Iohannis în fața istoriei

Semne diacritice

Cel de-al doilea mandat al lui Iohannis va fi mult mai dificil decât primul. Fiindcă, după cum a spus cineva, a obține realegerea e mai simplu decât a rămâne în istorie.

Românii, mai ales cei din afară, au ieșit în număr-record să voteze mai mult împotrivă, decât pentru. Numărul celor care au votat pentru Iohannis și Dăncilă e cel din primul tur. Într-al doilea tur s-au pus în mișcare votanții răului mai mic, cei care au vrut să oprească ascensiunea cuiva, fie a reprezentantului PSD, fie a reprezentantului PNL. Nemulțumiții care i-au respins pe ambii candidați au stat acasă. Aceasta se referă în mod special la votanții PSD, al căror număr, comparativ cu alegerile prezidențiale din 2014, s-a redus cu circa 2 milioane.

Cauza înfrângerii PSD, în pofida unor cheltuieli asistențiale generoase, efectuate de Guvernul Dăncilă, chiar cu unele riscuri pentru echilibrul financiar și economic al României, e de natură morală. O confirmă mai cu seamă rezultatele alegerilor din diaspora și Republica Moldova, unde factorii de imagine și reputație a României contează în primul rând și unde Iohannis a obținut peste 90 la sută din voturi. Încercările Guvernului PSD de a-i absolvi de pedeapsă și a-i salva de închisoare pe unii lideri corupți au compromis grav partidul, așa încât Dăncilă a pierdut și în județele în care PSD nu a pierdut niciodată în ultimii 30 de ani. Dacă în primul tur ea câștigase majoritatea în 10 județe, în cel de-al doilea – doar în cinci.

Strategia electorală a lui Iohannis a fost demonizarea PSD, văzută ca o continuare a acțiunilor sale, ca președinte, îndreptate împotriva reabilitării unor politicieni corupți și a intențiilor de subjugare a justiției de către PSD. Victoria de ieri a lui Iohannis vine să încununeze o campanie de luptă împotriva corupției în care s-au angajat mii de români. E o lecție pentru toate partidele, inclusiv PNL, e un mesaj că puterea „baronilor” corupți e pe sfârșite.

După închiderea secțiilor de votare, Iohannis, a promis să se implice „total” în reformarea României, amintind și de un proiect al său mai vechi – „România educată”, care, dacă va fi realizat, îi va asigura un loc în istoria românilor. Există însă și alte mari provocări pentru România, pe care nu le poate ignora un președinte român vizionar, care preferă faptele, nu vorbele, care „construiește”.

Printre acestea e și soarta Republicii Moldova, temă care de altfel nu s-a regăsit în dezbaterile electorale recente. De dragul adevărului, trebuie să constatăm că România nu este absentă, ci, dimpotrivă, tot mai prezentă în Republica Moldova, dar nu suficient de prezentă. „Să fie lăsați moldovenii să-și decidă ei înșiși soarta!”, e apelul pe care îl auzim, uneori, la Chișinău, venind de peste Prut.

În aparență, e corect, e democratic. În realitate, dacă nu sunt naive, apelurile de acest fel sunt perfide, rău intenționate. Căci lipsa României dincoace de Prut nu înseamnă și lipsa altor actori interesați de Republica Moldova. Și nu e vorba numai de Rusia. Acești actori nu vin să afle și nu așteaptă decizia noastră, ei vin să ne „vândă” decizia lor. Tot mai mulți basarabeni înțeleg că, fără ajutorul României, nu vom fi lăsați, nu vom putea să ne decidem soarta de sine stătător.