16:28:42 28.03.2024
Stiri

Fenomenul Cimpoi

Opinii 11.09.2017 09:36 Vizualizări7874 Autor: Nicolae Negru
Fenomenul Cimpoi


Semne diacritice

Vineri, Uniunea Scriitorilor l-a omagiat pe Mihai Cimpoi, academician, reputat critic și istoric literar, eminescolog, eseist, care a împlinit, la 3 septembrie, 75 de ani. Dacă numele acesta nu vă spune nimic, înseamnă că sunteți venit de pe o planetă care nu întreține relații culturale cu Terra sau unde plăcerea scrisului și cititului mai urmează a fi descoperită. Dat fiind că Mihai Cimpoi a publicat până acum peste 70 de cărți, completarea lacunei de a-l cunoaște vă va cere un efort considerabil, ținând cont și de faptul că lectura textului cimpoian cere o pregătire intelectuală serioasă și o perseverență nu mai mică decât la o plimbare pe noua stradă pietonală din Chișinău, unde riști să-ți rupi picioarele.

Intenția mea, influențată și de caracterul și spațiul rubricii pe care o semnez la Ziarul NAȚIONAL, e să vorbesc despre rolul extraliterar, politic, dacă vreți, al sărbătoritului, deși activitatea politică propriu-zisă nu l-a atras decât periodic, ca deputat al ultimului soviet suprem al URSS, ales în perioada când PCUS începuse să se dezintegreze, și ca deputat al Parlamentului Republicii Moldova, 1998-2001, dizolvat înainte de termen. Mihai Cimpoi a fost un reper, un fenomen al ceea ce se numește „rezistență prin cultură” în RSSM.

Reputația și chiar faima pe care și-a câștigat-o în mediul intelectual, în perioada dintre „dezghețul” lui Hrușciov și perestroika lui Gorbaciov, nu e simplu de explicat astăzi. În aparență, el nu a criticat regimul comunist, nu a subminat rolul conducător al PCUS în societatea sovietică, ci doar a sfidat niște interdicții lingvistice stupide, niște „norme ale limbii moldovenești”, a nesocotit recomandările partidului în ale scrisului cât mai accesibil, pe înțelesul clasei muncitoare, orientându-se spre standardele limbii române din publicațiile literare de peste Prut.

Folosind în textele sale toate cuvintele potrivite din DEX, interzise de Glavlit și vânate de cerberii „limbii moldovenești deosebite de limba română”, Mihai Cimpoi, dar și alții care l-au urmat, au dejucat intențiile puterii sovietice de a ne menține în „țarcul” provincialismului, a formelor regionale, neaoșe, a aberațiilor proletcultiste de origine RASSM-istă. Efectul demersului său stilistic era cu atât mai puternic, mai impresionant, mai deranjant pentru veghetorii virginității noastre etnice inventate, cu cât se baza pe o erudiție solidă, precoce.

Ca tânăr scriitor, el a pledat, la congresul Uniunii Scriitorilor, în 1965, alături de Ion Druță și alții, pentru revenirea la alfabetul latin, lovind astfel în punctul nodal al „specificului limbii moldovenești” ce trebuia să ne despartă „pe vecie” de spațiul transprutean al limbii române. Și titlurile cărților sale vorbesc de la sine despre o despărțire de orice specific provincial: „Disocieri” (1969), „Alte disocieri”(1971) „Narcis și Hyperion” (1979), „Cicatricea lui Ulysse” (1982)… Curentul de modernizare a limbajului literar, căruia i-a dat un impuls puternic, a făcut o spărtură enormă în zidul moldovenismului și pentru aceasta Mihai Cimpoi a devenit indezirabil, considerat naționalist, hărțuit, marginalizat. Pe primul secretar al CC al PCM, Ivan Bodiul, îl deranja până și faptul că Cimpoi semna nu Mihail, ci Mihai, adică „românește”. Pentru prima dată, numele său este menționat într-o hotărâre a CC al PCM, din noiembrie 1965, care a condamnat „tendințele naționaliste” manifestate în luările de cuvânt la congresul al III-lea al scriitorilor (e vorba de Busuioc, Malarciuc, Druță și Cimpoi).

Pe plan local, efectul „avangardist” al scrisului său în mișcarea literară de atunci e asemănător, ca rezonanță și reacție a autorităților, cu efectul avangardei artisitce pe plan unional, care l-a supărat pe Hrușciov, și a fost criticată dur în ziarul Pravda de la Moscova. Era perioada „dezghețului” care, în RSSM, s-a manifestat în primul rând pe plan lingvistic. Ceea ce era inevitabil și firesc. În mediul intelectual, Cimpoi devenise o legendă vie, deși ocupa o funcție modestă de secretar literar la Teatrul Poetic „Alexei Mateevici”, iar citirea fără DEX (care nu era simplu de procurat) a cărților sale prezenta dificultăți. El era unul dintre cei puțini care reprezentau atunci inteligența, modernitatea, românismul nostru în lumea pseudo-bucolică, pseudofolclorică, kitsch, a tiraniei provinciale moldoveniste. În 1996, Mihai Cimpoi publică monografia „O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia”, „continuînd demonstrația lui George Călinsecu” că „literatura română este una și indivizibilă”.

Fenomenul Cimpoi merită să fie evocat și în contextul recentelor „revelații” lingvistice ale semipreședintelui Dodon, care încearcă să reînvie, din interes geopolitic, cadavrul moldovenismului, mizând din nou pe un specific provincial, pe izolarea de spațiul lingvistic și cultural de peste Prut, pe retardul intelectual al cetățenilor, pe prostie.


Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md