Nicolae Negru // Kozak schimbă în violet drapelul roșu al socialiștilor sau de ce s-a speriat Dodon
6545
Semne diacritice
Se pare că un zeu al politicii se amuză pe socoteala democraților, după ce și-a bătut joc în același mod de acumiști, împingându-i, pe rând, în brațele socialiștilor și – culmea batjocurii! – punându-i să semneze același acord. Cred că l-au motivat epitetele din cele mai nimicitoare pe care i le-au aplicat lui Dodon liderii PD și ACUM, dar mai cu seamă jurămintele lor fierbinți și fățarnice în fața alegătorilor că nu se vor lăsa atrași în vecii vecilor într-o alianță cu PSRM-ul mânuit de Kozak.
Cine îl împinge pe Dodon în brațele PD
Blocul ACUM e deja istorie. Cine împinge PD în brațele socialiștilor e o întrebare cu mai multe răspunsuri previzibile (Petru Bogatu le analizează în editorialul său din Deschide.md). Care dintre motive trage mai mult la cântar putem doar să presupunem la această etapă, dar nici nu prea contează, odată ce există o decizie a Consiliului Politic Național al Partidului Democrat, care stabilește și niște linii roșii în perspectiva unei alianțe formale cu PSRM.
Nu mai puțin important pentru înțelegerea realităților noastre politice e să știm cine l-a împins pe Dodon să-și schimbe decizia de a nu se grăbi cu oficializarea relațiilor dintre PSRM și PD, de ce nu se mai poate merge înainte cu Guvernul „tehnocrat” minoritar, susținut în mod disciplinat de deputații PD? S-a întâmplat vreodată ca democrații să respingă vreun proiect propus de Chicu sau fracțiunea socialistă?
Nu de voie merge capra la târg
Se vorbește în ultima vreme, justificat, despre riscurile la care se supune PD, acceptând mariajul oficial cu PSRM. Dar există un risc și pentru imaginea PSRM. Aceasta ar putea fi afectată de reputația rea a PD, considerându-se retrospectiv că ambele partide sunt legate între ele de mai demult. Îmbrățișându-i pe „oamenii lui Plahotniuc”, socialiștii își maculează drapelul roșu, care, în combinație cu albastru, se transformă în violet. Așa că „recolorarea” socialiștilor, despre care vorbea Dumitru Diacov, e cât se poate de reală. Nu se știe doar dacă e suficient pentru ca ei să fie considerați proeuropeni.
Dar își doresc ei? Nu de voie merge capra la târg. Cineva îi împinge să vrea. Și acest cineva nu poate fi nimeni altul decât Kozak. Are dreptate Candu, denumirea „Alianța Kozak 2” e cât se poate de potrivită pentru Alianța PSRM-PD. Este evident că Guvernul „tehnocrat” a reușit până acum doar un singur lucru: să se facă de râs. UE nu s-a lăsat dusă de nas și nu dă niciun ban pentru „politica externă echilibrată” care e sinonim cu „politica externă prorusă”, după cum „autonomie puternică” pentru Transnistria e sinonimul federalizării Republicii Moldova.
Guvernul „tehnocrat” a eșuat
Stratagema lui Kozak de a avea guvern prorus
Maia Sandu ar fi putut încerca să strice socotelile lui Kozak, propunându-le democraților formarea unei majorități parlamentare. Dar ea continuă să-i trateze cu dispreț pe liderii PD, propunându-le doar demisia Guvernului Chicu. Alegerile anticipate, pe care le urmărește lidera PAS, nu convin nu numai PD, ci și PPDA. De teama de alegeri a PD profită Kozak. Este Maia Sandu atât de arogantă, egoistă sau lipsită de experiență, încât să nu-și dea seama de aceasta?
Cu buzduganul de lemn, nu cu Kalașnikov
O mulțime de comentarii și insinuări pe marginea protestelor organizate de veteranii războiului moldo-rus din 1992. Faptul că unul dintre ei a lovit cu un buzdugan simbolic în ușa Casei Guvernului i-a inflamat până și pe unii comentatori pe care nu-i putem suspecta de simpatii socialiste. De parcă nu ar fi fost buzdugan de lemn, decorativ, ci un aruncător de grenade.
Dar faptul că niciodată până acum, nici măcar în perioada guvernării comuniste, veteranii n-au fost jigniți și trădați într-o asemenea măsură ca anul acesta nu se ia în considerare? După ce au fost scuipați în față de Nicu Popescu și Aurel Ciocoi, după ce Chișinăul oficial nu mai cere retragerea trupelor ruse de pe Nistru, de ce ne-am mira că veteranii au aplicat o palmă răsunătoare actualului Guvern, al cărui prim-ministru se umilește într-un asemenea hal, încât evită să spună cu cine au luptat, și pentru ce au căzut cetățenii Republicii Moldova în 1992?
Prin lovitură de buzdugan în poarta zmeului și a altor adversari-căpcăuni își anunța apariția Făt-Frumos din poveștile populare românești. În loc să-l demită pe Ciocoi și să-și ceară scuze, regimul prorus îi acuză pe veterani de complicitate cu Plahotniuc. E semn că căpcăunul Dodon s-a speriat.
13.08.2025
11:00
2094
Analistul Vladimir Socor, cel care a avut o contribuție SEMNIFICATIVĂ în neadmiterea semnării așa-zisului „Memorandum Kozak”, a MURIT la vârsta de 80 de ani
16.04.2025
14:43
3303
Nicolae Negru, despre vizita-fulger la Chișinău a secretarului general al NATO, Mark Rutte: „A vrut să afle cum se vede APĂRAREA Ucrainei din spatele ei. Mă miră că „pacifiștii” noștri nu au reacționat”
30.12.2024
09:11
76147
Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
27.12.2024
09:10
46252
Nicolae Negru // Maia Sandu, al doilea mandat
23.12.2024
09:14
29329
Nicolae Negru // Perspectiva unui PSDE „aurit”
20.12.2024
09:13
29629
Nicolae Negru // O carte ca eveniment politic
16.12.2024
09:14
30308
Nicolae Negru // Delirul imperial înainte de armistițiu?
13.12.2024
09:14
30651
Nicolae Negru // Transnistria, ca un cartof fierbinte (sau geamantan fără toartă) sau de ce nu era cazul să fie demis Guvernul
09.12.2024
09:12
31075
Nicolae Negru // Și Ilan Șor era pentru Georgescu
06.12.2024
09:13
30816
Nicolae Negru // Să salvăm România!
02.12.2024
09:11
30732
Nicolae Negru // Perspectiva României arată mai bine
29.11.2024
09:05
30663
Nicolae Negru // Bun pentru România, bun și pentru Republica Moldova, și viceversa
15.02.2026
04:22
318
Trump vrea să oprească definitiv războiul din Ucraina, afirmă Rubio după discuțiile cu Zelenski
15.02.2026
00:26
495
Zelenski cere garanţii de securitate pe 20 de ani de la SUA pentru a semna acordul de pace şi pregăteşte negocierile de la Geneva cu Rubio, Witkoff şi Kushner
14.02.2026
22:06
467
Discursul „liniștitor” al lui Marco Rubio către Europa, văzut ca un „cadou otrăvit” care împinge continentul spre agenda MAGA
14.02.2026
20:56
450
Schimbare spre ploi și lapoviță în Republica Moldova, duminică 15.02.2026
14.02.2026
20:13
577
Viktor Orban își intensifică atacul împotriva „pseudo-organizațiilor civice” și mizează pe sprijinul lui Trump înaintea alegerilor din aprilie
14.02.2026
18:54
613
Zelenski acuză Washingtonul că cere concesii doar Ucrainei și denunță excluderea Europei de la negocierile de pace cu Rusia
661
Maia Sandu, la Conferința de Securitate de la München: „Moldova poate fi în prima linie a războiului hibrid purtat de Rusia, dar locul ei este în Uniunea Europeană”
14.02.2026
16:23
768
Marea Britanie acuză Kremlinul că l-a ucis pe Aleksei Navalnîi cu o toxină extrem de letală din pielea unei broaște din America de Sud
14.02.2026
15:35
719
Regatul Unit își trimite portavionul HMS Prince of Wales în Atlanticul de Nord și Arctica și cere o Europă mai puternică în fața amenințării Rusiei
14.02.2026
14:33
870
Zelenski ironizează vârsta lui Putin la Conferința de la Munchen: „Nu mai are mult timp, sunt mai tânăr și un om liber”
14.02.2026
14:29
632
Ministerul Educației marchează Ziua Națională a Lecturii și promovează programul „Citește-mi 100 de povești” pentru toți copiii
14.02.2026
14:04
789
China cere Europei să intre la masa negocierilor pentru pacea din Ucraina și pledă pentru reformarea ordinii globale
14.02.2026
13:45
834
Ursula von der Leyen cere renunţarea la unanimitate în UE şi activarea clauzei de apărare mutuală 42.7 pentru o Europă mai rapidă şi fermă în faţa ameninţărilor
14.02.2026
12:50
685
Rubio: Washingtonul caută pacea în Ucraina, dar nu ştie dacă Rusia chiar vrea să oprească războiul
14.02.2026
11:40
781
Marco Rubio întinde ramura de măslin Europei la München: susţine o alianţă occidentală reînnoită, cu o Europă mai puternică şi cu o ONU profund reformată
14.02.2026
11:19
608
143 de elevi dau startul olimpiadelor naționale la Concursul de Științe și Inginerie „Mold SEF”
14.02.2026
11:06
708
Rubio evită întâlnirea cu liderii europeni la München pe tema Ucrainei, nou semnal de distanțare a administraţiei Trump de Europa
14.02.2026
10:05
676
Securitatea internă a SUA, blocată de un nou „shutdown” prelungit pe fondul disputei politice privind poliţia de imigrare
14.02.2026
09:04
756
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului: lumea a intrat într-o nouă eră în 2014, odată cu „lovitura de stat din Ucraina”
14.02.2026
08:21
735
Peste 177.000 de militari ruși uciși în Ucraina, confirmați nominal de presa independentă rusă
14.02.2026
07:55
657
Horoscopul zilei 14.02.2026
14.02.2026
07:38
763
Zelenski, discuții la München cu Reza Pahlavi despre sprijin pentru poporul iranian și sancțiuni împotriva regimului de la Teheran
14.02.2026
06:46
664
Armata SUA își pregătește strategia pentru o campanie militară de durată împotriva Iranului
14.02.2026
06:25
736
Negocieri paralele la Geneva: Iran dimineața, Ucraina după-amiaza, cu participarea lui Jared Kushner și a emisarului Steve Witkoff
13.02.2026
22:10
792
Trump îl presează pe Zelenski să încheie rapid un acord cu Rusia înainte de negocierile de la Geneva
Scenariile prin care se preluau afacerile în era lui Plahotniuc
VIDEO // Noi imagini în care Dodon se laudă lui Plahotniuc cum „striga” la Kozak
VIDEO // Noi FILMĂRI cu Dodon, Plahotniuc și Iaralov. Șeful statului povestește că merge la RAPORT la conducerea Federației Ruse: „Eu scriam notele lui Putin...”
DOC // Platon ar cere DESPĂGUBIRI de 250 de MILIOANE de dolari de la R. Moldova, prin intermediul juriștilor săi
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
16.93
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














