Nicolae Negru // Unire pe stânga, egoism pe dreapta

Semne diacritice

Două subiecte le-au dat bătaie de cap amatorilor de politică moldavă în perioada pre- și postpascală: oferta lui Dodon pentru Voronin și eventualul bloc electoral socialisto-comunist, care va simplifica opțiunile electoratului prorus, pe de o parte, și anunțul Alianței pentru Unirea Românilor că va participa la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, făcând și mai dificilă sarcina electoratului unionist cu prea multe opțiuni asemănătoare în fața sa, pe de cealaltă parte.

Voronin nu a respins mâna întinsă de Dodon, așa cum ne-am fi așteptat, judecând după atitudinea pe care a manifestat-o până acum față de fostul său tovarăș de partid, plecat într-un moment critic din PCRM. Condiția pusă de „principialul” și pretențiosul lider comunist, ca Dodon să-i trimită o scrisoare oficială, a fost o încercare de a-și da importanță, a camufla penibilul situației în care s-a pomenit, acceptând o propunere umilitoare.

Pentru Voronin umilința e dublă, nu atât din cauza epitetelor nemăgulitoare pe care i le-a aplicat lui Dodon pe parcursul ultimilor ani, cât prin admiterea faptului că PCRM nu are altă cale de acces în Parlament decât în căruța PSRM, că orice efort electoral de sine stătător este sortit eșecului. Să ajungă Voronin, trecut prin ciurul și dârmonul politicii de pe Bâc, să intre în Parlament pe umerii celui care „nu a fost capabil să merite nici măcar titlul de măgar de onoare al Găgăuziei”? Ce poate fi mai rușinos, mai umilitor?

De ce dar nu refuză să se alieze cu un trădător, după cum îl consideră pe Dodon, aceasta-i întrebarea. Își dorește liderul PCRM, cu orice preț, încă un mandat de deputat, crede naiv că mai poate salva partidul? Sau nu e liber în decizia sa, îl obligă cineva să se combine politic cu Dodon, după cum sugerează unii, făcând aluzie la Plahotniuc?

Voronin era apreciat până și de adversarii săi ideologici, fiind considerat o persoană cu caracter. Iată că, de data aceasta, în loc să se retragă, el se ambiționează să rămână, făcându-i un serviciu lui Dodon, dar nu și Republicii Moldova. Steagul pericolului unionist pe care îl flutură cu trădătorul Dodon, care reprezintă interesele Rusiei, îl compromite definitiv. Dar nu e prima și nici ultima dezamăgire din politica noastră.

Și mai curioasă pare motivația lui Dodon în acest caz. Bățosul și fălosul admirator al lui Putin și Lukașenko recunoaște astfel, indirect, că, fără parteneriatul cu Voronin, șansele PSRM de a rămâne la putere sunt puse sub semnul întrebării. De nevoie, se căciulește în fața celui care și-a șters picioarele de el sau îl silește cineva? Să fie Plahotniuc, să fie Kozak în spatele său? Moscova este interesată în existența unei majorități parlamentare proruse în Legislativul de la Chișinău și le acordă sprijin deschis socialiștilor în campania electorală, după cum s-a văzut în „epopeea” cu vaccinul Sputnik V. Liderul PSRM e mai puțin sensibil la chestiuni de onoare, demnitate, de aceea ne putem aștepta la orice de la el.

Crearea unui bloc electoral PSRM-PCRM ar trebui să le dea de gândit liderilor PAS, egoismul, aroganța ar putea să-i coste nu numai pe ei. În situația lor s-ar potrivi proverbul „nu zice hop până n-ai sărit șanțul”. Miza alegerilor e totuși viitorul Republicii Moldova.

Cât privește implicarea în alegeri a Alianței pentru Unirea Românilor, aceasta nu ne-a surprins. Ne surprindea, dacă se arăta indiferentă. Numai că nu de un partid în plus are nevoie electoratul unionist, ci de consolidarea, de unirea unioniștilor. Ca și PUN, AUR vorbește despre o „listă națională”, având în vedere prorpia listă de partid. Cu listele MPU, PDA, s-ar putea să ne alegem cu cel puțin patru „liste naționale” ale partidelor unioniste. În aceste condiții, nu e neapărat să fii Vanga, ca să poți prezice rezultatele alegerilor.