Paradoxuri electorale sau cu cine votăm
5271
Semne diacritice
Deși niciun concurent electoral nu crede în sondaje, respingându-le ca instrumente de dezinformare a alegătorilor, toți le folosesc atunci când le convine. În ultima vreme, tabăra PDA-PAS face presiuni (eufemistic vorbind) asupra candidaților unioniști ca aceștia să se retragă din cursă, în folosul lui Andrei Năstase care ar avea șanse mai mari să treacă în turul doi. De unde știu ei că șansele liderului PDA sunt mai mari decât ale lui Condreanu și Munteanu, de exemplu? Din sondajele pe care le blamează că ar fi creații de-ale lui Plahotniuc.
Trecând peste faptul că până acum ambii au fost scuipați dinspre PDA, numiți „râsuri” și marionete oligarhice, (ceea ce mai demonstrează cât de bun „strateg” este Năstase și consilierii săi), nu vă pare bizară, chiar schizofrenică intenția de a-i învinge pe candidații lui Plahotniuc cerșind ajutorul altor „canidați ai lui Plahotniuc”, folosind „sondajele lui Plahotniuc”? Sau platformiștii nu cred ei înșiși ceea ce spun? Și dacă tot apelăm la sondaje, cel care ar trebui să se retragă e Năstase, nu Condreanu, căci, conform sondajelor, Codreanu are șanse să-l învingă în turul doi pe I.Ceban, iar liderul PDA ar pierde în fața reprezentantului PSRM.
Și dacă PDA ține atât de mult să nu lase Chișinăul în mâna lui Plahotniuc, nu e paradoxal că liderul PDA a fost împins să-și anunțe candidatura înaintea PAS-ului, al cărui eventual candidat, Maia Sandu, avea, după cum arată toate sondajele, mult mai mari șanse să fie ales primar, deși stă cu siguranță mai prost la capitolul loialitate și încredere din partea nașului lui Năstase?
Era logic ca PDA să fi încercat o coalizare a forțeleor „antioligarhice” înainte de a-l propulsa pe Năstase pe poziția de candidat la funcția de primar al Chișinăului, dar se vede că propulsarea lui Năstase era mai importantă decât identificarea unui canidat antioligarhic comun, care era puțin probabil să fie finul lui Victor Țopa, fostul partener de afaceri al lui Plahotniuc la Victoriabank. Barometrul Opiniei Publice relevă că Năstase este în top la capitotul lipsa de încredere din partea alegătorilor, dar sondajele nu contează, dacă cifrele nu ilustrează ideile noastre, nu-i așa?
Plahotniuc pare să fi procedat mai simplu, dar mai eficient (ne spun aceleași sondaje), pregătind discret un candidat care să poată câștiga simpatia majorității chișinăuenilor. Victor Țopa însă s-a condus de cunoscutul principiu autohton „dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau”, înaintând un candidat netestat, fără experiență managerială, dar care să-i fie fidel și să continue „lupta antioligarhică” până în pânzele albe.
Sondajele îi derutează și pe unii alegători care, iarăși paradoxal, le contestă. Un „mare” frontist și unionist, supărat că nu a fost acceptat în echipa PUN, anunța în ultima vreme, pe Facebook, că va vota cu Munteanu, dar, ca să nu irosească votul, a schimbat macazul spre Năstase, văzând rezultatele acelorași sondaje „trucate”. Nu e singurul pe care sondajele lui Plahotniuc l-au determinat să pună batista pe țambalul unionismului și să migreze spre cel care a aruncat batista pe țambalul integrării europene. Un alt unionist îi îndeamnă pe unioniști să apere „ultima redută” a democrației și să-l voteze pe Andrei Năstase, deoarece Unirea mai poate aștepta.
Dacă nu credem în sondaje, să nu credem până la sfârșit, nu selectiv, cum îi convine cuiva. Un candidat unionist ar putea fi și un bun apărător al democrației, mai bun decât un candidat împins de un grup de oameni de afaceri, animați de sentimentul răzbunării pe Plahotniuc. Cu tot regretul pentru soarta și problemele lor, Primăria Chișinăului are alte atribuții. Noi trebuie să votăm candidatul care credem că merită să fie votat, care considerăm că va fi un primar mai bun decât Chirtoacă, inclusiv Constantin Codreanu, dacă nu este eliminat din cursă, și Valeriu Munteanu, dacă nu ne sperie Ghimpu din spatele său. Nu sondajele, oricât de corecte ar fi ele, ci alegătorii determină rezultatele alegerilor.
13.08.2025
11:00
2184
Analistul Vladimir Socor, cel care a avut o contribuție SEMNIFICATIVĂ în neadmiterea semnării așa-zisului „Memorandum Kozak”, a MURIT la vârsta de 80 de ani
16.04.2025
14:43
3398
Nicolae Negru, despre vizita-fulger la Chișinău a secretarului general al NATO, Mark Rutte: „A vrut să afle cum se vede APĂRAREA Ucrainei din spatele ei. Mă miră că „pacifiștii” noștri nu au reacționat”
30.12.2024
09:11
80279
Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
27.12.2024
09:10
48088
Nicolae Negru // Maia Sandu, al doilea mandat
23.12.2024
09:14
31152
Nicolae Negru // Perspectiva unui PSDE „aurit”
20.12.2024
09:13
31492
Nicolae Negru // O carte ca eveniment politic
16.12.2024
09:14
32123
Nicolae Negru // Delirul imperial înainte de armistițiu?
13.12.2024
09:14
32455
Nicolae Negru // Transnistria, ca un cartof fierbinte (sau geamantan fără toartă) sau de ce nu era cazul să fie demis Guvernul
09.12.2024
09:12
32890
Nicolae Negru // Și Ilan Șor era pentru Georgescu
06.12.2024
09:13
32629
Nicolae Negru // Să salvăm România!
02.12.2024
09:11
32531
Nicolae Negru // Perspectiva României arată mai bine
29.11.2024
09:05
32495
Nicolae Negru // Bun pentru România, bun și pentru Republica Moldova, și viceversa
11.03.2026
11:54
54
Guvernul decide retragerea Republicii Moldova din organele statutare CSI, invocând încălcările repetate ale Rusiei și orientarea pro-UE
11.03.2026
11:36
86
Câinii de serviciu, aliați ai polițiștilor din Moldova în lupta împotriva drogurilor, antrenați de experți internaționali
11.03.2026
11:35
43
Chișinăul și Seulul întăresc parteneriatul economic printr-un nou acord strategic
11.03.2026
11:07
236
Vicepremierul Osmochescu evaluează în Găgăuzia impactul finanțărilor ODA de peste 383 milioane lei pentru dezvoltarea afacerilor locale
11.03.2026
11:01
215
Moleculă experimentală dă speranță în lupta cu cel mai agresiv cancer mamar
11.03.2026
10:10
241
Recorduri naționale și performanțe remarcabile la Campionatul Național de înot de la Arena Chișinău
11.03.2026
09:52
383
Ex-ambasadoarea Moldovei în Suedia, trimisă în judecată pentru abuz și prejudiciu de peste 275 de mii de lei
11.03.2026
09:35
248
Anduril își consolidează dominația în apărarea spațială prin preluarea ExoAnalytic Solutions, lider în supravegherea orbitală
323
Consiliu local oprește colectarea bateriilor de la domiciliu după o serie de incendii provocate de deșeuri electrice
11.03.2026
08:44
400
Horoscopul zilei 11.03.2026
333
Meta cumpără rețeaua socială AI Moltbook și mizează pe agenți inteligenți autonomi
11.03.2026
06:56
892
Salarii de 6 150 de EURO pe lună pentru angajați fără experiență. Sunt disponibile 1500 de locuri și poate aplica aproape oricine. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinești
10.03.2026
22:05
538
YouTube depășește pentru prima dată veniturile din publicitate ale giganților Disney, NBC, Paramount și Warner Bros. Discovery în 2025
10.03.2026
21:18
795
ULTIMA ORĂ // Stăpânul saltelei Alexandr Gaidarlî a ,,îngenuncheat" Rusia în marea finală și aduce AURUL European la Chișinău!
10.03.2026
21:17
568
Fondatorul Mandiant lansează Armadin, startup de securitate cibernetică cu agenți AI autonomi, și atrage o finanțare record de 190 de milioane de dolari
10.03.2026
20:47
507
Vreme liniștită în Republica Moldova, miercuri, 11 martie 2026
10.03.2026
20:35
553
Contractor militar american, legat de unelte de hacking pentru iPhone folosite de spionii ruși în Ucraina și de hackeri chinezi
10.03.2026
20:34
519
OpenAI lansează explicații vizuale dinamice în ChatGPT pentru a învăța interactiv matematica și științele
10.03.2026
17:51
661
Maia Sandu, vizită oficială la Vilnius: sprijin lituanian pentru integrarea europeană a Moldovei și consolidarea parteneriatului bilateral
10.03.2026
17:50
666
Maia Sandu, DISTINCȚIE europeană de top. Șefa statului și Zelenski printre primii laureați ai Ordinului European de Merit
10.03.2026
17:44
1385
ULTIMA ORĂ // Donald Trump trimite AVIOANE și soldați aproape de R. Moldova. Președintele României convoacă CSAT pentru o decizie
10.03.2026
16:44
660
MEC finanțează instruirea gratuită a profesorilor de limba găgăuză din UTA Găgăuzia printr-un nou program de formare continuă
10.03.2026
16:24
621
Republica Moldova caută investiții și parteneriate agroalimentare cu Statul Qatar
10.03.2026
15:31
603
Un fost inginer SpaceX lansează Lux Aeterna, startup care vrea să transforme sateliții în platforme reutilizabile ce se întorc pe Pământ cu încărcătura intactă
10.03.2026
15:29
607
Startupul Hyperscale Power vrea să revoluționeze transformatoarele vechi de 140 de ani cu tehnologia solid-state pentru centrele de date AI
Guvernul decide retragerea Republicii Moldova din organele statutare CSI, invocând încălcările repetate ale Rusiei și orientarea pro-UE
Câinii de serviciu, aliați ai polițiștilor din Moldova în lupta împotriva drogurilor, antrenați de experți internaționali
Chișinăul și Seulul întăresc parteneriatul economic printr-un nou acord strategic
Vicepremierul Osmochescu evaluează în Găgăuzia impactul finanțărilor ODA de peste 383 milioane lei pentru dezvoltarea afacerilor locale
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
17.22
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














