Noi şi coloana noastră, a cincea

Semne diacritice // Există şi în Republica Moldova persoane care trăiesc într-un spaţiu „paralel”, cu gândul la Rusia, la armata „eliberatoare”, refuzând să se integreze, să înveţe limba română, să comunice

Un blogger de-al nostru ne îndemna recent „să nu murim de grija Ucrainei”, alcătuind un rechizitoriu întreg de „păcate” atribuite ucrainenilor pentru a-şi justifica chemarea stupidă. Este gestul nesăbuit al vecinului care nu sare să stingă casa de alături, fiindcă s-a certat cu stăpânul ei. Sentimentul răzbunării îl împiedică să vadă încotro bate vântul şi zboară scânteile. Scânteile focului din Ucraina zboară spre noi.

Să ne imaginăm pentru o clipă că armata rusă cucereşte sudul Ucrainei şi ajunge la Nistru, încorporând teritoriul ocupat şi formând o imensă regiune transnistreană sau o nouă „republică” cu denumire extrasă din sertarele arhivei imperiale: Malorossia sau Rusia Mică. Pare o idee fantezistă, nebună? Părea, cu o lună în urmă, azi însă, după ocuparea Crimeii, nu mai pare. Nu strică să ştim că, pe la sfârşitul lunii ianuarie, mult până la fuga lui Ianukovici din Kiev şi formarea unui nou Guvern ucrainean, la Sevastopol se vorbea despre un nou proiect statal numit Malorossia, în cadrul unui proces de federalizare a Ucrainei. „12 organizații obștești” din Sevastopol pregătiseră „un apel către consiliile regionale, orășenești și raionale de deputați din sud-estul și centrul Ucrainei, ca să purceadă la crearea Statului Federativ Malorossia, orientat spre Rusia..”, scria regnum.ru. Despre posibilitatea unui asemenea scenariu vorbeşte şi un fost consilier al lui Putin, Andrei Illarionov.

Dar nu despre sănătatea mintală a lui Putin, ci despre noi şi coloana a cincea din societatea noastră ar fi cazul să vorbim. Despre cei care s-ar aduna să apere Republica Moldova, tricolorul şi cei care ar încerca să-l dea jos, strigând „Rossia! Rossia!”, ca să pună în loc tricolorul rus. Evenimentele de la Harkov, Doneţk, Luhansk, Odesa ar trebui să ne dea de gândit, ca să nu fim prinşi nepregătiţi. Paza bună trece primejdia rea. Mulţimile zombate de televiziunile ruseşti, asaltând sediile administraţiilor regionale, debordând de ură faţă de Ucraina şi noua putere „fascistă şi nazistă” nu au apărut acolo de pe lună. O parte o fi fiind „turişti”, s-a şi demonstrat acest lucru, tânărul care a arborat steagul Rusiei la Harkov era venit din Rusia, dar majoritatea sunt localnici. Ei au trăit până acum cu gândul la venirea armatei ruse. Pentru ei Putin nu este un smintit, ci un erou.

Există şi la noi persoane care trăiesc într-un spaţiu „paralel”, cu gândul la Rusia, la armata „eliberatoare”, refuzând să se integreze, să înveţe limba română, să comunice. Marginalizându-se de nevoie, visând la URSS, ne-acceptând independenţa R. Moldova, ei comit, în mod paradoxal, o eroare strategică, sunt mai puţin periculoşi, însă nu pot fi neglijaţi, după cum demonstrează evenimentele din Ucraina. Nefiind o forţă de sine stătătoare, ei pot şi sunt folosiţi de Rusia în interesul ei, ca masă protestatară, ca o „curea” propagandistică, ca soldaţi ai războiului informaţional. Ca şi în Ucraina, demonizarea Occidentului, a coaliţiei proeuropene (ai cărei lideri, din păcate, nu au fost întotdeauna la înălţimea situaţiei) face parte din scenariul invaziei ruseşti. Până şi succesul evident al ridicării regimului de vize pentru călătoria în spaţiul Schengen le serveşte drept prilej de manifestare a fobiei, a împotrivirii crâncene faţă de ceea ce vine din Europa. Orice gest din partea actualei guvernări este întâmpinat cu antagonism, cu o înverşunare patologică soră cu fanatismul.

Nu, nu îndemnăm să ieşim la „vânătoarea de vrăjitoare” împotriva coloanei a cincea, ci la solidaritate. Ni se pare firesc ca, în faţa pericolului rusesc, să ne unim, să strângem rândurile, să ne apărăm. Întrebarea e: cum? Din păcate, o parte din presa noastră de toate limbile se lasă antrenată, fie din raţiuni electorale, fie din resentimente, unele justificate, în campania de subminare a actualei guvernări, care, repet, oferă suficiente ocazii pentru aceasta. Dar mai e şi un deficit de profesionism, o uşurinţă a generalizărilor, o grabă şi o superficialitate a concluziilor, o carenţă de analiză şi discernământ, o elementară lipsă de calcul şi anticipare a consecinţelor. Poate ar fi cazul ca măcar în acest moment critic să ne revizuim strategiile editoriale, procedeele mediatice? Să aruncăm o privire spre presa ucraineană, poate învăţăm ceva de la ea. Nu avem dreptul să facem abstracţie de alegerile hotărâtoare din acest an, indiferent dacă Putin îşi vine în fire sau nu.