​Nicolae Negru // Maia Sandu și Unirea, ultimele considerații

Semne diacritice

Decizia de începere a negocierilor dintre UE și Republica Moldova le-a dat unor unioniști ideea să o îndemne pe Maia Sandu să facă Unirea, care ar fi o cale mai rapidă de a intra în UE și NATO, cred ei. Este dreptul fiecărui cetățean să propună soluții de apărare și salvare de imperiul rus agresiv, soluții pe care le consideră necesare și viabile. Numai că nimeni dintre ei nu-și dezvoltă ideea: cum ar fi mai bine și – important – legal să se facă acest pas al reunirii Republicii Moldova cu România? Prin decret prezidențial, prin hotărârea Parlamentului sau prin referendum, după cum prescrie Constituția în articolul 142?

Și cum ar fi cazul să procedăm cu Transnistria? Să renunțăm, fără condiții, la ea, să renunțăm cu condiții, iar dacă renunțăm, renunțăm și la Tighina sau de dragul Tighinei pornim un mic război victorios, ca să alungăm trupele ruse de acolo? Și dacă Putin le vine în ajutor?

Un drum mai scurt nu întotdeauna e și cel mai sigur, o discuție, niște analize și clarificări la această temă ar fi de foarte mare folos întregii societăți, e ciudat că niciun lider politic nu a inițiat-o. Să însemne aceasta că apelurile la Unire imediată sunt niște petarde electorale? Că trișează provocator cei care prezintă Unirea ca ceva dependent exclusiv de dorința și voința Maiei Sandu?

Dacă apelurile la Unire sunt parte a campaniei electorale, un pic de obiectivitate nu strică: Maia Sandu nu a promis Unirea. Cei care îi reproșează, eufemistic vorbind, sau vor să demonstreze că ea nu ar fi unionistă au tot dreptul să o facă, dar în limitele adevărului, să nu o acuze, din această cauză, că ar fi prorusă, căci astfel i-ar ofensa pe Putin, Lavrov și Maria Zaharova luați împreună. Ca să nu mai vorbim de Dodon. Nu e corect, e ticăloșie să-i atribuim Maiei Sandu intenții de a ne trăda, de a ne duce spre Rusia doar fiindcă nu promite să realizeze imediat Unirea.

Din punctul nostru de vedere, Maia Sandu face doar greșeala de a pretinde, ca și Mitropolitul Vladimir, că ar reprezenta „întreaga Moldovă”. Între Republica Moldova și „întreaga Moldovă” există totuși o diferență istorică despre care nu se poate uita, oricât de inocent, din unghi de vedere geopolitic, ai fi. A confunda Republica Moldova cu Moldova înseamnă să ai pretenții istorice, inclusiv teritoriale, față de România. Acesta e, de altfel, sensul moldovenismului antiromânesc cultivat de propaganda sovietică.

Dacă e să credem sondajelor, în cazul în care Maia Sandu ar prelua retorica unionistă, cum le-ar plăcea unora, ea și-ar limita bazinul electoral, șansele ei de a câștiga al doilea mandat de președinte al Republicii Moldova ar diminua. Dacă există un lider unionist care poate lua mai multe voturi decât ea, să-l vedem, să-l auzim, să-l susținem în turul întâi, fără a bate însă în Maia Sandu, ca, eventual, să avem pentru cine vota în turul doi.

Retorica unionistă a Maiei Sandu la această etapă ar putea determina unele state europene să reducă din asistența financiară pentru Republica Moldova și în consecință ar avea de câștigat nu unioniștii, ci forțele proruse. Ne place sau nu ne place, Maia Sandu este liderul care se bucură de cea mai mare încredere în Occident și nu există nicio garanție că statutul de candidat și începerea negocierilor erau decise, dacă în locul ei se afla un Dodon sau altcineva care nu se solidariza cu Ucraina, ci, tacit sau deschis, se alia cu Rusia, pedalând pe „neutralitatea” constituțională.

Maia Sandu nu pune piedici reunirii, ci, dimpotrivă, a asigurat cel mai înalt nivel al relațiilor transprutene din ultimii treizeci de ani, ținând cont, conform chiar spuselor sale, că „sângele apă nu se face”. Statutul de candidat și începerea negocierilor cu UE apropie, încet dar sigur, reunirea, prin interconectarea energetică, prin construcția de poduri peste Prut, prin crearea spațiilor comune infrastructurale, culturale, informaționale, educaționale, economice etcetera...

Să nu ne pronunțăm împotriva integrării europene sub pretextul că dorim Unirea imediată, căci piedici în calea UE ne va pune Moscova în număr suficient, înțelegând, spre deosebire de unii super-patrioți autohtoni, că integrarea europeană înseamnă ruperea de Rusia mai întâi, că drumul Republicii Moldova spre UE trece inevitabil prin România.

Criticând-o pe Maia Sandu, și avem pentru ce, să ținem totuși cont de faptul că problemele Republicii Moldova nu le-a creat ea, ci le-a moștenit, cea mai mare parte, sau le-a provocat Putin, declanșând un război de proporții în centrul Europei.

Una dintre vulnerabilitățile Maiei Sandu e legată de cadre, de echipa sa. Dar să nu dramatizăm, referendumul inițiat de ea nu e o catastrofă și nu provine dintr-o intenție rea. S-ar putea să aibă dreptate crezând că îi va ajuta să câștige alegerile, dar ar greși strategic, dacă ar încerca să monopolizeze cu ajutorul referendumului integrarea europeană. Orice impresie de acest fel îi va dăuna. Oricum, cu sau fără a răspunde la întrebarea privind aderarea la UE, alegerea președintelui va fi un referendum pentru politica internă și externă de până acum.