Maia Sandu, la Marșul Memoriei: „Cerem cu fermitate retragerea trupelor rusești și păstrăm vie flacăra libertății”
2222
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat astăzi la Marșul Memoriei, alături de veterani, demnitari și angajați ai instituțiilor de stat. Ea a luat parte și la ceremoniile solemne de depunere de flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt și la Complexul Memorial „Maica Îndurerată”. Aceste acțiuni au avut loc în contextul Zilei Memoriei și Recunoștinței și sunt dedicate celor care, în 1992, au apărat suveranitatea și independența Republicii Moldova.
„Ziua Memoriei și Recunoștinței nu este doar despre trecut. Este și despre viitor. Este despre valorile care ne definesc. Este despre atașamentul nostru față de libertate, democrație și pace. Este despre locul nostru firesc în familia statelor europene care prețuiesc demnitatea umană și binele comun. Cunoașterea istoriei și a sacrificiilor strămoșilor este o condiție pentru un stat puternic. Fără memorie, nu există identitate. Fără identitate, nu există reziliență. Fără reziliență, nu există securitate”, a menționat șefa statului în mesajul său.
Șefa statului a mai subliniat că țara noastră este expusă și astăzi unor forme de agresiune, menite să destabilizeze și să divizeze societatea.
„Republica Moldova nu a râvnit la teritorii străine. Nu a pornit războaie. Și-a apărat doar pământul strămoșesc. Iar nici până astăzi, agresiunea împotriva țării noastre nu a dispărut. Doar metodele s-au schimbat. Dacă în 1992 agresiunea a venit cu tancuri, astăzi ea vine prin propagandă, manipulare și dezinformare. Trăim un veritabil război cognitiv — un război care țintește memoria și identitatea. Un război care încearcă să relativizeze responsabilitatea, să confunde agresorul cu victima. De aceea, apărarea memoriei trebuie să fie parte a apărării naționale”, a punctat Președinta.
Totodată, Maia Sandu a reiterat poziția fermă a autorităților privind necesitatea retragerii trupelor rusești de pe teritoriul Republicii Moldova.
„Cerem cu fermitate retragerea trupelor rusești de pe teritoriul Republicii Moldova. Evenimentele din 1992 au demonstrat caracterul și voința noastră de a trăi liber. Au arătat că, atunci când libertatea este pusă în pericol, moldovenii știu să se ridice. Și este obligația noastră sfântă să continuăm ceea ce au făcut eroii acelor zile. Să consolidăm democrația, să întărim instituțiile statului, pentru a asigura securitatea cetățenilor noștri și pentru a construi o Moldovă europeană, puternică și prosperă. Și, în numele celor care au căzut și au luptat, ne asumăm să păstrăm vie flacăra libertății. În fiecare zi”, a declarat șefa statului.
Conform datelor oficiale, 321 de persoane și-au pierdut viața în războiul de pe Nistru din 1992, iar aproximativ o mie de persoane au fost rănite în timpul confruntărilor.
10.08.2026
15:20
10.08.2026
14:55
09.08.2026
21:18
09.08.2026
18:40
09.08.2026
13:44
08.08.2026
13:19
07.08.2026
11:47
06.08.2026
19:46
03.08.2026
18:45
03.08.2026
09:21
10.08.2026
18:56
10.08.2026
18:32
10.08.2026
17:49
10.08.2026
17:16
10.08.2026
16:14
10.08.2026
15:44
10.08.2026
15:37
10.08.2026
15:09
10.08.2026
14:59
10.08.2026
14:56
10.08.2026
14:55
10.08.2026
14:53
10.08.2026
13:10
10.08.2026
13:06
10.08.2026
12:54
10.08.2026
12:44
10.08.2026
12:43
10.08.2026
11:49
10.08.2026
11:46
10.08.2026
11:44
10.08.2026
11:39
10.08.2026
10:54
10.08.2026
10:51
10.08.2026
10:25
10.08.2026
10:00
Cutremur de 7,4 în Columbia, resimțit în marile orașe: răniți, clădiri prăbușite și pagube considerabile în vestul țării
Cutremur de mare intensitate lovește Columbia: clădiri evacuate în Bogotá și seism resimțit în țările vecine
Republica Moldova găzduiește în 2026 Tabăra Francofonă Internațională cu elevi din nouă țări din Europa Centrală și de Est
Incendiu și explozii la uzină militară din Bulgaria, toți cei 300 de muncitori evacuați în siguranță





























