Suflul alegerilor
1598
Semne diacritice
Oricare ar fi motivele plecării lui Vlad Plahotniuc din Parlament, prin ușa deschisă de el răzbate suflul noilor alegeri legislative, larma preelectorală. Chiar dacă până la anunțarea oficială a campaniei a mai rămas un an, concurenții nu au răbdare, fac schimb de lovituri, se dă o luptă crâncenă pentru ocuparea unor poziții strategice, avantajoase.
În general, situația de azi este aproape „simetrică” celei din 2010, „lista” principalilor concurenți electorali a suferit puține modificări. Doar că partidele fostei AIE au irosit în mod iresponsabil, prostește, enorma încredere care s-a investit în ele. De aici și problema electoratului proeuropean: nu are unde „migra” și, conform sondajelor, va absenta mai mult ca alte dăți; niciunul dintre liderii partidelor de dreapta, extraparlamentare, care se pretind „forța a treia”, nu concurează, în pofida eforturilor pe care le depun, cu liderii partidelor parlamentare. Și faptul acesta nu le dă multe șanse să intre în Parlament.
Ghimpu crede că cei dezamăgiți de AIE vor migra spre partidul său, el declară că va bate în PLDM și PD, dar, în acest caz, va trebui să suporte lovituri de răspuns. PL nu este invulnerabil, reprezentanții săi au ocupat posturi de miniștri timp de aproape patru ani. Există riscul ca electoratul liberal să se împartă între PL și PLR. Deși nu are un lider cu „rating”, PLR se poate lăuda cu o echipă cât de cât vizibilă pe scena politică. Distanțându-se de concesionarea Aeroportului Chișinău, echipa lui Hadârcă demonstrează că nu este „instrumentul” nimănui.
Și pe partea stângă raportul de forțe nu s-a modificat prea mult. Poate, cu o simbolică excepție a lui Dodon, Voronin nu are concurenți serioși. De aici aroganța sa. De aceea, „frontul comun” pe care intenționează să-l creeze PCRM împotriva actualei guvernări pare să fie mai curând o idee din afară. Rusia va miza pe comuniști, chiar dacă nu are încredere deplină în liderii PCRM, și va pune în aplicare toate armele „din dotare”, inclusiv „Gazprom”-ul, FSB-ul și Transnistria, ca să le asigure victoria. Un document publicat zilele trecute de presa tiraspoleană relevă implicarea Moscovei în destabilizarea situației din R. Moldova, la Bălți, în Autonomia Găgăuză și Anenii Noi. Și amenințarea Tiraspolului de a expulza poliția moldovenească din Tighina nu se putea naște fără voie de la Kremlin. Însă, toate astea sunt abia niște exerciții, floare la ureche, față de ceea ce ar putea să urmeze după Jocurile Olimpice de la Soci, când va dispare riscul boicotării acestora de către UE și SUA.
UE va reacționa și va acorda un sprijin mai hotărât R. Moldova, partidelor de la guvernare. Lupta electorală va fi cu atât mai acerbă, cu cât PLDM, PD și PLR nu au dreptul să piardă. Înfrângerea în alegeri va fi egală cu o trădare a UE și ar pune cruce pe cariera politică a lui Filat, Lupu, Plahotniuc… Ei vor putea fi acuzați că au pierdut în mod premeditat, că sunt niște scule ale Moscovei, că certurile lor interminabile, tărăgănarea reformelor în justiție, tolerarea corupției, lipsa de transparență și transmiterea Aeroportului Chișinău, a Băncii de Economii în mâinile capitalului rusesc au făcut parte dintr-un scenariu secret de compromitere a ideii europene…
Mai mult decât o manifestare proeuropeană, mitingul din 3 noiembrie este o verificare necesară a capacității organizatorice, a influenței acestor partide în societate.
Se discută, în ultima vreme, dacă PLDM, PD și PLR să meargă în alegeri, asemeni USL-ului din România, într-un bloc electoral. Filat și Lupu au respins această idee. Pot fi aduse argumente pro, dar și mai multe contra, principalul fiind că partidele lor dispun de bazine electorale care nu se suprapun decât parțial. Mergând aparte, ele ar putea aduna mai multe voturi, decât mergând împreună. Oricum, reorientarea PCRM spre Est condamnă PLDM și PD la cooperare. Sub semnul întrebării rămâne soarta PLR. O soluție ar fi ca liberalii reformatori să meargă în bloc cu liberalii democrați. Soluția optimă însă e împăcarea și refacerea PL. Dar, din păcate, ceea ce e optim e mai puțin probabil.
13.08.2025
11:00
16.04.2025
14:43
30.12.2024
09:11
27.12.2024
09:10
23.12.2024
09:14
20.12.2024
09:13
16.12.2024
09:14
13.12.2024
09:14
09.12.2024
09:12
06.12.2024
09:13
02.12.2024
09:11
29.11.2024
09:05
15.09.2026
10:22
15.09.2026
10:12
15.09.2026
09:54
15.09.2026
09:09
15.09.2026
09:07
15.09.2026
08:32
15.09.2026
07:28
15.09.2026
06:50
15.09.2026
06:45
15.09.2026
05:00
15.09.2026
01:30
15.09.2026
00:27
15.09.2026
00:13
14.09.2026
23:50
14.09.2026
22:08
14.09.2026
21:58
14.09.2026
20:45
14.09.2026
20:30
14.09.2026
19:53
14.09.2026
19:43
14.09.2026
19:13
14.09.2026
18:19
14.09.2026
18:11
14.09.2026
17:45
14.09.2026
17:34
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Horoscopul zilei 08.09.2026















