Nicolae Negru // Maia Sandu sau Putin?
6869
Semne diacritice
Să spunem lucrurilor pe nume: lupta în turul doi se dă între candidatul Republicii Moldova și candidatul Rusiei, între Maia Sandu și „oricine, numai nu Maia Sandu”, după cum a spus unul dintre candidații rețelei lui Șor (FSB). Din întâmplare, acesta se numește Alexandru Stoianoglo. El întruchipează ura și furia Moscovei pentru ceea ce a realizat Maia Sandu în ultimii ani: a condamnat invadarea Ucrainei de către Rusia și s-a alăturat sancțiunilor aplicate de UE; a sprijinit inițiativa de pace a lui Zelenski (retragerea trupelor ruse, în primul rând) și a participat la întrunirile platformei Crimeea; a pus capăt șantajului „Gazprom” prin diversificarea surselor energetice; a început interconectarea rețelelor electrice de pe ambele maluri ale Prutului; a legalizat denumirea „limba română”; a început negocierile de aderare a Republicii Moldova la UE. Maia Sandu reprezintă despărțirea definitivă de Rusia mesianică, imperială, apropierea de România și Europa în general. Acesta e sensul alegerilor din 3 noiembrie.
Pe de altă parte, Moscova a reușit, trebuie să recunoaștem, prin instrumentele războiului hibrid, să-și impună retorica, narativele anti-UE și anti-Maia Sandu. Pandemia, războiul, crizele energetice, inflația au creat un teren fertil pentru aceste narative. Nu numai opoziția prorusă, antieuropeană, ce ascultă de comenzile Moscovei, ci și cea proeuropeană și unionistă a preluat, dusă de valurile supărării, ranchiunei, rivalității, o mare parte din mesajele ei, repetând, ultimii aproape trei ani (după 24 februarie 2022), neîntrerupt, cu efectul picăturii chinezești, aceleași reproșuri, acuzații, falsuri, calificative la adresa actualului președinte. Ceea ce este profund nedrept. Nicio guvernare de până acum nu a fost supusă unui asemenea test de funcționalitate. Guvernarea PAS a izbutit, cu ajutorul partenerilor europeni, al României în primul rând, să mențină statul moldav pe linia de plutire, să asigure plata salariilor și asistenței sociale, ba să le și crească. Dar, în loc de aprecieri obiective, opoziția și de dreapta, și de stânga, pro- și anti-europeană, i-a atribuit cele mai grave, uneori deșănțate, păcate, inclusiv „dictatura”.
Chiar dacă motivate, unele supărări ale opoziției proeuropene, preluarea mesajelor din tabăra anti-UE a fost mai mult decât o greșeală, a fost o prostie, dacă nu și o trădare conștientă. Când unii lideri proeuropeni, ca Andrei Năstase, se alăturau corului prorus, împingând-o pe Maia Sandu să meargă să i se închine lui Putin, ca să cerșească de la el gaze mai ieftine, mobilul lor conta mai puțin decât efectul acestui demers.
Câțiva liderii proeuropeni nu au nici azi curajul să recunoască faptul că, în pofida unor greșeli de comunicare, a unei politice defecte de selectare a cadrelor, Maia Sandu (guvernarea PAS) a avut și realizări remarcabile, care nu se datorează doar geopoliticii. Exemplul Georgiei demonstrează că geopolitica nu asigură cursul european, dacă guvernarea nu îndeplinește condițiile necesare. Demonizarea Maiei Sandu de forțele proruse nu le-a dat de gândit forțelor proeuropene, nu le-a determinat să-și tempereze atacurile asupra ei. Unele partide, e adevărat nu prea mari, și-au îndemnat simpatizanții să-l voteze pe Alexandru Stoianoglo, fără să aibă curajul să-l numească, punând semnul egalității între Maia Sandu, pe de o parte, și Șor (ghidat de FSB), Dodon, Platon, ex-premierul Filat (care îi cerea lui Ilan Șor bani de chiloți) din spatele candidatului socialist, pe de altă parte. Votând pentru Alexandru Stoianoglo, votăm pentru Putin și crimele sale, genocidul înfăptuit în Ucraina.
Votul de duminică este și un test de discernământ, de moralitate, creștinism, ca să nu mai vorbim despre integrare europeană, bunăstare, pace viitor. Da, mergând la secțiile de votare, salvăm Republica Moldova, de fapt, ne salvăm pe noi înșine mai întâi. Cine nu o va vota pe Maia Sandu sau va sta acasă îi va face o mare plăcere sângerosului Putin. O plăcere pe care nu o merită în niciun caz. Întrebați-i pe ucraineni.
13.08.2025
11:00
16.04.2025
14:43
30.12.2024
09:11
27.12.2024
09:10
23.12.2024
09:14
20.12.2024
09:13
16.12.2024
09:14
13.12.2024
09:14
09.12.2024
09:12
06.12.2024
09:13
02.12.2024
09:11
29.11.2024
09:05
14.08.2026
07:51
14.08.2026
02:28
14.08.2026
02:19
14.08.2026
01:57
14.08.2026
01:29
14.08.2026
00:50
14.08.2026
00:16
14.08.2026
00:08
13.08.2026
23:39
13.08.2026
23:16
13.08.2026
22:37
13.08.2026
22:29
13.08.2026
22:13
13.08.2026
22:01
13.08.2026
20:32
13.08.2026
19:31
13.08.2026
19:14
13.08.2026
19:13
13.08.2026
18:50
13.08.2026
18:19
13.08.2026
18:15
13.08.2026
18:14
13.08.2026
17:48
13.08.2026
17:29
13.08.2026
17:18
De ce pariurile giganților tehnologici pe Cupa Mondială arată că fotbalul mizează să reziste revoluției AI
Senatul SUA adoptă „Legea Lindsey Graham” de sancționare a Rusiei și Iranului, care extinde puterile tarifare ale lui Trump și deschide un nou front de dispută în Camera Reprezentanților
ULTIMA ORĂ // Moscova își pregătește terenul pentru PROVOCĂRI în Transnistria? Kremlinul folosește din nou scenariul aplicat în Ucraina și amenință cu RĂZBOIUL Chișinăul și Kievul
Războiul cu Iranul goleşte depozitele SUA: Pentagonul presează industria de apărare să turbo‑accelereze producția de rachete și muniții
Trump întoarce masa negocierilor: cere Iranului despăgubiri pentru victimele americane și blocarea Strâmtorii Ormuz















