Nicolae Negru // Transnistria, ca un cartof fierbinte (sau geamantan fără toartă) sau de ce nu era cazul să fie demis Guvernul

Semne diacritice

Trebuie să recunoaștem că moțiunea de cenzură împotriva Guvernului a fost previzibilă - opoziției i s-a ridicat mingea la fileu.

Faptul că responsabilii de asigurarea Republicii Moldova cu gaze naturale nu au procurat volumul necesar pe parcursul lunilor de primăvară și vară când prețurile, de regulă, scad, este ca o diversiune, ca o trădare. Că e din cauza lipsei de coordonare, a indolenței sau incompetenței nu mai contează. Efectul e același: creșterea tarifelor și compromiterea guvernării, mai cu seamă că prim-ministrul Dorin Recean le promisese solemn cetățenilor că gazul nu se va scumpi.

Consumatorii vor plăti de la 1 decembrie 15,5 lei pentru metrul cub, în loc de 12,15 lei. Însă aceste scumpiri vor părea floare la ureche, dacă, după anul nou, Gazprom-ul nu va mai livra gaze pentru transnistreni nici prin Ucraina, nici prin Turcia, până Republica Moldova nu-i va plăti pretinsă datorie de peste 700 de milioane de dolari. Această condiție i s-a pus ex-ministrului Victor Parlicov la Sankt Petersburg. Nu e posibil ca Moscova să-i lase pe transnistreni în frig și întuneric, folosindu-i ca ostatici împotriva cursului european al Chișinăului? Ba e posibil, foarte simplu.

Dacă, din cauza antipatiei față de guvernarea de la Kiev, Rusia bombardează satele și orașele ucrainene, răzându-le de pe fața pământului, provocând milioane de refugiați, o va opri suferințele transnistrenilor, va avea scrupule în relația cu Republica Moldova a cărei guvernare o urăște nu mai puțin? Putin e în agonie imperială, amenință cu arma nucleară, ne putem aștepta la orice de la el.

Creșterea prețurilor la energia electrică, pe care în proporție de 80 la sută, o achiziționăm azi de la Cuciurgan, pare inevitabilă și va provoca scumpiri în lanț, chiar dacă România ne va acoperi deficitul de energie la prețuri plafonate, după cum spune premierul Recean. E puțin probabil ca acest plafon să fie la nivelul prețurilor actuale pentru o perioadă lungă. A demite Guvernul în acest moment critic, prevestitor de grave probleme umanitare, nu numai pentru cetățenii de pe malul drept al Nistrului, ci și de pe cel drept, ar fi semn de prostie sau nebunie colectivă.

Și comportamentul Tiraspolului sugerează că se pregătește ceva împotriva noastră. Liderul separatist Vadim Krasnoselski, care îi cerea Maiei Sandu un „divorț civilizat”, care numea Republica Moldova „stat vecin”, declară că și Rusia, și Ucraina nu doresc stoparea tranzitului de gaze (de unde știe el aceasta nu e clar), că obligația aprovizionării Transnistriei cu gaze aparține companiei Moldovagaz. E nevoie doar ca Chișinăul să „negocieze”, căci mingea se află pe terenul său. Cu cine să negocieze? Cu Moscova, cu Gazprom? Sau cu Kiev?

Nu e ciudat ca un cogeamite „prezident” de „stat independent” să aștepte ca un „stat vecin” să-i rezolve problema aprovizionării cu gaze? Nu cumva Kremlinul a hotărât că e timpul să-i arunce Chișinăului cartoful fierbinte (sau geamantanul fără toartă) al Transnistriei, pentru a influența astfel rezultatele viitoarelor alegeri parlamentare? Nu este exclus nici aceasta, după eșecurile suferite de Rusia în referendum și alegerile prezidențiale. Miza pe Ilan Șor și rețeaua sa de votanți la comandă nu s-a justificat. S-au cheltuit (și s-au furat) zeci de milioane de dolari, dar scopul dorit nu a fost atins. Ultimele sondaje (efectuate de IMAS și iData) nu sunt încurajatoare pentru partidele proruse și Moscova are nevoie de abordări noi în acțiunile sale diversioniste. „Aruncarea” Transnistriei în brațele Republicii Moldova ar întări mult forțele antieuropene de pe malul drept. Chișinăul, la rândul său, trebuie să ia măsuri de anticipare a unui asemenea scenariu.