Un președinte inadecvat

Semne diacritice

Victor Ianukovici, fostul deja președinte ucrainean, este un exemplu de lider politic, șef de stat, rupt de realitate, insensibil la schimbările din societate, care reacționează inadecvat la ceea ce se întâmplă în jurul său. Stilul său de conducere era al unui prim-secretar de partid, al unui Brejnev local, în condiție fizică bună. Era ca un Lukașenko fără fler, ca un Putin fără autoritate. Și, fiindcă părea anchilozat, depășit de evenimente ca și Ceaușescu, i s-a zis Ianușescu.

Dacă semna Acordul de Asociere cu UE, avea toate șansele să-și ducă mandatul până la capăt. Dar nu l-a semnat, invocând un motiv stupefiant: acordul negociat timp de câțiva ani nu ținea cont de particularitățile economiei ucrainene, de dependența acesteia de Rusia. Mințea. Nu realiza, probabil, faptul că o asemenea constatare îl discalifică, îl compromite ca președinte. Dacă acordul era prost, de ce nu-i pedepsea pe negociatorii din partea Ucrainei?

Ianukovici a preferat o tranzacție cu Putin, crezând că astfel își garantează obținerea unui nou mandat prezidențial în 2015, fără să-i treacă prin minte că ar putea să piardă actualul mandat. Sutele de mii de oameni ieșiți în stradă să protesteze i-au transmis un mesaj pe care el nu l-a înțeles și nici nu a vrut să-l înțeleagă. (Fiindcă veni vorba, Voronin a dat dovadă de mult mai multă perspicacitate în 2009, când a părăsit, în septembrie, postul de președinte, fără să se cramponeze de putere, așa cum îi recomandau unele persoane din conducerea PCRM, dacă e să credem lui Valeriu Reniță, fost consilier prezidențial.)

Ianukovici a avut două luni și jumătate la dispoziție ca să-și corecteze decizia de a da cu piciorul în UE, dar nu a profitat de acest răgaz. Dimpotrivă, insista orbește în eroarea sa de calcul. Încurajându-l, chemându-l să fie mai dur, să nu fie o „cârpă de șters picioarele”, să înăbușe protestele, Moscova l-a derutat și mai tare, creându-i iluzia că el controlează situația. Incapacitatea sa de a face față realității, de a reacționa adecvat a atins apogeul spre 18 februarie, când atacul asupra Maidanului s-a soldat cu circa 80 de morți printre civili și milițieni. Ucraina era pe muchia unui război civil și doar intervenția Occidentului a oprit vărsările de sânge. Milițienilor li s-a distribuit atunci muniție de război, iar SBU - Serviciul Ucrainean de Securitate, anunțase o acțiune antitero pe întreg teritoriul țării. Ianukovici îl demisese pe șeful Statului Major al Armatei Ucrainene, care se opunea implicării armatei în conflict. Se pregătea declararea stării de urgență, dacă e să credem ministrului polonez de Externe, Radoslav Sikorski, care, împreună cu miniștrii de Externe ai Germaniei și Franței, au negociat un acord de depășire a crizei între Ianukovici și liderii opoziției.

Sâmbăta trecută, dimineața, ucrainenii au descoperit că președintele lor părăsise Kievul, plecase într-o direcție necunoscută, fără să anunțe oficial pe cineva. Protestatarii care au venit la reședința prezidențială pentru a-i cere demisia, nu l-au găsit, nici măcar paza nu era la locul ei. Cel mai bine informat s-a dovedit a fi un reprezentant anonim de rang înalt al diplomației americane, care a declarat pentru AFP că „preşedintele Ianukovici s-a dus la Harkov, în est, pentru un fel de reuniune care se desfăşoară acolo”. Ulterior, informația plecării sale la Harkov a fost confirmată de persoane din anturajul său. Ideea de a merge la Harkov nu a fost deloc inspirată, acolo urma să aibă loc un congres separatist al reprezentanților regiunilor sud-estice ale Ucrainei, inclusiv Crimeea. Chiar dacă nu a participat la acel congres, faptul că numele său a fost menționat în contextul evenimentului respectiv nu era în favoarea sa. El se speriase și fugise. Mâinile sale erau murdare de sânge.

Între timp, Rada Supremă alesese alt spicher și votase revenirea la Constituția din 2004, care reducea mult din împuternicirile președintelui Ucrainei. Spre seară, Ianukovici s-a adresat ucrainenilor cu un mesaj video, dezmințind zvonurile că ar fi demisionat, declarând că Parlamentul acționează ilegal și că în Ucraina are loc „o lovitură de stat”. Dar vocea tremurândă îi trăda frica. Lui i-a replicat, prin Twitter, ministrul de Externe al Poloniei: „Nu e lovitură de stat la Kiev. Edificiile guvernamentale sunt abandonate. Speakerul Radei a fost ales legal. Ianukovici are la dispoziție 24 de ore pentru a promulga Constituția din 2004”, a scris Radoslav Sikorski.

Oricum, intervenția lui Ianukovici era mult întârziată, statutul său de președinte nu mai era valabil. Opinia că el fugise, că, de fapt, spălase putina câștigase teren. Colegii săi de partid l-au declarat trădător, responsabil pentru vărsările de sânge, iar Rada Supremă a votat demiterea sa „pentru că s-a autoexclus în mod neconstituțional de la îndeplinirea funcțiilor constituționale și nu își exercită obligațiile sale”. Au votat pentru demitere 328 din 450 de deputați ai Radei, stabilindu-se ziua de 25 mai pentru desfășurarea unor alegeri prezidențiale anticipate.

Ianukovici a transmis prin purtătorul său de cuvânt că nu acceptă decizia deputaților, considerând-o „lovitură de stat”, dar nimeni nu l-a mai luat în serios. Nici măcar Moscova, care îl folosise atât de abil. SUA au și declarat că nu-l mai consideră președinte. Și UE e pregătită să sprijine financiar noul Guvern ucrainean. Acum, Ianukovici ne amintește de Muammar Gaddafi în refugiu, lipsindu-i însă excentricitatea, ciudățeniile vestimentare și de comportament ale liderului libian. Singurul serviciu pe care îl mai poate face Ucrainei Ianukovici e să-și anunțe demisia cu adevărat, ca să pună capăt oricăror îndoieli privind legitimitatea deciziilor luate de Parlament după fuga sa și să preîntâmpine o eventuală invazie militară a Rusiei.