Nicolae Negru // N-au trecut decât 11 ani...
4481
Semne diacritice
Auditul care pune sub semnul întrebării datoriile pretinse de „Gazprom” de la „Moldovagaz” nu e singura „supărare” pe care Chișinăul i-a provocat-o gigantului furnizor de gaze rus în aceste zile. Nu mai puțin dureros pentru orgoliul monopolist este faptul că s-a văzut nevoit să cedeze serviciile de transportare a gazelor către consumatorii din Republica Moldova unui operator local – „Vestmoldtransgaz”, deținut de compania de peste Prut „Transgaz” și de BERD. Fiți de acord: o companie rusească să fie înlocuită de una românească și europeană, într-un teritoriu pe care Moscova îl include în perimetrul „lumii ruse”, nu e o veste plăcută pentru Putin.
Preluarea operațiunilor de transport de către „Vestmoldtransgaz” s-a făcut în conformitate cu legislația europeană în vigoare, aplicându-se așa-zisul pachet energetic III, care stipulează că producătorul și furnizorul de gaze naturale nu poate fi în același timp și transportator. Devenind membră a Comunității energetice europene (în 2009), Republica Moldova se angajase, în octombrie 2011, să aplice legislația respectivă (pachetul energetic III) începând cu 2015 atât în privința gazelor naturale, cât și a energiei electrice.
Dar în loc de trei ani, implementarea directivelor și reglementărilor europene a durat 11 ani, căci de fiecare dată „Gazprom”-ul punea piciorul în prag și conducerea Republicii Moldova se vedea nevoită să aleagă una din două: fie să-și îndeplinească angajamentul față de CEE, rămânând fără gaze, fie să încheie cu „Gazprom” un nou contract de livrare a gazelor, ignorând pachetul III energetic. Unii lideri de la Chișinău, trebuie să recunoaștem, acceptau monopolul rus pe piața de gaze naturale de la noi ca pe un dat al sorții, primind în schimb bani de la Kremlin pentru menținerea structurilor locale de partid. Cunoaștem cel puțin un exemplu de acest fel: Dodon și PSRM. Este evident că banii nu-i dădea Kozak din buzunarul său.
Cum un guvern, pe care opoziția încearcă să-l descrie ca „amator”, a reușit acolo unde au eșuat precedentele guverne „profesioniste”? Cum a fost forțat „Gazprom”-ul să țină cont de normele stabilite în cadrul Comunității energetice europene? Argumentându-i-se rezonabilitatea acestora, probabil.
Vom aminti că „activitatea SA Moldovagaz în condițiile implementării normelor pachetului energetic III pe teritoriul Republicii Moldova” a fost discutată, în octombrie 2021, de vicepremierul Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, cu administrația „Gazprom”-ului, fapt consemnat în protocolul negocierilor, semnat la Sankt Petersburg. Partea moldavă a insistat asupra implementării „pachetului” în cauză, subliniind că aceasta ține de „obligațiile internaționale ale Republicii Moldova”, iar conducerea „Gazprom”-ului a cedat. Păstrându-și în continuare statutul de proprietar al rețelei de transport, „Moldovatransgaz”, companie-fiică a „Moldovagaz”, a acceptat, de voie, de nevoie, să transmită gestionarea acesteia, pentru o perioadă de cinci ani, către „Vestmoldtransgaz”, căreia îi aparține și gazoductul Iași - Ungheni - Chișinău.
Intrarea altor producători și furnizori de gaze naturale pe piața noastră nu mai depinde de azi înainte de „Gazprom”, ei vor încheia contract cu „Vestmoldtransgaz”, care închiriază, la rândul său, rețeaua de transport aparținând „Moldovatransgaz”. Unii consumatori profită deja de această schimbare, procurând gaze la prețuri mai avantajoase de la alte companii. Monopolul „Gazprom”-ului a fost spart și acest eveniment are o mare semnificație nu numai economică sau comercială, ci și geopolitică. Moscova și-a pierdut încă o pârghie de șantaj asupra Republicii Moldova.
De ce a fost nevoie de pachetul energetic III? Fiindcă menținerea activității de furnizare și transport de gaze (și energie electrică) într-o singură mână i-ar fi putut determina pe alți furnizori care nu dispun de rețele de transport să-și construiască propriile rețele. Ceea ce ar fi absurd, irațional, din toate punctele de vedere.
13.08.2025
11:00
2221
Analistul Vladimir Socor, cel care a avut o contribuție SEMNIFICATIVĂ în neadmiterea semnării așa-zisului „Memorandum Kozak”, a MURIT la vârsta de 80 de ani
16.04.2025
14:43
3432
Nicolae Negru, despre vizita-fulger la Chișinău a secretarului general al NATO, Mark Rutte: „A vrut să afle cum se vede APĂRAREA Ucrainei din spatele ei. Mă miră că „pacifiștii” noștri nu au reacționat”
30.12.2024
09:11
81985
Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
27.12.2024
09:10
48824
Nicolae Negru // Maia Sandu, al doilea mandat
23.12.2024
09:14
31891
Nicolae Negru // Perspectiva unui PSDE „aurit”
20.12.2024
09:13
32225
Nicolae Negru // O carte ca eveniment politic
16.12.2024
09:14
32864
Nicolae Negru // Delirul imperial înainte de armistițiu?
13.12.2024
09:14
33199
Nicolae Negru // Transnistria, ca un cartof fierbinte (sau geamantan fără toartă) sau de ce nu era cazul să fie demis Guvernul
09.12.2024
09:12
33625
Nicolae Negru // Și Ilan Șor era pentru Georgescu
06.12.2024
09:13
33363
Nicolae Negru // Să salvăm România!
02.12.2024
09:11
33265
Nicolae Negru // Perspectiva României arată mai bine
29.11.2024
09:05
33231
Nicolae Negru // Bun pentru România, bun și pentru Republica Moldova, și viceversa
21.03.2026
16:48
348
Revoluția energiei de fuziune: cum funcționează „puterea stelelor” și ce startup-uri vor să o aducă în rețea
21.03.2026
14:57
434
Cei mai buni 186 de elevi biologi din țară, în competiție la Universitatea de Stat din Moldova
21.03.2026
12:09
533
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
476
Riscurile rețelelor sociale depășesc beneficiile pentru copiii sub 16 ani, avertizează o militantă pentru drepturile copilului din Jersey
21.03.2026
09:58
633
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
529
Artiștii contra algoritmilor: de ce galeriile de artă nu pot supraviețui fără creație umană
21.03.2026
08:19
573
Horoscopul zilei 21.03.2026
21.03.2026
04:32
686
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
21.03.2026
02:45
740
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
717
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
653
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
709
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
710
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
754
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
699
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
664
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
667
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
809
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
757
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
626
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
772
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
845
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
842
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
896
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
826
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
834
Horoscopul zilei 20.03.2026
Oligarhii vechi și noi: Cum a scăpat Vladimir Putin de cei mai influenți bancheri din Rusia și cine sunt magnații care controlează astăzi mass-media
Povestea TRAGICĂ a celor mai cunoscuți cvintupleți din lume: Cele cinci fetițe, separate de familie și expuse ca la grădina zoologică
Moartea misterioasă a geniului Eminescu sau cine a vrut să îl facă nebun?
FOTO // Drumul LUNG al unui test pentru COVID-19, rezultatele căruia sunt gata în cel puțin opt ore: Cum decurge o zi de muncă a angajaților de la laboratorul virusologic al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40

Inapoi














