Într-un stat de drept, și visele trebuie să fie drepte
6076
Semne diacritice
Ai furat un miliard? Nu? Doar 500 de milioane? Îi ții în ciorap sau în off-shore? Plătește 3 la sută, 15 milioane, și aduci banii acasă, îi pui în bancă, 485 de milioane, și îi folosești după bunul plac. Da, mai scrii o explicație despre proveniența banilor, precum, de exemplu, că ai împrumutat câteva milioane de la părinții pensionari, i-ai investit într-o afacere cu miez de nucă sau transport de pasageri și ai avut venituri pe care nu le-ai declarat până acum, fiindcă era prea mare impozitul, iar acum, cu stabilirea cotei unice de impozitare la 12%, e momentul potrivit să intri în legalitate.
Dacă însă ai ocupat cumva funcția de președinte, prim-ministru, deputat, ministru, judecător, procuror, director sau director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate, al Centrului Național Anticorupție, al Serviciului Fiscal de Stat, al Serviciului Vamal, al Băncii Naționale, al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, al Agenției Naționale pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației, al Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor etc., dar și dacă ai fost șef al băncilor fraudate sau ai beneficiat de credite frauduloase, inclusiv de la băncile Investprivatbank, Banca de Economii, Banca Socială și Unibank, atunci legalizarea furtului se va complica puțin, va trebui să găsești o persoană de încredere, un așa-zis interpus sau un fel de președinte-paravan Funt, dacă îți mai amintești de „Vițelul de Aur”, un cumnat, de exemplu, sau un văr, care să gestioneze banii tăi furați…
Guvernarea a mai făcut o încercare, în 2016, să adopte o lege care să permită legalizarea banilor furați, spre bucuria hoților mari și mici, dar atunci i-au sărit în cap nu numai opoziția, nu numai organizațiile neguvernamentale, ci și instituțiile internaționale care îi ajută Republicii Moldova să se mențină pe linia de plutire. De data aceasta, viteza cu care PD a parcurs distanța de la anunțul ideii și examinarea proiectului de lege în Parlament, încălcându-se și regulamentele, și cutumele democratice, i-a luat pe toți prin surprindere. De ce atâta grabă? Ambasada SUA, FMI, UE au reacționat post-factum: infractorii trebuie pedepsiți, nu răsplătiți, legile adoptate nu corespund angajamentelor Republicii Moldova nici cu FMI, nici în cadrul Acordului de Asociere cu UE. Sau nu mai contează, dacă UE a sistat ajutorul macrofinanciar?
S-a ajuns într-un punct critic. Să nu înțeleagă Plahotniuc că graba și insistența lui dă de bănuit, îl compromite? „Dacă trăiești într-un stat sovietic, și visele tale trebuie să fie sovietice”, spunea inegalabilul Ostap Bender. Parafrazându-l, odată ce pretindem că trăim într-un stat de drept, și visele noastre trebuie să fie drepte, legale. Să vii cu o lege care încurajează furtul după ce s-a furat miliardul e prea de tot! Înseamnă să pierzi simțul realității sau să ai un tupeu fără margini. Poate după ce va fi întors miliardul sau măcar cele 250 de milioane, pe care le recunoaște Șor ca fiind furate de el, societatea și „partenerii de dezvoltare” o să reacționeze altfel.
Cât privește investițiile, acestea nu vor veni atâta timp cât nu va exista percepția că justiția se conduce de lege, nu de hatârul cuiva. E nevoie și de elementară previzibilitate în acțiunile guvernării, de o atmosferă de stabilitate, dar nu cea cu care se laudă PD, pe muchie de cuțit, prin abuz de putere. Nu pot veni investitorii acolo unde hoții mituiesc alegătorii prin așa-zisele „magazine sociale”, apoi mai și organizează proteste împotriva opoziției, care cere în mod legitim de la instituțiile statului să pună capăt acestui dezmăț banditesc.
13.08.2025
11:00
2184
Analistul Vladimir Socor, cel care a avut o contribuție SEMNIFICATIVĂ în neadmiterea semnării așa-zisului „Memorandum Kozak”, a MURIT la vârsta de 80 de ani
16.04.2025
14:43
3398
Nicolae Negru, despre vizita-fulger la Chișinău a secretarului general al NATO, Mark Rutte: „A vrut să afle cum se vede APĂRAREA Ucrainei din spatele ei. Mă miră că „pacifiștii” noștri nu au reacționat”
30.12.2024
09:11
80269
Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
27.12.2024
09:10
48084
Nicolae Negru // Maia Sandu, al doilea mandat
23.12.2024
09:14
31148
Nicolae Negru // Perspectiva unui PSDE „aurit”
20.12.2024
09:13
31488
Nicolae Negru // O carte ca eveniment politic
16.12.2024
09:14
32119
Nicolae Negru // Delirul imperial înainte de armistițiu?
13.12.2024
09:14
32451
Nicolae Negru // Transnistria, ca un cartof fierbinte (sau geamantan fără toartă) sau de ce nu era cazul să fie demis Guvernul
09.12.2024
09:12
32885
Nicolae Negru // Și Ilan Șor era pentru Georgescu
06.12.2024
09:13
32625
Nicolae Negru // Să salvăm România!
02.12.2024
09:11
32527
Nicolae Negru // Perspectiva României arată mai bine
29.11.2024
09:05
32491
Nicolae Negru // Bun pentru România, bun și pentru Republica Moldova, și viceversa
11.03.2026
11:07
2
Vicepremierul Osmochescu evaluează în Găgăuzia impactul finanțărilor ODA de peste 383 milioane lei pentru dezvoltarea afacerilor locale
11.03.2026
11:01
3
Moleculă experimentală dă speranță în lupta cu cel mai agresiv cancer mamar
11.03.2026
10:10
121
Recorduri naționale și performanțe remarcabile la Campionatul Național de înot de la Arena Chișinău
11.03.2026
09:52
316
Ex-ambasadoarea Moldovei în Suedia, trimisă în judecată pentru abuz și prejudiciu de peste 275 de mii de lei
11.03.2026
09:35
187
Anduril își consolidează dominația în apărarea spațială prin preluarea ExoAnalytic Solutions, lider în supravegherea orbitală
253
Consiliu local oprește colectarea bateriilor de la domiciliu după o serie de incendii provocate de deșeuri electrice
11.03.2026
08:44
360
Horoscopul zilei 11.03.2026
298
Meta cumpără rețeaua socială AI Moltbook și mizează pe agenți inteligenți autonomi
11.03.2026
06:56
840
Salarii de 6 150 de EURO pe lună pentru angajați fără experiență. Sunt disponibile 1500 de locuri și poate aplica aproape oricine. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinești
10.03.2026
22:05
518
YouTube depășește pentru prima dată veniturile din publicitate ale giganților Disney, NBC, Paramount și Warner Bros. Discovery în 2025
10.03.2026
21:18
773
ULTIMA ORĂ // Stăpânul saltelei Alexandr Gaidarlî a ,,îngenuncheat" Rusia în marea finală și aduce AURUL European la Chișinău!
10.03.2026
21:17
550
Fondatorul Mandiant lansează Armadin, startup de securitate cibernetică cu agenți AI autonomi, și atrage o finanțare record de 190 de milioane de dolari
10.03.2026
20:47
489
Vreme liniștită în Republica Moldova, miercuri, 11 martie 2026
10.03.2026
20:35
536
Contractor militar american, legat de unelte de hacking pentru iPhone folosite de spionii ruși în Ucraina și de hackeri chinezi
10.03.2026
20:34
500
OpenAI lansează explicații vizuale dinamice în ChatGPT pentru a învăța interactiv matematica și științele
10.03.2026
17:51
646
Maia Sandu, vizită oficială la Vilnius: sprijin lituanian pentru integrarea europeană a Moldovei și consolidarea parteneriatului bilateral
10.03.2026
17:50
642
Maia Sandu, DISTINCȚIE europeană de top. Șefa statului și Zelenski printre primii laureați ai Ordinului European de Merit
10.03.2026
17:44
1347
ULTIMA ORĂ // Donald Trump trimite AVIOANE și soldați aproape de R. Moldova. Președintele României convoacă CSAT pentru o decizie
10.03.2026
16:44
640
MEC finanțează instruirea gratuită a profesorilor de limba găgăuză din UTA Găgăuzia printr-un nou program de formare continuă
10.03.2026
16:24
608
Republica Moldova caută investiții și parteneriate agroalimentare cu Statul Qatar
10.03.2026
15:31
590
Un fost inginer SpaceX lansează Lux Aeterna, startup care vrea să transforme sateliții în platforme reutilizabile ce se întorc pe Pământ cu încărcătura intactă
10.03.2026
15:29
592
Startupul Hyperscale Power vrea să revoluționeze transformatoarele vechi de 140 de ani cu tehnologia solid-state pentru centrele de date AI
10.03.2026
14:03
940
SONDAJ // Partidele proruse din R. Moldova, loiale lui Putin, în KNOCKOUT. PAS și-ar asigura MAJORITATEA parlamentară în cazul unor alegeri anticipate. Ce formațiuni ar mai accede în Parlament
10.03.2026
13:37
689
Maia Sandu îi conferă lui Gitanas Nausėda „Ordinul Republicii” pentru sprijinul acordat Moldovei și parcursului său european
10.03.2026
13:05
672
Valeriu Chiveri și Oana Țoiu discută la București soluții pentru reglementarea pașnică a conflictului transnistrean și consolidarea cooperării moldo-române
Vicepremierul Osmochescu evaluează în Găgăuzia impactul finanțărilor ODA de peste 383 milioane lei pentru dezvoltarea afacerilor locale
Moleculă experimentală dă speranță în lupta cu cel mai agresiv cancer mamar
Recorduri naționale și performanțe remarcabile la Campionatul Național de înot de la Arena Chișinău
Ex-ambasadoarea Moldovei în Suedia, trimisă în judecată pentru abuz și prejudiciu de peste 275 de mii de lei
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
17.22
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














