Nicolae Negru // N-au trecut decât 11 ani...

Semne diacritice

Auditul care pune sub semnul întrebării datoriile pretinse de „Gazprom” de la „Moldovagaz” nu e singura „supărare” pe care Chișinăul i-a provocat-o gigantului furnizor de gaze rus în aceste zile. Nu mai puțin dureros pentru orgoliul monopolist este faptul că s-a văzut nevoit să cedeze serviciile de transportare a gazelor către consumatorii din Republica Moldova unui operator local – „Vestmoldtransgaz”, deținut de compania de peste Prut „Transgaz” și de BERD. Fiți de acord: o companie rusească să fie înlocuită de una românească și europeană, într-un teritoriu pe care Moscova îl include în perimetrul „lumii ruse”, nu e o veste plăcută pentru Putin.

Preluarea operațiunilor de transport de către „Vestmoldtransgaz” s-a făcut în conformitate cu legislația europeană în vigoare, aplicându-se așa-zisul pachet energetic III, care stipulează că producătorul și furnizorul de gaze naturale nu poate fi în același timp și transportator. Devenind membră a Comunității energetice europene (în 2009), Republica Moldova se angajase, în octombrie 2011, să aplice legislația respectivă (pachetul energetic III) începând cu 2015 atât în privința gazelor naturale, cât și a energiei electrice.

Dar în loc de trei ani, implementarea directivelor și reglementărilor europene a durat 11 ani, căci de fiecare dată „Gazprom”-ul punea piciorul în prag și conducerea Republicii Moldova se vedea nevoită să aleagă una din două: fie să-și îndeplinească angajamentul față de CEE, rămânând fără gaze, fie să încheie cu „Gazprom” un nou contract de livrare a gazelor, ignorând pachetul III energetic. Unii lideri de la Chișinău, trebuie să recunoaștem, acceptau monopolul rus pe piața de gaze naturale de la noi ca pe un dat al sorții, primind în schimb bani de la Kremlin pentru menținerea structurilor locale de partid. Cunoaștem cel puțin un exemplu de acest fel: Dodon și PSRM. Este evident că banii nu-i dădea Kozak din buzunarul său.

Cum un guvern, pe care opoziția încearcă să-l descrie ca „amator”, a reușit acolo unde au eșuat precedentele guverne „profesioniste”? Cum a fost forțat „Gazprom”-ul să țină cont de normele stabilite în cadrul Comunității energetice europene? Argumentându-i-se rezonabilitatea acestora, probabil.

Vom aminti că „activitatea SA Moldovagaz în condițiile implementării normelor pachetului energetic III pe teritoriul Republicii Moldova” a fost discutată, în octombrie 2021, de vicepremierul Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, cu administrația „Gazprom”-ului, fapt consemnat în protocolul negocierilor, semnat la Sankt Petersburg. Partea moldavă a insistat asupra implementării „pachetului” în cauză, subliniind că aceasta ține de „obligațiile internaționale ale Republicii Moldova”, iar conducerea „Gazprom”-ului a cedat. Păstrându-și în continuare statutul de proprietar al rețelei de transport, „Moldovatransgaz”, companie-fiică a „Moldovagaz”, a acceptat, de voie, de nevoie, să transmită gestionarea acesteia, pentru o perioadă de cinci ani, către „Vestmoldtransgaz”, căreia îi aparține și gazoductul Iași - Ungheni - Chișinău.

Intrarea altor producători și furnizori de gaze naturale pe piața noastră nu mai depinde de azi înainte de „Gazprom”, ei vor încheia contract cu „Vestmoldtransgaz”, care închiriază, la rândul său, rețeaua de transport aparținând „Moldovatransgaz”. Unii consumatori profită deja de această schimbare, procurând gaze la prețuri mai avantajoase de la alte companii. Monopolul „Gazprom”-ului a fost spart și acest eveniment are o mare semnificație nu numai economică sau comercială, ci și geopolitică. Moscova și-a pierdut încă o pârghie de șantaj asupra Republicii Moldova.

De ce a fost nevoie de pachetul energetic III? Fiindcă menținerea activității de furnizare și transport de gaze (și energie electrică) într-o singură mână i-ar fi putut determina pe alți furnizori care nu dispun de rețele de transport să-și construiască propriile rețele. Ceea ce ar fi absurd, irațional, din toate punctele de vedere.