Unirea care ne „dezbină” și kozaciokul care ne „unește”

Semne diacritice

Panouri cu debordantul Dodon, pe care scrie „28 ani de independență, 660 de ani de statalitate. La mulți ani, Moldova!”.

Ce harababură e în capul acestui președinte „hibrid”! La doar 28 de ani de independență, de unde se adună 660 de ani de statalitate? E posibilă existența „statalității” fără stat, sub dominație străină? E ca și cum ai spune că virginitatea există și după viol. Între 1812 și 1918, teritoriul dintre Prut și Nistru era o gubernie, care s-a numit (o perioadă) Basarabia, anii aceștia nu ar trebui să-i scădem din „statalitate”?

În același timp, Președinția lui Dodon anunță că va sărbători, pe 24 august, „75 de ani de la eliberarea Moldovei de sub ocupația fascistă”? Dacă Moldova a fost „eliberată” în 1944, nu ar trebui să sărbătorim 75, nu 28 de ani, de independență? O „eliberare” fără independență se numește altfel: ocupație. Prin urmare, la 24 august, acum 75 de ani, „Moldova” a fost ocupată, nu eliberată de Armata Sovietică, niște tancuri s-au retras și altele au venit în locul lor, iar sufletele noastre tot sub șenile au rămas. Vă pare un prilej bun de a dănțui pe oasele basarabenilor călcați cu tancurile?

De ce dar președintele Republicii Moldova celebrează „eliberarea”, când de fapt ar trebui să comemoreze ocupația și sutele de mii de victime de după 1944? Se știe de ce: fiindcă e plătit de Rusia. De ce însă acumiștii proeuropeni acceptă să fie complici la falsificarea istoriei în interesul Rusiei? De ce nu îl somează nimeni să înceteze a-și mai bate joc de „demnitate și adevăr”? Doar ni se promitea o guvernare „fără geopolitică”. Sau era vorba doar despre geopolitica pe care nu o agreează Kozak?

Știm deja că „speculațiile unioniste” o supără pe Maia Sandu, fiindcă dezbină alianța blocului ACUM cu Partidul Socialiștilor, dar aflăm de curând că și „limba română” a nimerit în lista temelor politice „dezbinătoare”. În anul acesta aniversar, vom aduce, la 31 august, omagiu Limbii Române, fără a o numi. Va fi ziua limbii noastre anonime. O fi fiind o formă perversă de „demnitate și adevăr”, un PAS înapoi spre „viitorul Moldovei”?

Să fie denumirea unei limbi geopolitică? Nu întotdeauna, dar în cazul nostru e geopolitică pură. A spune „limba română” e cum ai zice că Republica Moldova e România, înseamnă să ștergi cu buretele o jumătate de secol de propagandă rusă, de efort de creare între Nistru și Prut a unui popor și a unei limbi „deosebite” de poporul român și limba română de peste Prut. A spune limba română înseamnă a recunoaște că timp de aproape 50 de ani în RSSM a domnit minciuna.

Sigur, „martorii” Alianței ACUM-PSRM vor spune că nu contează denumirea limbii, contează numai „dezoligarhizarea”, adică un alt fel de a spune că e mai important să avem ce pune pe limbă, decât denumirea limbii. Că numai dacă spui „limba moldovenească” poți bate la poarta pieții rusești etcetera. Dar poate ar fi cazul să socotim mai bine? E logic să mergi la București după împrumuturi și să interzici „limba română”?

Dacă e fără geopolitică, să fie fără geopolitică. Dacă „fără geopolitică” înseamnă întoarcerea în timp, reinstalarea sârmei ghimpate pe Prut, după pofta Rusiei, aceasta este inacceptabil. Exprimându-ne în termeni coregrafici, întrebarea noastră sună așa: hora Uniri ne dezbină, dar kozaciokul ne unește?