Lecția ucraineană

Semne diacritice

Evenimentele dramatice, tragice din Ucraina le oferă politicienilor noștri o ocazie, nefericită, să învețe din greșelile altora. Merită un efort, chiar dacă nu e în tradiția noastră acest fel de învățătură, noi preferând să călcăm în mod repetat pe aceeași greblă. Nu numai Voronin trebuie să fie atent la evoluțiile din Ucraina, dar și guvernanții.

Prima lecție ar fi că spațiul de manevră a unui lider politic nu este nelimitat. Societatea nu e o mașină, pe care o întorci în orice direcție, după hatârul personal. Dacă patru ani ai spus că îndrepți țara spre Vest, nu poți să o întorci, dintr-odată, în direcția opusă. Nu poți să le iei oamenilor, după bunul tău plac, ultima iluzie, pe care le-ai creat-o. Ei se revoltă, dacă se simt înșelați. Dezamăgirea e ca o scânteie într-un butoi de pulbere, pentru cei care așteaptă cu nerăbdare realizarea promisiunilor făcute de politicieni. Germenii evenimentelor de la Kiev s-au conținut și în protestele din 7 aprilie de la Chișinău. Probabil acestea au trecut neobservate de Ianukovici și consilierii săi.

A doua lecție e că un lider politic trebuie să-și asume greșelile, cariera sa e mai puțin importantă decât interesul public. Instituția demisiei, care dezamorsează stările de conflict și de impas, nu funcționează încă în spațiul postsovietic. Dacă Ianukovici își anunța demisia atunci când a constatat că nu își poate ține promisiunea de a semna Acordul de Asociere cu UE, nu se ajungea la proteste și violență. Demisia era motivată cu atât mai mult, dacă e adevărat că acordul, negociat timp de câțiva ani, nu era convenabil Ucrainei. Acum, după vărsări de sânge, o formă de demisie ar putea să fie decizia de a nu mai candida pentru al doilea mandat. Tupeul lui Ianukovici, nesimțirea sa îi scoate din sărite pe ucraineni.

Avantajele sistemului politic de tip ucrainean, asemănător celui rusesc, sunt mai mici decât dezavantajele – este cea de-a treia lecție ucraineană. Prea multă putere concentrată în mâinile lui Ianukovici împiedică dezvoltarea și consolidarea democrației ucrainene. Cererea opoziției de a se reveni la Constituția Ucrainei anului 2004, prin care o parte din funcțiile președintelui au fost transmise către Parlament, inclusiv numirea și demiterea prim-ministrului, a membrilor cabinetului și a guvernatorilor de regiuni, este o încercare de a stopa „dictatura” , de a face ca soarta Ucrainei să depindă mai puțin de voința unei singure persoane. O schimbare asemănătoare s-a produs în Georgia, odată cu încheierea mandatului lui Mihail Saakașvili, anul trecut.

Republica Moldova a devenit republică parlamentară în 2000, raliindu-se astfel la Țările Baltice, în urma unui conflict de patru ani dintre președintele Petru Lucinschi, care considera că are nevoie de împuterniciri suplimentare, și Parlament, a cărui majoritate se opunea intențiilor de extindere a puterii prezidențiale. Revizuirea Constituției a fost posibilă, fiindcă a fost susținută și de deputații PCRM în frunte cu Voronin. Fiindcă au fost efectuate în pripă, modificările s-au soldat cu unele lacune, care trebuie să fie eliminate. E problematică în special procedura de alegere a președintelui, obținerea a 3/5 din voturile deputaților. Însă, esența trebuie să rămână intactă. Inclusiv alegerea președintelui de către Parlament. Efortul mai mare pentru a aduna numărul necesar de voturi se justifică prin beneficiile pluralismului, ale compromisului, ale conlucrării dintre diferite formațiuni politice. Așa se învață democrația.