Nicolae Negru // Provocatorii
8088
Semne diacritice
În iunie 2019, Dodon îi dicta lui Serghei Iaralov, în prezența lui Plahotnic, lider al Partidului Democrat și „coordonator executiv”, formula federalizării Republicii Moldova, fără folosirea cuvântului „federalizare” – să i se acorde regiunii transnistrene un „statut special”, care prevede „împuterniciri largi legislative și executiv-distributive în sferele politică, economică și socio-culturală”.
Lui Dodon, după cum a afirmat cu aplomb el însuși, pentru a sublinia importanța spuselor sale, textul i l-a dictat Dmitri Kozak, care a fost atât de flexibil și mărinimos, încât a ținut cont de sensibilitatea moldovenilor față de cuvântul respectiv.
Nu era pentru prima dată când Moscova ne ducea de nas în felul acesta, când încerca să ne vândă o marfă veche împachetată altfel. Exemplul cel mai elocvent, care merită a fi inclus într-o eventuală antologie a înșelăciunilor de ordin politic este Legea funcționării limbilor vorbite pe teritoriul RSSM, adoptată la 31 august 1989, sub presiunea zecilor de mii de cetățeni, care au ieșit în stradă să-și revendice dreptul la „limbă și alfabet”.
Speriați de uriașul val de emoție și năzuință populară, ștabii comuniști locali, ghidați de superiorii lor de
Cu dispariția Uniunii Sovietice, raporturile lingvistice nu s-au schimbat. La adoptarea Constituției, în 1994, limba rusă și-a pierdut privilegiul de a fi limbă de comunicare interetnică. „(2) Statul recunoaşte şi protejează dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la funcţionarea limbii ruse şi a altor limbi vorbite pe teritoriul ţării” se spune în Constituție, însă legea din 1989 nu a fost anulată sau ajustată în conformitate cu norma constituțională și, din inerție, limbii ruse i se atribuia vechiul calificativ și statut.
Abia în iunie 2018, Curtea Constituțională a declarat legea în cauză învechită (desuetă), argumentând că URSS nu mai există și că „numeroase legi ulterioare… au preluat prevederi din aceasta” („Legea cu privire la drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale și la statutul juridic al organizațiilor lor, Legea privind statutul juridic special al Autonomiei Găgăuzie, Legea cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităților din stânga Nistrului, Legea cu privire la publicitate, Legea privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali, Legea privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător și Legea privind libertatea de conștiință, de gândire și de religie, care „dezvoltă sau chiar modifică radical prevederi conținute de Legea cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești”), iar „legislația procesuală civilă și penală schimbă optica prevederilor Legii cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești cu referire la limba în care se formulează cererile și în care se desfășoară procedurile judiciare în Republica Moldova”.
Minoritățile, inclusiv cea rusă, nu au avut de suferit în urma actului de constatare a „decesului” legii lingvistice din 1989, drepturile lor sunt protejate de Constituție și alte legi. A avut de suferit ogroliul Moscovei, căci dispărea o prevedere care plasa limba rusă deasupra, o făcea „mai egală” decât celelalte limbi din Republica Moldova. În condițiile în care în Rusia funcționează la nivel federal programul cincinal (2016-2020) de „avansare, sprijin și consolidare a poziției limbii ruse în statele membre ale CSI”, nu este greu de ghicit de unde a aprut în capul lui Dodon ideea reeditării desuetei legi.
Limbii ruse i se acordă „un statut similar cu cel al limbii de stat” se menționează în decizia de ieri a Curții Constituționale. În articolul 2 alineatul (2) al legii contestate de deputații Octavian Țîcu, Dinu Plîngău și Maria Ciobanu, se menționează că „limba rusă este limbă de comunicare interetnică pe teritoriul Republicii Moldova, folosindu-se la același nivel cu limba de stat”. Astfel, constată pe bună dreptate Curtea Constituțională, limba rusă benefiiază, contrar art. 13 al Constituției, de un „tratament preferențial” față de limbile altor minorități.
Ca să facă pe placul Moscovei, Dodon și tovarășii săi ar fi trebuit să modifice Constituția Republicii Moldova, dar, nedispunând de 68 de voturi, au mers pe „scurtătură”, ca niște manipulatori „șmecheri”. Nici măcar nu au prevăzut resurse financiare pentru implementarea acestei legi, știind că e neconstituțională. Nu cei care au contestat-o, cei care au votat reeditarea legii din 1989 sunt niște provocatori ordinari, domnule ministru în exercițiu Nagacevschi!
Înțelegem că, astfel, Dodon și deputații săi îi duc foarte ieftin de nas pe alegătorii ruși, înainte de alegerile parlamentare anticipate, putem presupune de ce li s-au aliat deputații cleptomanului Șor, dar de ce au votat legea respectivă foștii deputați PD Ruxanda Glavan, Sergiu Sârbu ș.a. rămâne o enigmă. Să sperăm că nu pentru bani…
Urmează reacția MID, a deputaților Dumei de Stat, a PSRM, a Partidului Șor, blamarea și demonizarea magistraților CC, a deputaților PUN și PPDA, incitarea rușilor, găgăuzilor, bulgarilor și alte procedee de natură subversivă, destabilizatoare, politicianistă… Câinii latră, caravana trece.
13.08.2025
11:00
2173
Analistul Vladimir Socor, cel care a avut o contribuție SEMNIFICATIVĂ în neadmiterea semnării așa-zisului „Memorandum Kozak”, a MURIT la vârsta de 80 de ani
16.04.2025
14:43
3384
Nicolae Negru, despre vizita-fulger la Chișinău a secretarului general al NATO, Mark Rutte: „A vrut să afle cum se vede APĂRAREA Ucrainei din spatele ei. Mă miră că „pacifiștii” noștri nu au reacționat”
30.12.2024
09:11
79656
Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
27.12.2024
09:10
47812
Nicolae Negru // Maia Sandu, al doilea mandat
23.12.2024
09:14
30880
Nicolae Negru // Perspectiva unui PSDE „aurit”
20.12.2024
09:13
31217
Nicolae Negru // O carte ca eveniment politic
16.12.2024
09:14
31847
Nicolae Negru // Delirul imperial înainte de armistițiu?
13.12.2024
09:14
32176
Nicolae Negru // Transnistria, ca un cartof fierbinte (sau geamantan fără toartă) sau de ce nu era cazul să fie demis Guvernul
09.12.2024
09:12
32612
Nicolae Negru // Și Ilan Șor era pentru Georgescu
06.12.2024
09:13
32355
Nicolae Negru // Să salvăm România!
02.12.2024
09:11
32256
Nicolae Negru // Perspectiva României arată mai bine
29.11.2024
09:05
32218
Nicolae Negru // Bun pentru România, bun și pentru Republica Moldova, și viceversa
07.03.2026
17:20
89
148 de elevi talentați se întrec la Olimpiada Republicană de Informatică la UTM, cu probe digitale și accent pe viitorul tehnologic
07.03.2026
14:20
363
72 de elevi din toată țara premiați la Olimpiada Republicană de limba franceză și limba germană
07.03.2026
08:10
519
Horoscopul zilei 07.03.2026
589
Fabrică globală de dezinformare: cum profită creatorii online de videoclipurile AI despre războiul dintre SUA, Israel și Iran
755
Primarul Londrei, Sadiq Khan, curtează Anthropic să se mute la Londra pe fondul conflictului companiei cu Pentagonul și administrația Trump
06.03.2026
23:04
782
Bill Gates obține undă verde în SUA pentru primul reactor nuclear Natrium TerraPower din Wyoming
06.03.2026
22:35
570
Microsoft, Google și Amazon garantează accesul la Anthropic Claude pentru clienții civili, în pofida interdicției Pentagonului
601
Pokémon acuză Casa Albă că i-a folosit ilegal imaginile în meme-uri pro-Trump
06.03.2026
20:22
623
Cer senin și nopți reci în Republica Moldova, sâmbătă, 07.03.2026
06.03.2026
19:58
782
Maia Sandu promite spitale moderne și porturi dezvoltate la Cahul și Giurgiulești în cadrul unei vizite în sudul țării
648
Poliția britanică intensifică patrulele după apariția pe rețelele sociale a „războaielor între școli”
06.03.2026
18:23
639
Tot mai multe țări se pregătesc să interzică rețelele sociale pentru copiii sub 16 ani
06.03.2026
18:10
649
TriZetto recunoaște furtul datelor medicale și personale a peste 3,4 milioane de americani, după un an de breșă nedetectată
06.03.2026
17:47
682
MEC implică sute de profesori în consultările publice pentru noile concepții ale disciplinelor școlare din învățământul general
06.03.2026
17:43
610
Indonezia introduce restricții de vârstă pentru accesul copiilor la rețelele de socializare
06.03.2026
17:39
704
Modelul austriac de formare a profesorilor, studiat de o delegație a educației din Republica Moldova în vizită la Viena și Linz
624
Indonezia interzice accesul copiilor sub 16 ani la rețelele sociale și platformele online cu „risc ridicat” pentru protejarea minorilor
646
India: statul Karnataka anunță interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani, între planuri ambițioase și semne de întrebare juridice
06.03.2026
16:17
666
Compania franceză de calcul cuantic Pasqal se listează printr-un SPAC de 2 miliarde de dolari, dar promite să rămână „franceză”
06.03.2026
15:11
1157
Dodon o trimite din nou pe Maia Sandu la Moscova, pentru ca să se roage de Putin să livreze gaz în R. Moldova/Transnistria. Socialistul a fost pus la punct: „Avem contract cu „Gazprom”… Dodon, sunați-l pe Putin și cereți respectarea înțelegerilor”
06.03.2026
15:05
690
Planul de formare continuă pentru 2026 va instrui circa 25.000 de cadre didactice și manageriale
06.03.2026
14:24
988
Maia Sandu, o nouă FUNCȚIE după încheierea mandatului de președinte al R. Moldova: „Voi contribui la DEZVOLTAREA țării”
06.03.2026
14:18
621
MEC lansează consultări publice pe noua Concepție a disciplinei „Biologia” în învățământul general
06.03.2026
12:40
755
Parlamentul examinează politicile de reintegrare și situația de securitate din Zona transnistreană
06.03.2026
12:20
823
Femeie din Ucraina, reținută în flagrant la Bălți cu peste 400 de mii de lei, plasată în arest preventiv pentru escrocherie
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
20.13
1 USD
17.34
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














