Ne va uni Partidul Unității Naționale?
6817
Semne diacritice
Semnele de decență și normalitate în politica noastră sunt foarte rare și ar fi păcat să le trecem cu vederea atunci când observăm vreunul. Ne referim de data aceasta la decizia președintelui partidului „Dreapta”, Ana Guțu, care și-a prezentat, duminică, demisia, în cadrul unui congres extraordinar convocat pentru a decide participarea formațiunii sale într-un nou proiect de consolidare a forțelor unioniste, inițiat de fostul ei coleg liberal, ex-ministrul Apărării, Anatol Șalaru. Gestul Anei Guțu e cu atât mai lăudabil, cu cât relațiile lor personale în perimetrul PL, după ruptura cu Ghimpu, nu păreau din cele mai strălucite, ei făcând schimb de replici nu tocmai politicoase pe rețelele sociale.
„Dreapta” și-a schimbat nu numai liderul, care va fi Anatol Șalaru, ci și denumirea în „Partidul Unității Naționale”. Obiectivul programatic al reunirii cu România rămâne în vigoare pentru a atrage cei circa un sfert din alegători unioniști atestați de ultimele studii sociologice, alegători care consideră că reunirea e singura cale de ieșire din impasul dramatic, catastrofal, în care se află statul Republica Moldova și cetățenii ei.
Evident, unioniștii, pe care îi curtează și PL cu o deosebită insistență în ultima vreme, și PNL, și, într-o măsură oarecare, PAS, nu vor merge în mod automat spre PUN. Atractivitatea PUN va depinde de Șalaru și echipa pe care o va forma. Deocamdată, nu putem spune că aceasta impresionează, fiind alcătuită din persoane puțin recognoscibile. Intenția liderului PUN de a atrage niște „nume grele”, ca Alexandru Tănase, probabil mai urmează a fi realizată.
Este important că Șalaru este adeptul lucrului în echipă, dar aceasta nu înseamnă că figura liderului contează mai puțin. Rămâne să vedem cum va fi el însuși perceput de public, dacă va reuși să se impună, notorietatea nu garantează în mod automat succesul electoral și exemplele de acest fel, o mulțime, sunt la vedere. O confirmă și experiența Anei Guțu. În afară de faptul că Șalaru, ca lider, nu a trecut prin „focul” unor alegeri, asupra persoanei sale mai atârnă suspiciunea că ar fi „omul lui Plahotniuc”, ieșit din PL pentru a realiza proiectul atragerii electoratului liberal, dezamăgit în ultima vreme de prestația lui Ghimpu.
Unioniștii sunt cetățeni bine informați, care, spre deosebire de nostalgici, nu votează pentru un portret sau o lozincă. Dezamăgiți de manipulări, de tot felul de proiecte obscure, ei sunt în așteptarea unor lideri politici inteligenți, credibili, vizionari, care să adune în jurul lor persoane integre, entuziaste, profesioniste, care să elaboreze și să realizeze, pas cu pas, o strategie optimă a reUnirii. Va răspunde PUN acestor așteptări? Vom trăi și vom vedea.
04.04.2023
09:50
2549
Nicolae Negru, despre TRILATERALA Iohannis-Sholz-Sandu: „Primul SEMNAL e pentru cetățenii R. Moldova - că nu vom fi lăsați să ne sfâșie „ursul”. Lui Putin nu i s-a transmis decât semnalul unui DISPREȚ, ca unui criminal de război”
11.07.2022
18:11
3489
Nicolae Negru, despre reușitele și „cel mai mare eșec al PAS”: „Dodon, cu gesturile de LOIALITATE față de Putin, nu a reușit să semneze un contract pe termen lung și avantajos cu Gazprom”
26.05.2022
18:42
5752
ȘANTAJUL învinuitului Dodon: Anunță MAJORAREA tarifului la GAZ. „Peste două zile, tariful va fi 24 de lei… La toamnă gazul va fi 30 de lei metrul cub, iar benzina 40 de lei…”
18.10.2021
11:13
4071
Aflarea lui Stoianoglo în funcție ar fi însemnat ȘTERGEREA URMELOR? „El se ținea, nu știu de ce, foarte strâns de acest fotoliu. Obsesiv se ținea de Veaceslav Platon, de dreptatea acțiunilor sale… Nu e curat ceva în acest caz”
06.10.2021
15:59
3744
Nicolae Negru, despre ANCHETAREA lui Stoianoglo: „Decizia CSP e una firească, deoarece e vorba de informații care afectează INTEGRITATEA lui. Dosarele KULIOK și „Bahamas” trebuie inițiate de un procuror general plenipotențiar”
09.04.2021
09:19
9159
Nicolae Negru // Unionismul și echilibrul Republicii Moldova
07.04.2021
16:41
3133
Nicolae Negru, despre sesizarea depusă la CC de către liderul PUN: „Octavian Țîcu și-a asumat o misiune complicată. Este evident că ALIANȚA Dodon-Șor-Plahotniuc a votat starea de urgență pentru a amâna dizolvarea Parlamentului, dar...”
29.03.2021
19:27
5037
Dodon și-ar fi semnat singur CONDAMNAREA: „Fostul președinte prorus e ISTORIE și ar putea de pe acum să își facă bagajul, să plece la Moscova. Întrebarea e una singură: când va fi întrebat de ce și cat era în kulioace?”
11.02.2021
14:41
3641
Deputații fac RÂND să semneze pentru candidatul lui Dodon la funcția de premier: „Susțin candidatura doamnei Durleșteanu, chiar cu riscul să fiu CRITICAT…”. Câți DEPUTAȚI au semnat și cine sunt aceștia
11.02.2021
14:13
3747
Nicolae Negru, despre RĂSTURNAREA de situație provocată de Dodon: „Moscova îl împinge spre o alianță cu Șor și Plahotniuc, chiar cu riscul de a-și păta „reputația”. Dacă Maia Sandu va refuza candidatura, ea va provoca un „CUTREMUR” constituțional…”
11.03.2026
17:31
64
Meta întărește lupta împotriva escrocheriilor online cu noi instrumente de protecție pe Facebook, WhatsApp și Messenger
11.03.2026
17:28
61
Amazon își extinde programul Shop Direct: clienții pot cumpăra cu ajutorul AI direct de pe site-urile altor retaileri
11.03.2026
17:19
75
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a curriculumului preșcolar
11.03.2026
16:36
274
Campania „Modernizarea școlilor” a debutat la Gimnaziul „Grigore Vieru” din Ialoveni, prima instituție inclusă în rețeaua națională de școli-model
11.03.2026
15:37
295
MOLDAGROTECH 2026, inaugurată la Chișinău: peste 100 de expozanți din 8 țări aduc tehnologii noi pentru agricultura Moldovei
368
Top 5 alimente congelate care întăresc imunitatea și combat inflamația în mod natural
11.03.2026
15:19
295
Google închide achiziția Wiz pentru 32 de miliarde de dolari, cea mai mare tranzacție din istoria companiei
11.03.2026
15:11
301
Guvernul extinde până în 2026 facilitățile de rambursare a TVA și pregătește restituirea integrală a accizei la motorina pentru lucrările agricole de primăvară
11.03.2026
14:57
267
MEC lansează consultări publice pe Concepția noii discipline „Educația tehnologică și TIC” în școli
11.03.2026
14:52
354
MedLife prezintă primele rezultate ale programului Longevity100+, cel mai amplu studiu de genomică pentru medicina preventivă din România
11.03.2026
14:43
395
Maia Sandu, apel în Parlamentul Lituaniei: Ajutați Moldova să-și urmeze drumul european, așa cum v-ați urmat voi independența în 1990
11.03.2026
14:26
348
Decada „Memoriei și Recunoștinței”: elevii din nordul Republicii Moldova evocă deportările, foametea organizată și războiul de pe Nistru
11.03.2026
13:58
329
Guvernul întărește controalele la medicamentele veterinare pentru a spori siguranța produselor de origine animală
11.03.2026
13:57
334
Guvernul impune reguli mai stricte pentru siguranța și calitatea produselor fertilizante pe piață
11.03.2026
13:48
323
MEC lansează consultări publice asupra noii Concepții a disciplinei „Informatică” în învățământul general
11.03.2026
13:48
327
„Investim în profesori și educatori”: înscrieri la cursurile gratuite de educație incluzivă pentru 2.000 de cadre didactice din Republica Moldova
11.03.2026
13:17
386
Guvernul lansează program pilot de 40 de milioane de lei pentru modernizarea ascensoarelor vechi din blocurile locative din țară
11.03.2026
12:42
448
Maia Sandu cere sprijinul Lituaniei pentru aderarea Moldovei la UE, evocând memoria comună a ocupației sovietice și rezistența în fața Rusiei
11.03.2026
11:54
439
Guvernul decide retragerea Republicii Moldova din organele statutare CSI, invocând încălcările repetate ale Rusiei și orientarea pro-UE
11.03.2026
11:36
430
Câinii de serviciu, aliați ai polițiștilor din Moldova în lupta împotriva drogurilor, antrenați de experți internaționali
11.03.2026
11:35
355
Chișinăul și Seulul întăresc parteneriatul economic printr-un nou acord strategic
11.03.2026
11:07
493
Vicepremierul Osmochescu evaluează în Găgăuzia impactul finanțărilor ODA de peste 383 milioane lei pentru dezvoltarea afacerilor locale
11.03.2026
11:01
407
Moleculă experimentală dă speranță în lupta cu cel mai agresiv cancer mamar
11.03.2026
10:10
396
Recorduri naționale și performanțe remarcabile la Campionatul Național de înot de la Arena Chișinău
11.03.2026
09:52
603
Ex-ambasadoarea Moldovei în Suedia, trimisă în judecată pentru abuz și prejudiciu de peste 275 de mii de lei
Meta întărește lupta împotriva escrocheriilor online cu noi instrumente de protecție pe Facebook, WhatsApp și Messenger
Amazon își extinde programul Shop Direct: clienții pot cumpăra cu ajutorul AI direct de pe site-urile altor retaileri
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a curriculumului preșcolar
Campania „Modernizarea școlilor” a debutat la Gimnaziul „Grigore Vieru” din Ialoveni, prima instituție inclusă în rețeaua națională de școli-model
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
17.22
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39




Inapoi














