Spălători de bani sau ostatici?
3102
Semne diacritice
Îmbinarea de cuvinte „spălare de bani”, intrată azi în multe limbi ale lumii, îi este atribuită faimosului cap al mafiei americane Al Capone. Se spune că el „stivuise” într-o cămară din casa sa din Chicago câteva milioane de dolari obținute din comerțul cu alcool (în perioada prohibiției), cu droguri, din jocurile de noroc și alte activități ilegale, bani pe care nu putea să-i pună în circuit fără riscul de a fi descoperit. Faptul în sine devenise o problemă și atunci i-a venit ideea să deschidă spălătorii de mașini și de haine, ale căror venituri erau suplimentate cu banii din cămară.
Astăzi, în R. Moldova, ca și în alte state europene, „spălare de bani” înseamnă implicarea conștientă în procesul de legalizare a unor sume de bani obținuți pe căi ilicite. Conform Codului Penal al R. Moldova, art. 243, o persoană se face culpabilă de spălare de bani dacă „știe sau trebuia să știe” despre caracterul ilicit al bunurilor pe care le-a „achiziționat, deținut sau utilizat”.
În acest context, cea de-a doua apariție în fața presei a reprezentanților CNA în cazul companiilor „Caravita” și „Business Estate Investment”, aparținând lui Vladimir și Ion Rusu, ridică noi semne de întrebare. În special, în ce privește acuzațiile de spălare de bani. De unde provin banii „murdari”? Concluzia ar fi că de la BEM.
Conform celor două scheme prezentate jurnaliștilor de Bogdan Zumbreanu, şeful Direcţiei Urmărire Penală a CNA, companiile în cauză au intrat în relație cu BEM de două ori: când au obținut câte un împrumut de 22 000 000 și, respectiv, 30 000 000 MDL și când au întors, peste câteva luni, banii împrumutați. Pentru rambursarea urgentă a creditelor către BEM (probabil, în urma declarațiilor lui Veaceslav Ioniță), „Business Estate Investment” SRL ar fi împrumutat circa 2,8 milioane de euro de la compania „Dovastra Capital LP”.
Dar și acești bani, dacă e să credem schemei prezentate de DNA, provin de la BEM și ar fi ajuns la „Dovastra”, printr-un șir de companii intermediare și o bancă din Letonia. Compania care ar fi „sustras”, prin împrumut, banii de la BEM se numește „Caritas Grup” SRL. Aceasta figurează, printre altele, în raportul „Kroll”, fiind una din companiile lui Ilan Șor, președintele Consiliului de Administrație al BEM.
Astfel, CNA își demolează propria acuzație că firmele aparținând lui Vladimir și Ion Rusu ar fi „spălat bani în proporții deosebit de mari”. E o crimă să împrumuți bani de la o companie care a împrumutat bani de la BEM? Sunt aceștia bani „murdari”? Putea să știe sau trebuia să știe Vladimir și Ion Rusu că Șor, factor decizional la BEM, a obținut ilegal împrumutul de la această bancă?
Mai rămâne de văzut dacă schema descrisă de CNA se confirmă, Justiția trebuie să-și spună cuvântul, dar, dacă e adevărată, de ce principalul actor, „Caritas Grup”, care ar fi fraudat banca, nu este atins, iar la „Caravita” puțin mai rămânea să nu fie reținuți femeia de serviciu și paznicul?
O lipsă de logică și o evidentă discriminare se manifestă și prin încercarea de a pune sechestru pe companiile lui Vladimir și Ion Rusu. De ce nu s-a cerut sechestru pe companiile lui Șor, oare nu există niciun temei să credem că luxul în care se desfată l-au plătit deponenții BEM și, în ultima instanță, îl vor plăti cetățenii R. Moldova? Dacă se punea sechestru pe averile sale, mai putea el să câștige alegerile, promițându-le orheienilor transport public gratuit?
Iarăși, faptul că firma lui Vladimir Rusu a obținut credit de la BEM, depunând ca gaj niște clădiri sub valoarea împrumutului, nu e cumva vina în primul rând a celor care au acordat creditul? Nu e firesc pentru orice agent economic să încerce să obțină un împrumut cât mai mare cu un gaj cât mai mic și nu ține de responsabilitatea bancherului să nu accepte acest lucru? De ce administratorii de credite de la BEM nu sunt întrebați de ce și-au neglijat obligațiile de serviciu, aducând prejudicii băncii?
Se pare că CNA utilizează în mod premeditat o sintagmă falsă - „spălare de bani” - pentru a impresiona cât mai mult publicul. Referința la FBI și DNA trădează aceeași intenție. Dar poate astfel se încearcă a-l scuti pe Șor de neplăceri suplimentare, pentru a nu atrage încă o dată atenția asupra acțiunilor sale, care au adus un prejudiciu enorm BEM (și statului), inclusiv cele 2,8 milioane atribuite companiei „Caravita”? Dacă nu se vrea implicarea lui Șor, înseamnă că nu se vrea aflarea adevărului, și peste 30 sau 60 de zile îi vom vedea pe Ion și Vladimir Rusu la libertate, cum au fost eliberați și medicii arestați în cazul „licitațiilor trucate”. Arestați cu mare tam-tam și eliberați prin ușa din spate.
Nu e o ipoteză fantezistă. Una din schemele prezentate de Zumbreanu seamănă cu cea descrisă de deputatul PLDM Veaceslav Ioniță, în septembrie 2014. Nu cumva CNA a fost sursa deputatului? Și dacă da, de ce a așteptat momentul negocierilor ca să facă percheziție la „Caravita”? O amânare de câteva zile nu a fost posibilă?
Nu, dacă rolul rudelor lui Filat e de ostatici. Până la urmă, justiția se va clarifica dacă ei sunt criminali sau victime. Dacă nu va reuși să o facă justiția moldovenească, se poate apela la CEDO. Însă impresia de implicare în procesul politic, pe care o creează CNA, suspiciunile pe care le alimentează prin partizanatul demonstrativ lasă urme care nu vor dispărea repede, compromițând instituția și scopul pe care îl reprezintă.
13.08.2025
11:00
2465
Analistul Vladimir Socor, cel care a avut o contribuție SEMNIFICATIVĂ în neadmiterea semnării așa-zisului „Memorandum Kozak”, a MURIT la vârsta de 80 de ani
16.04.2025
14:43
3701
Nicolae Negru, despre vizita-fulger la Chișinău a secretarului general al NATO, Mark Rutte: „A vrut să afle cum se vede APĂRAREA Ucrainei din spatele ei. Mă miră că „pacifiștii” noștri nu au reacționat”
30.12.2024
09:11
93622
Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
27.12.2024
09:10
53818
Nicolae Negru // Maia Sandu, al doilea mandat
23.12.2024
09:14
36800
Nicolae Negru // Perspectiva unui PSDE „aurit”
20.12.2024
09:13
37146
Nicolae Negru // O carte ca eveniment politic
16.12.2024
09:14
37794
Nicolae Negru // Delirul imperial înainte de armistițiu?
13.12.2024
09:14
38083
Nicolae Negru // Transnistria, ca un cartof fierbinte (sau geamantan fără toartă) sau de ce nu era cazul să fie demis Guvernul
09.12.2024
09:12
38543
Nicolae Negru // Și Ilan Șor era pentru Georgescu
06.12.2024
09:13
38238
Nicolae Negru // Să salvăm România!
02.12.2024
09:11
38132
Nicolae Negru // Perspectiva României arată mai bine
29.11.2024
09:05
38146
Nicolae Negru // Bun pentru România, bun și pentru Republica Moldova, și viceversa
27.05.2026
12:02
0
FOTO // Amestec grosolan al Rusiei în afacerile R. Moldova? Trimisul Moscovei Ozerov și rețeaua Șor își unesc forțele la Comrat pentru a BLOCA compromisul istoric dintre autoritățile centrale și cele ale autonomiei
27.05.2026
11:44
56
SONDAJ // Visul lui Dodon și al forțelor proruse, SPULBERAT de moldoveni. Patru partide în următorul Parlament, cu PAS majoritar. MAN-ul lui Ceban în afara Legislativului
27.05.2026
11:02
186
AgroFin Moldova, platformă de dialog pentru fermierii din nord, atrage peste 160 de producători la Bălți pentru noi oportunități de finanțare
27.05.2026
08:30
585
Decizie ISTORICĂ // Fertilizarea in vitro, accesibilă GRATUIT prin CNAM și pentru femeile singure. Ce prevede noul REGULAMENT
27.05.2026
07:52
438
Horoscopul zilei 27.05.2026
27.05.2026
04:13
540
Portalul neoficial UK Visa expune online pașapoarte și selfie-uri ale zecilor de mii de solicitanți și nu oprește scurgerea de date
26.05.2026
20:40
617
Ploaie de vară și temperaturi în creștere marți, 27 mai 2026 în Republica Moldova
26.05.2026
19:22
813
Securitatea energetică a R. Moldova, analizată la Consiliul Național de Securitate. Ce decizii au fost luate
26.05.2026
18:56
799
Chișinăul își lărgește centura: proiectul de modernizare a drumului M2, dezbătut în consultări publice
26.05.2026
18:08
798
Colegiul moldo-turc din Comrat, blocat de autoritățile locale, deși Ministerul Educației anunță că a îndeplinit toate procedurile pentru deschidere
26.05.2026
17:20
735
MEC selectează profesori pentru Programul KLIC 2026 de formare internațională în tehnologii digitale și inteligență artificială
26.05.2026
16:00
800
Reforma „Restart în educație”: școlile trec în subordinea noilor Agenții Teritoriale pentru Educație
26.05.2026
15:02
899
Sisteme moderne de canalizare la Gălești, Căpriana și Scoreni, realizate cu sprijinul Uniunii Europene
26.05.2026
14:00
1276
VIDEO // Lecții de politică externă la Minsk: Lukașenko a DICTAT vectorul de dezvoltare al R. Moldova, iar Igor Dodon a notat cuminte ca un elev ascultător: „Nimeni nu ne așteaptă nicăieri...”
26.05.2026
12:26
852
Moldova, lăudată la Conferința Regională INTERPOL pentru implementarea rapidă a sistemului securizat NEXUS
26.05.2026
12:21
1219
DOC // Traian Băsescu a redobândit cetățenia R. Moldova. Maia Sandu: „De azi sunteți nu doar fratele nostru, ci și concetățeanul nostru”
26.05.2026
11:44
1359
Ministrul Dan Perciun anunță SCHIMBĂRI majore din septembrie – note obligatorii în clasa a IV-a, centre de examen la gimnaziu, burse RECORD și salarii majorate pentru profesori
26.05.2026
10:19
1120
ALERTĂ // Situație critică la Bularda și Hârbovăț: Digurile sunt în pericol de cedare, zeci de case ar putea fi evacuate. IGSU a amenajat o tabără de câmp
26.05.2026
09:25
1635
Cutremur în sistemul penitenciar din R. Moldova. Zeci de percheziții în dosarul „Amnistia”. Condamnați pe viață, eliberați ilegal prin mită
26.05.2026
07:59
747
Horoscopul zilei 26.05.2026
25.05.2026
20:45
883
Vreme mai stabilă și fără ploi în Republica Moldova, marți, 26 mai 2026
25.05.2026
20:07
1145
Maia Sandu convoacă de URGENȚĂ Consiliul Național de Securitate pentru a discuta securitatea energetică a R. Moldova
1100
Oamenii de știință pregătesc roiuri de „drone păpădie” pentru a explora tunelurile de lavă de pe Marte și viitoarele baze subterane ale omenirii
25.05.2026
18:52
942
Papa Leon al XIV-lea avertizează: inteligența artificială amplifică puterea elitelor și amenință democrația
25.05.2026
18:24
1128
Maia Sandu retrage cetățenia pentru cinci ofițeri MGB subordonați Federației Ruse
FOTO // Amestec grosolan al Rusiei în afacerile R. Moldova? Trimisul Moscovei Ozerov și rețeaua Șor își unesc forțele la Comrat pentru a BLOCA compromisul istoric dintre autoritățile centrale și cele ale autonomiei
SONDAJ // Visul lui Dodon și al forțelor proruse, SPULBERAT de moldoveni. Patru partide în următorul Parlament, cu PAS majoritar. MAN-ul lui Ceban în afara Legislativului
Decizie ISTORICĂ // Fertilizarea in vitro, accesibilă GRATUIT prin CNAM și pentru femeile singure. Ce prevede noul REGULAMENT
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.32
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi













