Grecii au pus pe gânduri Europa

Semne diacritice // Grecii au pus pe gânduri Europa: întrebați duminica trecută, dacă sunt de acord sau nu să mai strângă cureaua, așa cum le cere UE, în schimbul unor noi împrumuturi, a unui nou plan de ajutor, care să ferească statul grec de faliment, majoritatea au răspuns „Nu”.

Pare incredibil, nu-i așa? Au sărăcit grecii într-atât, încât, disperați, nu mai pot judeca, nu mai accepta noi măsuri de economisire a banilor publici? Sau, pur și simplu, sunt egoiști, iresponsabili? Falimentul statului, care nu e o glumă, va avea drept consecință neplata salariilor, pensiilor, a asistenței pentru bolnavi și copii, va duce la închiderea școlilor, spitalelor, a poliției și a altor instituții publice... E greu de crezut că cineva și-ar dori aceasta, însă după votul de duminică se vorbește despre necesitatea strângerii de ajutor umanitar pentru Grecia.

Decizia grecilor e de neînțeles, dacă nu ținem cont de contextul politic din această țară, de lupta pentru putere care, normal, nu contenește nici pentru o clipă. Iar lupta politică își are legile ei care, de multe ori, reflectă strâmb realitatea, o deformează într-un mod de nerecunoscut.

Actualul prim-ministru, Alexis Tsipras, este liderul unui partid euro-sceptic, din stânga marginală, populist, care a câștigat alegerile la începutul acestui an tocmai promițându-le grecilor că va anula măsurile de austeritate, condiționate de UE, pe care le-au acceptat guvernele precedente.

Ajuns la putere, aflându-se în fața falimentului, Tsipras a fost nevoit să meargă să ceară bani tocmai de la cei pe care i-a blamat în campania electorală, pe care îi acuzase de umilirea Greciei. Evident, i s-a răspuns că banii nu pot fi împrumutați fără a exista siguranța că vor fi întorși, iar pentru aceasta e nevoie de însănătoșirea finanțelor publice, care – firește! – implică noi măsuri de însănătoșire a finanțelor publice de austeritate pentru cetățenii greci. De ce, de exemplu, europenii, care se pensionează la 67 de ani, ar trebui să contribuie la bunăstarea grecilor, care ies la pensie la vârsta de 62 de ani?

Tsipras se vede nevoit să se conformeze, cerând doar ca și creditorii să fie mai indulgenți, să mai cedeze din termenii de aplicare a măsurilor respective (în cazul pensiilor, el cere ca introducerea noului prag de pensionare să se facă nu până în 2022, ci până în 2025). Fiindcă i se pare că UE vrea să-l umilească, el anunță un referendum, în speranța că, având de partea sa majoritatea grecilor, Bruxelles-ul va fi mai conciliant. El reușește să-i manipuleze pe greci, făcându-i să creadă că umilința sa personală echivalează cu umilirea Greciei.

Însă, referendumul de duminică nu îi acordă mandat de ieșire din UE (sondajele arată că 75 la sută din greci nu-și doresc acest lucru), ci doar dreptul să spună că are sprijinul majorității grecilor de a respinge condițiile de împrumut stabilite de UE. Este un câștig iluzoriu, simbolic, atâta timp cât nu există alternativa Grexit-ului, cât nu se pune în discuție acest pas.

Acum rămâne să vedem cum va răspunde Bruxelles, dacă se teme sau nu de ieșirea Greciei din zona euro. Consecințele Grexit-ului sunt greu de evaluat, de aceea nu le dorește nimeni, însă Tsipras a călcat toate liniile posibile, a forțat nota, joacă periculos, încercând să discrediteze UE, să pună pe seama ei problemele sale interne, eșecul și falimentul clasei politice grecești, care nu a avut și nu are curajul să-și asume niște decizii vitale pentru Grecia. S-ar putea ca referendumul nu numai să nu-l ajute, ci să se transforme într-o eroare fatală pentru socialistul radical.