Toată lumea iubește PD-ul?

Semne diacritice // Cedând Ministerul Transporturilor, PD și-a asigurat „continuitatea” la Procuratura Generală și BNM

„Epopeea” formării unei noi majorități parlamentare și a unui nou Guvern a umbrit întrucâtva rezultatele alegerilor locale și evenimentele legate de formarea administrațiilor publice în raioane. A trecut aproape necomentat succesul electoral al PD, care a obținut, după PLDM, cel de-al doilea rezultat în consiliile raionale și municipale. Și mai surprinzătoare este „performanța” PD în procesul alegerii președinților de raioane.

Din 27 de raioane care și-au ales până acum conducerea, 17 preşedinţi sunt membri ai Partidului Democrat, deși, comparativ cu PLDM, care a adunat 18,28% de voturi în consiliile raionale și municipale, ocupând primul loc în 13 raioane, PD, cu 17,59%, are cele mai multe voturi în doar 11 raioane. Cu unele excepții care confirmă regula, reprezentanții PD au avut concursul comuniștilor, socialiștilor, liberalilor și ai nou-născutului PPEM, în efortul de a-și asigura întâietatea administrativă în raioanele R. Moldova.

Se pare că toată lumea iubește PD-ul și a conspirat benevol împotriva PLDM-ului și chiar împotriva „Partidului Nostru”, acolo unde partidele respective dețineau cel mai mare număr de consilieri. Aceasta în pofida declarațiilor de solidaritate proeuropeană, la nivel local, ale lui Marian Lupu, liderul PD. Liderul PLDM, Vlad Filat, a remarcat filosofic că „o victorie nu se măsoară în preşedinţi de raioane, ci în numărul celor care au obţinut mandat deplin din partea cetăţenilor. Noi am câştigat aceste alegeri locale”, a subliniat el deloc convingător. Supărat, Renato Usatîi l-a învinuit pe Dodon de fariseism și trădare.

S-ar putea ca secretul succesului electoral și postelectoral al PD să se bazeze nu numai pe „iubirea” colegilor din alte partide, ci să derive din sumele de bani pe care le au la dispoziție (din „donații”, ca și celelalte, firește) democrații. În alegerile locale din iunie 2015, PD a cheltuit 23,6 milioane de lei, PLDM – 6 milioane de lei, PL – 2,8 milioane de lei, Blocul Electoral „Platforma Populară Europeană din Moldova - Iurie Leancă” - 2,2 milioane lei. Cu alte cuvine, democrații au alocat de două ori și ceva mai mulți bani decât celelalte trei partide proeuropene luate împreună. Investițiile electorale ale PD sunt comparabile doar cu ale PSRM – 14,5 milioane de lei, „Partidul Nostru” – 11,5, luate împreună. Și PCRM, cu 8,2 milioane de lei cheltuieli electorale, conform agora.md, nu se compară cu PD.

Acordul AIE-3 reflectă de asemenea o influență peste ponderea electorală a democraților. Dacă punem la socoteală și faptul că un reprezentant al PD va ocupa și funcția vicepremierului pentru Reintegrare, care, conform acordului se numește prin consens, constatăm că, în politica moldovenească, 15,8% ale PD pot fi egale cu 20,16% ale PLDM nu numai în ce privește numărul de portofolii în Guvern, ci și „principiile și valorile” reflectate în procesul negocierilor pentru formarea AIE-3 și textul acordului propriu-zis.

PL nu numai că a renunțat la propriile condiții din negocierile precedente, în special cea cu demiterea actualului procuror general și invitarea unui procuror străin, ci a atacat-o pe Maia Sandu, care „a îndrăznit” să propună același lucru. Liderii PD și PL „au refuzat categoric” să discute cu Maia Sandu, care avea niște idei privitor la modul de funcționare a instituțiilor statului, în special BNM.

Cedând Ministerul Transporturilor, PD și-a asigurat „continuitatea” la Procuratura Generală și BNM, mai blocând, cu concursul PL, și numirea în funcția de prim-ministru a doi candidați indezirabili, din motive diferite, din partea liberal-democraților. De unde rezultă că PD dictează și evoluția internă a PLDM.

PD și-a făcut jocul după cum i-a poftit inima, programul Guvernului nu conține niciun termen concret legat de lupta cu corupția și, dacă nu vor interveni schimbări în „sentimentele” politice ale moldovenilor, vom ajunge la identificarea acestui partid cu R. Moldova. Ca și PCRM, PD va deveni (a și devenit, de fapt) un partid-stat, fără baza electorală a comuniștilor, cu un număr relativ modest de votanți.