”. Sau era vorba doar despre geopolitica pe care nu o agreează Kozak?
Știm deja că „speculațiile unioniste” o supără pe Maia Sandu, fiindcă dezbină alianța blocului ACUM cu Partidul Socialiștilor, dar aflăm de curând că și „limba română” a nimerit în lista temelor politice „dezbinătoare”. În anul acesta aniversar, vom aduce, la 31 august, omagiu Limbii Române, fără a o numi. Va fi ziua limbii noastre anonime. O fi fiind o formă perversă de „demnitate și adevăr”, un PAS înapoi spre „viitorul Moldovei”?
Să fie denumirea unei limbi geopolitică? Nu întotdeauna, dar în cazul nostru e geopolitică pură. A spune „limba română” e cum ai zice că Republica Moldova e România, înseamnă să ștergi cu buretele o jumătate de secol de propagandă rusă, de efort de creare între Nistru și Prut a unui popor și a unei limbi „deosebite” de poporul român și limba română de peste Prut. A spune limba română înseamnă a recunoaște că timp de aproape 50 de ani în RSSM a domnit minciuna.
Sigur, „martorii” Alianței ACUM-PSRM vor spune că nu contează denumirea limbii, contează numai „dezoligarhizarea”, adică un alt fel de a spune că e mai important să avem ce pune pe limbă, decât denumirea limbii. Că numai dacă spui „limba moldovenească” poți bate la poarta pieții rusești etcetera. Dar poate ar fi cazul să socotim mai bine? E logic să mergi
Dacă e fără geopolitică, să fie fără geopolitică. Dacă „fără geopolitică” înseamnă întoarcerea în timp, reinstalarea sârmei ghimpate pe Prut, după pofta Rusiei, aceasta este inacceptabil. Exprimându-ne în termeni coregrafici, întrebarea noastră sună așa: hora Uniri ne dezbină, dar kozaciokul ne unește?
13.08.2025
11:00
2151
Analistul Vladimir Socor, cel care a avut o contribuție SEMNIFICATIVĂ în neadmiterea semnării așa-zisului „Memorandum Kozak”, a MURIT la vârsta de 80 de ani
16.04.2025
14:43
3361
Nicolae Negru, despre vizita-fulger la Chișinău a secretarului general al NATO, Mark Rutte: „A vrut să afle cum se vede APĂRAREA Ucrainei din spatele ei. Mă miră că „pacifiștii” noștri nu au reacționat”
30.12.2024
09:11
78844
Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
27.12.2024
09:10
47472
Nicolae Negru // Maia Sandu, al doilea mandat
23.12.2024
09:14
30544
Nicolae Negru // Perspectiva unui PSDE „aurit”
20.12.2024
09:13
30880
Nicolae Negru // O carte ca eveniment politic
16.12.2024
09:14
31516
Nicolae Negru // Delirul imperial înainte de armistițiu?
13.12.2024
09:14
31843
Nicolae Negru // Transnistria, ca un cartof fierbinte (sau geamantan fără toartă) sau de ce nu era cazul să fie demis Guvernul
09.12.2024
09:12
32277
Nicolae Negru // Și Ilan Șor era pentru Georgescu
06.12.2024
09:13
32020
Nicolae Negru // Să salvăm România!
02.12.2024
09:11
31918
Nicolae Negru // Perspectiva României arată mai bine
29.11.2024
09:05
31885
Nicolae Negru // Bun pentru România, bun și pentru Republica Moldova, și viceversa
03.03.2026
03:07
249
Americanii dezinstalează în masă ChatGPT după acordul cu Departamentul Apărării, rivalii de la Claude urcă pe primul loc în App Store
03.03.2026
03:06
230
Stripe lansează un nou instrument de billing care transformă costurile cu modelele de AI în sursă de profit pentru startup-uri
03.03.2026
02:09
288
OpenAI, prinsă între Pentagon, Anthropic și jocurile politice de la Washington în lupta pentru controlul asupra inteligenței artificiale
03.03.2026
01:56
263
Instagram, acuzat că a urmărit creșterea timpului petrecut în aplicație și a vizat intenționat adolescenții, deși știa de milioanele de copii sub 13 ani
03.03.2026
00:09
479
Cancerul bucal tot mai frecvent la tineri între 30 și 40 de ani: cauze, prevenție și simptome care impun control medical imediat
02.03.2026
21:12
469
Maia Sandu, mesaj despre memoria războiului de pe Nistru și responsabilitatea școlii în apărarea adevărului istoric
02.03.2026
21:09
999
ULTIMA ORĂ // PSRM, pe un butoi de pulbere. Dodon recunoaște că în rândul socialiștilor sunt persoane care îl vor la ÎNCHISOARE
02.03.2026
20:25
535
Vreme mai rece și local ploi în Republica Moldova, marți 03.03.2026
02.03.2026
19:47
518
Norvegia își deschide ambasadă la Chișinău: premierul Munteanu discută cu Kamilla Kolshus extinderea cooperării și sprijinul de 181 milioane euro pentru Moldova
02.03.2026
18:59
544
Memoria victimelor regimului sovietic și a războiului din 1992, condamnată la Conferința „Cultura memoriei și recunoștinței” și asumată ca fundament pentru parcursul european al Republicii Moldova
02.03.2026
18:18
619
Hackeri activiști susțin că au spart Departamentul Securității Interne al SUA și au publicat online date despre mii de contracte ICE cu giganți tech și contractorii apărării
02.03.2026
18:08
525
Ministerul Educației lansează la Chișinău Decada „Memoriei și Recunoștinței”, la 34 de ani de la izbucnirea războiului din 1992
02.03.2026
17:48
560
Lovituri aeriene SUA-Israel în Iran, combinate cu atacuri cibernetice și prăbușirea internetului în întreaga țară
02.03.2026
15:32
528
158,79 milioane lei pentru fermieri: subvenții autorizate în februarie 2026 pentru dezvoltarea agriculturii
02.03.2026
15:04
819
Șoferi, faceți PLINUL. Războiul din Iran provocă SCUMPIREA carburanților în R. Moldova. Această tendință se va păstra, după ce a fost blocată Strâmtoarea Ormuz prin care trec circa 20% dintre cantitățile de țiței la nivel mondial
02.03.2026
14:39
1189
AVERTISMENT // Mai mulți așa-zisi funcționari și OFICIALI din Transnistria riscă să rămână fără CETĂȚENIA R. Moldova: „Ei trebuie să răspundă în fața Constituției, nu a Kremlinului și a autorităților separatiste”
02.03.2026
14:19
566
MEC pune la dispoziția grădinițelor două seturi noi de proiecte tematice și didactice pentru educația timpurie
02.03.2026
13:48
623
Maia Sandu, la Marșul Memoriei: „Cerem cu fermitate retragerea trupelor rusești și păstrăm vie flacăra libertății”
02.03.2026
12:08
704
Granturi de până la 1 milion USD pentru fermieri: Apelul 5 AGGRI, deschis între 2 martie și 29 mai 2026
02.03.2026
08:02
771
Horoscopul zilei 02.03.2026
01.03.2026
22:07
1288
Maia Sandu a deschis ediția jubiliară a Festivalului Internațional de Muzică „Mărțișor” la Chișinău
01.03.2026
19:54
878
OpenAI își apără acordul grăbit cu Pentagonul: acuzații de risc de supraveghere internă și arme autonome
01.03.2026
19:25
834
Investitorii fug de startupurile AI SaaS de suprafață și pariază doar pe soluții cu profunzime, date proprii și control real al workflow-ului
01.03.2026
19:01
892
Vreme mai blândă și stabilă în Republica Moldova, 2–8 martie 2026
01.03.2026
15:53
837
Băuturile cu electroliți, între modă și necesitate: când sunt utile și când e suficientă apa simplă
Americanii dezinstalează în masă ChatGPT după acordul cu Departamentul Apărării, rivalii de la Claude urcă pe primul loc în App Store
Stripe lansează un nou instrument de billing care transformă costurile cu modelele de AI în sursă de profit pentru startup-uri
OpenAI, prinsă între Pentagon, Anthropic și jocurile politice de la Washington în lupta pentru controlul asupra inteligenței artificiale
Instagram, acuzat că a urmărit creșterea timpului petrecut în aplicație și a vizat intenționat adolescenții, deși știa de milioanele de copii sub 13 ani
1 MDL
1 EUR
20.22
1 USD
17.23
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi














