Nicolae Negru // Eroarea trumpiștilor noștri
6840
Semne diacritice
Trump pleacă de
Și la noi s-au auzit în ultima vreme voci împotriva globalismului, legat în mod automat cu progresismul, socialismul, neomarxismul și alte -isme sperioase ce vin de peste Atlantic, via Bruxelles, deși globalismul e mai întâi de toate un vehicul comercial, economic, cultural, iar încărcătura sa ideologică depinde de politicienii care îl folosesc. Unii putiniști locali consideră și UE un produs american, atribuindu-i „sechelele” ideologice corespunzătoare, ale „gândirii politice corecte” în primul rând, bucurându-se de mișcările centrifuge, prezicând alte exituri, care îi alarmează pe adepții unei Europe unite.
De dragul adevărului, trebuie să spunem că trumpiștii noștri nu au aplaudat mesajele anti-NATO, anti-UE ale lui Trump, în special încurajarea Brexitului, în prima etapă a președinției sale, ei înțelegând că a lovi în NATO, în UE înseamnă a tăia creanga de sub picioarele Republicii Moldova și ale altor state din „vecinătatea apropiată” Rusiei, că o Americă „focusată” asupra propriei imagini este un cadou nesperat lui Putin, care încearcă prin toate mijloacele să rupă parteneriatul UE-SUA, jucând cartea naționalismului european.
Din fericire, „America First” nu a dus la dezangajarea SUA în Europa sau în regiunea noastră, dar a pus relațiile transatlantice la grea încercare, acestea aflându-se azi în criză profundă. Unele state europene au profitat de frazeologia izolaționistă a lui Trump, de impulsivitatea și improvizațiile sale, pentru a face propriile jocuri geopolitice în raporturile lor cu Rusia și China.
Greșeala trumpiștilor noștri e că nu sunt echidistanți privitor la rezultatele alegerilor prezidențiale din SUA, tirajând afirmațiile neconfirmate ale lui Trump, teoriile sale conspiraționiste despre sistemul electoral american, discreditând de fapt America, democrația americană, spre bucuria lui Putin. Dictonul „quod licet Iovi, non licet bovi” e despre ei. Lovind, alături de Trump, în America, ei fac un deserviciu nu numai SUA.
Regulele nu se schimbă în timpul jocului, nu există niciun temei pentru a susține cu ardoare că cineva i-ar fi furat victoria lui Trump, condițiile au fost egale pentru ambii candidați la funcția de președinte al SUA. El nu ar fi protestat dacă ar fi câștigat alegerile. Trumpiștii noștri, de pe ambele maluri ale Prutului, care nu acceptă rezultatele votului din 3 noiembrie doar în baza spuselor lui Trump, al cărui ego imens are de suferit în mod firesc, comit, cel puțin, o eroare, dacă nu răspund unui angajament camuflat, dacă nu sunt ostași ai „războiului hibrid” împotriva Occidentului, speriindu-ne cu „progresismul”, în favoarea putinismului. E timpul să se împace și ei, ca și Trump, că, de pe data de 20 ianuarie 2021, președinte al SUA va fi Joe Biden.
13.08.2025
11:00
2173
Analistul Vladimir Socor, cel care a avut o contribuție SEMNIFICATIVĂ în neadmiterea semnării așa-zisului „Memorandum Kozak”, a MURIT la vârsta de 80 de ani
16.04.2025
14:43
3384
Nicolae Negru, despre vizita-fulger la Chișinău a secretarului general al NATO, Mark Rutte: „A vrut să afle cum se vede APĂRAREA Ucrainei din spatele ei. Mă miră că „pacifiștii” noștri nu au reacționat”
30.12.2024
09:11
79656
Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
27.12.2024
09:10
47812
Nicolae Negru // Maia Sandu, al doilea mandat
23.12.2024
09:14
30880
Nicolae Negru // Perspectiva unui PSDE „aurit”
20.12.2024
09:13
31217
Nicolae Negru // O carte ca eveniment politic
16.12.2024
09:14
31847
Nicolae Negru // Delirul imperial înainte de armistițiu?
13.12.2024
09:14
32176
Nicolae Negru // Transnistria, ca un cartof fierbinte (sau geamantan fără toartă) sau de ce nu era cazul să fie demis Guvernul
09.12.2024
09:12
32612
Nicolae Negru // Și Ilan Șor era pentru Georgescu
06.12.2024
09:13
32355
Nicolae Negru // Să salvăm România!
02.12.2024
09:11
32256
Nicolae Negru // Perspectiva României arată mai bine
29.11.2024
09:05
32218
Nicolae Negru // Bun pentru România, bun și pentru Republica Moldova, și viceversa
07.03.2026
17:20
89
148 de elevi talentați se întrec la Olimpiada Republicană de Informatică la UTM, cu probe digitale și accent pe viitorul tehnologic
07.03.2026
14:20
363
72 de elevi din toată țara premiați la Olimpiada Republicană de limba franceză și limba germană
07.03.2026
08:10
519
Horoscopul zilei 07.03.2026
589
Fabrică globală de dezinformare: cum profită creatorii online de videoclipurile AI despre războiul dintre SUA, Israel și Iran
755
Primarul Londrei, Sadiq Khan, curtează Anthropic să se mute la Londra pe fondul conflictului companiei cu Pentagonul și administrația Trump
06.03.2026
23:04
782
Bill Gates obține undă verde în SUA pentru primul reactor nuclear Natrium TerraPower din Wyoming
06.03.2026
22:35
570
Microsoft, Google și Amazon garantează accesul la Anthropic Claude pentru clienții civili, în pofida interdicției Pentagonului
601
Pokémon acuză Casa Albă că i-a folosit ilegal imaginile în meme-uri pro-Trump
06.03.2026
20:22
623
Cer senin și nopți reci în Republica Moldova, sâmbătă, 07.03.2026
06.03.2026
19:58
782
Maia Sandu promite spitale moderne și porturi dezvoltate la Cahul și Giurgiulești în cadrul unei vizite în sudul țării
648
Poliția britanică intensifică patrulele după apariția pe rețelele sociale a „războaielor între școli”
06.03.2026
18:23
639
Tot mai multe țări se pregătesc să interzică rețelele sociale pentru copiii sub 16 ani
06.03.2026
18:10
649
TriZetto recunoaște furtul datelor medicale și personale a peste 3,4 milioane de americani, după un an de breșă nedetectată
06.03.2026
17:47
682
MEC implică sute de profesori în consultările publice pentru noile concepții ale disciplinelor școlare din învățământul general
06.03.2026
17:43
610
Indonezia introduce restricții de vârstă pentru accesul copiilor la rețelele de socializare
06.03.2026
17:39
704
Modelul austriac de formare a profesorilor, studiat de o delegație a educației din Republica Moldova în vizită la Viena și Linz
624
Indonezia interzice accesul copiilor sub 16 ani la rețelele sociale și platformele online cu „risc ridicat” pentru protejarea minorilor
646
India: statul Karnataka anunță interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani, între planuri ambițioase și semne de întrebare juridice
06.03.2026
16:17
666
Compania franceză de calcul cuantic Pasqal se listează printr-un SPAC de 2 miliarde de dolari, dar promite să rămână „franceză”
06.03.2026
15:11
1157
Dodon o trimite din nou pe Maia Sandu la Moscova, pentru ca să se roage de Putin să livreze gaz în R. Moldova/Transnistria. Socialistul a fost pus la punct: „Avem contract cu „Gazprom”… Dodon, sunați-l pe Putin și cereți respectarea înțelegerilor”
06.03.2026
15:05
690
Planul de formare continuă pentru 2026 va instrui circa 25.000 de cadre didactice și manageriale
06.03.2026
14:24
988
Maia Sandu, o nouă FUNCȚIE după încheierea mandatului de președinte al R. Moldova: „Voi contribui la DEZVOLTAREA țării”
06.03.2026
14:18
621
MEC lansează consultări publice pe noua Concepție a disciplinei „Biologia” în învățământul general
06.03.2026
12:40
755
Parlamentul examinează politicile de reintegrare și situația de securitate din Zona transnistreană
06.03.2026
12:20
823
Femeie din Ucraina, reținută în flagrant la Bălți cu peste 400 de mii de lei, plasată în arest preventiv pentru escrocherie
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
20.13
1 USD
17.34
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














