Geniștii americani au „deminat” teritoriul Republicii Moldova
3941
Semne diacritice
De ceea ce s-au temut, unii, nu au scăpat: tehnica militară americană a fost expusă în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău și, în pofida psihozei declanșate de Dodon și de alți agenți (de influență) ai Rusiei, totul s-a terminat cu bine: războiul civil nu a izbucnit și nici doritori de a-și sacrifica libertatea sau portmoneul de dragul „neutralității” sau „ortodoxiei”, sau al monopolului armatei sovietice asupra „eliberării” noastre, punând la încercare determinarea autorităților de a-și apăra programul de acțiuni întocmit cu ocazia vizitei geniștilor americani, nu s-au găsit.
Și-o fi spus cuvântul starea de spirit post-pascală, contemplativă, resemnată, pașnică, a majorității ortodoxe sau s-o fi resimțit vreun deficit de ouă după mesele de Paști? Sau „vraja” propagandei sovietice nu mai ține și oamenii încep să se trezească la realitate? Din fericire, nu s-a înregistrat nici măcar un leșin din partea apărătorilor fervenți ai virginității noastre geopolitice sau a NATOfobilor, speriați din fragedă copilărie octombrină cu povești despre căpcăunii imperialiști. Da, cetățenii Republicii Moldova sunt divizați în continuare pe linia frontului geopolitic, autosegregându-se în lumi paralele, antagoniste, dar, în mod paradoxal, fără a declara război una alteia, fără a arde punțile, unii trecând cu ușurință, ocazional, dintr-o parte în alta.
Ziua de 8 mai a fost un test și pentru autorități. Trebuie să recunoaștem că ministrul Anatol Șalaru a procedat cu destulă abilitate și stăpânire de sine într-o situație care risca, cel puțin, să provoace „interpretări și speculații negative” nu numai din partea „unui segment” de populație, ci chiar a unor consilieri prezidențiali și a unor parteneri de alianță.
E un mister, o enigmă de ce au tăcut foștii comuniști. Le-a sugerat Plahotniuc de la Washington să se conformeze? Până și Voronin a schimbat macazul după ce Ambasadorul SUA, James Pettit, și-a exprimat nedumerirea în legătură cu reacția deșănțată, isterică, dușmănoasă a unor politicieni locali la un simplu gest de prietenie și cooperare militară moldo-americană, amintindu-le că SUA a fost aliată cu URSS în cel de-al Doilea Război Mondial și, prin urmare, oricum ai privi lucrurile, prezența geniștilor americani nu poate afecta în sens negativ semnificația zilei de 9 mai.
Într-adevăr, înverșunarea, agresivitatea lui Dodon și a altora ca el împotriva venirii militarilor americani și a prezenței lor în PMAN a atins cote paroxistice greu de explicat doar în termeni electorali, ridicând semne de întrebare asupra sănătății sale mintale. Oricare ar fi motivele, să ajungi să invoci credința ortodoxă și morții din cimitire, să ameninți cu război civil - nu e de glumă, e mult peste limitele dreptului la opinie și libera exprimare, e „pură” iresponsabilitate! Dacă a jucat teatru, ceea ce nu este exclus, a jucat bine, fiindcă, probabil, a fost motivat bine.
Rolul activ, instigator al presei ruse ar sugera o implicare geloasă a Moscovei în această acțiune simbolică, inedită, a SUA în Republica Moldova. Cu această ocazie, un fost atlantist și unionist convertit de curând la putinism îi „prorocea” Chișinăului noi supărări și embargouri din partea Rusiei și, evident, nu o făcea de capul său.
Pe de altă parte, să nu ne ascundem după deget: semnificația, simbolismul prezenței militare americane depășește cu mult efectul practic al exercițiului comun, care, de altfel, nu e primul. Dar e pentru prima dată, după 1944, când militarii ruși se văd egalați în accesul lor pe teritoriul dintre Prut și Nistru de militarii americani. SUA zdruncină un monopol istoric, un statu-quo pe care Moscova își construiește planurile de recuperare, de reținere a Republicii Moldova în familia „lumii ruse”. Putin ne vrea „neutri”, numai cu trupe rusești pe teritoriu, nicidecum americane.
Orice început e greu, spune un proverb german. Dacă au venit odată, militarii SUA pot veni și a doua oară. Geniștii americani au „deminat”, în sfârșit, teritoriul pruto-nistrean, ignorând pretențiile Moscovei asupra acestuia. (Participarea militarilor ruși la parada de 9 mai din Tiraspol demonstrează că ei se simt ca acasă.) De ce MID-ul reacționează la debarcarea militarilor americani în Georgia și tace în cazul Republicii Moldova? E pentru că în Georgia nu mai există dodoni, care să lupte pentru interesele Rusiei.
13.08.2025
11:00
2343
Analistul Vladimir Socor, cel care a avut o contribuție SEMNIFICATIVĂ în neadmiterea semnării așa-zisului „Memorandum Kozak”, a MURIT la vârsta de 80 de ani
16.04.2025
14:43
3579
Nicolae Negru, despre vizita-fulger la Chișinău a secretarului general al NATO, Mark Rutte: „A vrut să afle cum se vede APĂRAREA Ucrainei din spatele ei. Mă miră că „pacifiștii” noștri nu au reacționat”
30.12.2024
09:11
88140
Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
27.12.2024
09:10
51385
Nicolae Negru // Maia Sandu, al doilea mandat
23.12.2024
09:14
34424
Nicolae Negru // Perspectiva unui PSDE „aurit”
20.12.2024
09:13
34769
Nicolae Negru // O carte ca eveniment politic
16.12.2024
09:14
35400
Nicolae Negru // Delirul imperial înainte de armistițiu?
13.12.2024
09:14
35717
Nicolae Negru // Transnistria, ca un cartof fierbinte (sau geamantan fără toartă) sau de ce nu era cazul să fie demis Guvernul
09.12.2024
09:12
36159
Nicolae Negru // Și Ilan Șor era pentru Georgescu
06.12.2024
09:13
35863
Nicolae Negru // Să salvăm România!
02.12.2024
09:11
35777
Nicolae Negru // Perspectiva României arată mai bine
29.11.2024
09:05
35770
Nicolae Negru // Bun pentru România, bun și pentru Republica Moldova, și viceversa
25.04.2026
20:53
353
Moldova se pregătește de o duminică mai caldă și cu vânt alert – 26 aprilie 2026
25.04.2026
20:23
267
Fereastra IPO pentru startup-urile climate tech începe să se deschidă, dar doar pentru jucătorii mari din energie
25.04.2026
19:53
325
Cohere preia Aleph Alpha cu sprijinul Schwarz Group pentru a crea o alternativă suverană la giganții americani AI
25.04.2026
18:52
353
Apple își schimbă direcția: John Ternus preia conducerea și repoziționează strategia de hardware și AI
25.04.2026
15:49
433
Târg educațional la Soroca: sute de liceeni din cinci raioane, conectați direct cu universitățile din Moldova
25.04.2026
13:36
503
Campania „Învață în Moldova” aduce târgul universităților la Hîncești pentru a convinge absolvenții să studieze în țară
25.04.2026
13:18
438
Olimpiadele republicane la limbile minorităților naționale reunesc 150 de elevi la Universitatea „Ion Creangă” din Chișinău
25.04.2026
13:10
582
Cod portocaliu de vânt – 26.04.2026, interval 10:00–21:00
676
„Austeritatea lovește în sănătate: medici și asistente pot pierde până la 3000 de lei pe lună, în timp ce veniturile scad, nu salariile”
25.04.2026
08:29
562
Horoscopul zilei 25.04.2026
24.04.2026
23:42
660
Startupul ComfyUI ajunge la evaluare de 500 milioane de dolari, pe fondul cererii tot mai mari de control asupra conținutului generat de AI
24.04.2026
21:30
697
Google deschide robinetul pentru AI: investiție uriașă de până la 40 de miliarde de dolari în Anthropic, în schimbul accesului la putere de calcul strategică
24.04.2026
20:21
718
Meteo Republica Moldova: sâmbătă, 25 aprilie 2026 aduce cer mai senin și valori ușor mai ridicate
24.04.2026
20:03
728
Maia Sandu discută cu Forța Fermierilor soluții la criza din agricultură
24.04.2026
18:46
779
Producător italian de spyware, prins cu aplicații Android false de actualizare care spionează utilizatorii
24.04.2026
17:54
928
Maia Sandu cere reguli clare pentru internet: „Ce nu este permis offline nu poate fi permis nici online”
24.04.2026
17:49
831
ULTIMA ORĂ // Aderarea R. Moldova la UE, între „cuplare și decuplare” de Ucraina. Nicușor Dan, după reuniunea Consiliului European: „Intrarea Ucrainei în UE este conexată cu cea a R. Moldova”
24.04.2026
17:46
718
DeepSeek lansează modelul V4, gigant open‑source de inteligență artificială care se apropie de performanțele GPT și Gemini, la prețuri tăiate
24.04.2026
17:17
733
EuroQuiz 2026 adună mii de elevi din toată țara pentru a descoperi Uniunea Europeană prin joc și dialog
24.04.2026
16:34
811
Liderii Oficiilor Teritoriale Ungheni și Rezina ai fostului Partid „Șor”, condamnați pentru finanțarea ilegală a formațiunii din bani de grup criminal organizat
24.04.2026
15:56
927
Bărbat dezbrăcat, cu cuțit, a blocat liftul și a sechestrat o mamă cu copilul ei în Chișinău
758
Modelul german împotriva infecțiilor nosocomiale, aplicat în spitalele din România. Rogobete: Diferența e că noi le ascundem
24.04.2026
15:39
696
Meta își mută miliarde spre Amazon: acord uriaș pentru milioane de procesoare AI Graviton
24.04.2026
15:03
904
Fost polițist din Chișinău, recidivist, condamnat la 4 ani de închisoare și amendă de 250 000 de lei pentru corupere pasivă
24.04.2026
14:46
773
Starea de urgență în sectorul energetic se încheie, Parlamentul trece țara în regim de alertă pentru a gestiona în continuare riscurile
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.36
1 RON
3.98
1 RUB
0.23
1 UAH
0.40


Inapoi














