Ucraina și geopolitica Bisericii Ortodoxe Ruse

Semne diacritice

Procesul desprinderii ucrainenilor ortodocși de Biserica Ortodoxă Rusă este, în aparență, una dintre consecințele ocupării Crimeii și războiului „hibrid” declanșat de Putin împotriva Ucrainei. Astfel, câștigurile imediate ale „lumii ruse” în concepția Patriarhului Kirill s-ar putea să se transforme în pierderi pe termen mai lung.

Deși toate părțile implicate în conflict operează cu termeni bisericești, invocând „canonul”, evenimente istorice, decizii sinodale, statute sau prerogative patriarhale, este clar pentru toată lumea că esența confruntării este una geopolitică. Este logică și firească intenția Kievului de a elibera teritoriul ucrainean de „armata în sutane negre” a Rusiei.

În fapt, agresiunea lui Putin doar a grăbit procesul, având efectul gazului pe un foc care mocnea demult, din primele zile ale proclamării independenței Ucrainei. Ca și statul, o biserică proprie, un patriarhat trebuie să confere legitimitate individualității, singularității, sub aspect etnic și lingvistic, poporului ucrainean, pe care Moscova îl pretinde parte a poporului rus, vorbind un dialect al limbii ruse. (În schimb, limba românilor basarabeni o consideră „independentă” de cea vorbită peste Prut.)

„Statalitatea” ucraineană este incompletă fără o biserică autocefală. Comuniunea bisericilor ortodoxe fiind structurată, în temei, după criteriul național, - Bisericile Ortodoxe Rusă, Sârbă, Română, Bulgară, Georgiană, Greacă, Poloneză, Albaneză, a Cehiei și Slovaciei - autocefalia pe care o promite Patriarhul Constantinopolului Bartolomeu va constitui o recunoaștere pe plan ecleziastic a existenței poporului ucrainean, egal cu celelalte popoare europene, inclusiv poporul rus. Se speră că Biserica autocefală îi va consolida pe ucraineni, le va stimula conștiința de sine.

De cealaltă parte, reprezentanții BORu îi sperie pe ucraineni cu războiul civil. Antrenamentul militar al preoților pravoslavnici ruși își spune cuvântul. Patriarhia Rusă care invocă dreptul canonic asupra teritoriului ucrainean și denunță caracterul politic al acțiunilor Constantinopolului a făcut ea însăși abstracție de canoane ori de cât ori a fost nevoie în scopuri politice, expansioniste. Spațiul canonic pe care îl pretinde ea coincide cu cel ocupat de soldatul rus, pe jos, călare sau pe tanc.

Ca și în cazul Ucrainei, pretențiile ei asupra teritoriului Basarabiei, apoi Republicii Moldova, care aparține canonic Bisericii Ortodoxe Române, sunt motivate nu etnic, ci militar. În 1998, BORu a organizat pe teritoriul Republicii Moldova o eparhie nouă, a Tiraspolului și Dubăsarului, pliindu-se pe (geo)politica Moscovei în regiune, pe linia separatistă trasată de armata și cazacii ruși.

Atitudinea celorlalte biserici ortodoxe față de o viitoare Biserică Ucraineană autocefală este determinată iarăși de anumite interese geopolitice. De exemplu, Biserica Ortodoxă Sârbă, care este supusă unor riscuri asemănătoare, prin intențiile de desprindere a macedonenilor și muntenegrenilor, spune nu. Biserica Ortodoxă Georgiană se abține de la exprimarea poziției sale în virtutea faptului că BORu nu pretinde (deocamdată, din rațiuni tactice) asupra teritoriului Abhaziei și Osetiei de Sud. Biserica Ortodoxă Bulgară interesată de independența Bisericii Ortodoxe Macedone ar putea proceda altfel decât se așteaptă Moscova. Și Biserica Ortodoxă Română va proceda în funcție de interesele sale, pe care le va motiva canonic. Ea trebuie să aibă grijă de românii din Ucraina și din Republica Moldova.