Nicolae Negru // Tectonica geopolitică și realitățile moldave

Semne diacritice

Dacă e să credem unor sondaje, starea de spirit a cetățenilor Republicii Moldova nu pare să reflecte realitatea geopolitică din regiune, ei rămânând în continuare în prizonieratul unor iluzii, neadevăruri, reflexe de natură propagandistică.

Asistența financiară generoasă, ajutorul pe care ni-l oferă România, UE în general, SUA, nu se convertește suficient de rapid în câștig de ordin ideologic sau politic, nu pare să influențeze radical modul în care cetățenii noștri percep confruntarea dintre Rusia și Occident. Nu poate să nu surprindă faptul că tocmai 43% din cetățenii Republicii Moldova justifică războiul din Ucraina, folosind cuvintele propagandiștilor ruși.

Rezonanța războiului ruso-ucrainean în societatea și politica moldavă produce și adâncește unele decepții și dincolo de Prut, în mediul cu așteptări mai mari în ce privește apropierea și reunirea Republicii Moldova cu România. Unii dintre cei dezamăgiți își expun în public sentimentele la adresa „fraților de peste Prut”, reproșându-le că ar fi în majoritatea lor de partea lui Putin, că ar învinovăți victima (Ucraina), nu agresorul (Rusia). Nedumerește la București și faptul că pericolul ocupației ruse nu ar spori rândurile unioniștilor, conform acelorași date sociologice...

Totuși, pentru interpretarea corectă a realităților din Republica Moldova trebuie să se țină cont de faptul că sondajele locale nu-i cuprind, de obicei, pe cei care muncesc peste hotare, preponderent în Europa, și care, de altfel, înclină întotdeauna balanța electorală în favoarea forțelor politice proeuropene și proromânești. Și în alegerile prezidențiale, și în cele parlamentare, electoratul „de acasă” s-a împărțit aproape în două părți egale, cu un mic avantaj pentru Maia Sandu și PAS. Victoria zdrobitoare a fost asigurată de alegătorii din afară. Odată ce nu sunt alegătorii socialiștilor, e de prespupus că ei nu sunt nici simpatizanți ai lui Putin. Cu participarea lor, rezultatele sondajelor sus-menționate ar fi diferite, atât în ce privește atitudinea față de Putin, aderența la ideea europeană, cât și la ideea reunirii cu România.

Un sondaj recent, efectuat la comanda IDIS Viitorul, a scos în vileag un dezechilibru enorm în ce privește accesul cetățenilor noștri de acasă la informație veridică. 39 la sută din ei considerau la începutul acestui an că principala piață de desfacere a produselor moldovenești este Rusia, 17 la sută - că e România și doar 5 la sută - că e Uniunea Europeană. În realitate, exportul spre Federația Rusă era sub 9%, spre România - 29%, iar UE - peste 61%.

Aici e de fapt problema problemelor: nici România, nici UE, nici SUA nu și-au prea bătut capul cu monopolul informațional al Rusiei, că majoritatea cetățenilor Republicii Moldova rămân expuși toți acești 30 de ani „bombardamentelor” propagandistice zilnice ale Moscovei. Să aștepți schimbări de atitudine, fără asigurarea unui spațiu informațional „suveran și independent”, e cel puțin o naivitate. Atâta timp cât nu se va produce o schimbare pe planul informării, România, UE, SUA vor investi, iar Rusia va profita. Ajutorul, inclusiv financiar, pe care în acordă România, UE, SUA, materializat în diferite proiecte sociale, culturale, de infrastructură (reparația de grădinițe, școli, teatre, muzee, drumuri, apeducte etc) nu își va avea efectul scontat, dacă nu va fi însoțit de o comunicare pe potrivă cu cetățenii.

După cum relevă serviciile și presa ucrainene, Moscova alocă miliarde pentru finanțarea coloanei a cincea în fostele „republici-surori”. Chiar dacă corupția a pătruns și în serviciile secrete ruse, aceasta nu anulează total pericolul acțiunilor diversioniste în Republica Moldova. Cum se explică altfel că, timp de treizeci de ani, niciun guvern proeuropean nu a reușit să conecteze rețeaua electrică a Republicii Moldova la rețeaua electrică a României? S-a promis, dar nu s-a întreprins absolut nimic. Din cauza aceasta, după cum constată Maia Sandu, vom plăti dublu pentru energia electrică furnizată de Centrala de la Cuciurgan.

În toți acești ani, Rusia a dus un război hibrid împotriva Republicii Moldova, război pe care Chișinăul nu avea cum să-l câștige, iar Bucureștiul, Bruxelles și Washington l-au neglijat. Să le ceri socoteală pentru aceasta doar cetățenilor Republicii Moldova nu e corect.

Nu întotdeauna logica, rațiunea poate învinge reflexele condiționate, create pa parcursul a zeci de ani. Este aproape imposibil să-l clintești de pe poziția sa pe cetățeanul căruia i s-a inoculat, începând de la grădiniță, că moldovenii nu sunt români, că „limba moldovenească e independentă față de limba română”, că român e sinonim cu „fascișt”, că URSS ne-a „eliberat” de „jugul român”... Aceleași cercetări sociologice arată că generația tânără este în marea ei majoritate proeuropeană, conștientă de românismul său. Ceea ce înseamnă că lucrurile se schimbă totuși în Republica Moldova. Nu atât de repede pe cât s-ar dori, însă cei 40 de ani de rătăcire obligatorie prin „pustiu” nu îi avem împliniți...

Posibil mișcările tectonice de natură geopolitică ce zguduie în ultimile câteva luni continentul european să aibă un efect de trezire, să producă schimbări pe care nu le putem vedea acum...