După jaful secolului, enigma secolului?

Semne diacritice // Alegerile din 14 iunie par să reprezinte cel mai convingător sondaj în favoarea ideii europene

Rezultatele alegerilor de duminică au surprins multă lume. Mă număr și eu printre cei care au considerat că PLDM și PD vor fi pedepsite de alegătorii chemați la urne duminica trecută. Eram sigur că furtul miliardului nu putea să treacă neobservat, oricât de „proeuropean”, „tolerant” și „blând” ar fi cetățeanul nostru. Însă, rezultatele voturilor pentru listele PLDM și PD în consiliile raionale și municipale demonstrează contrariul.

Potrivit CEC, voturile alegătorilor s-au repartizat în felul următor: PLDM - 22,24%, PD - 21,88%, PSRM - 12,5%, PCRM - 11%, „Partidul Nostru” - 8,22%, PL - 8,13%, Candidații independenți - 7,87%, Blocul electoral „Platforma Populară Europeană din Moldova - Iurie Leancă” - 5,89%.

Cu excepția Chișinăului, PLDM și, mai cu seamă, PD nu numai că nu au fost pedepsite, ci încurajate în continuarea politicii lor, rezultatele alegerilor fiind mai bune atât comparativ cu alegerile locale precedente, din 2011, cât și cu cele parlamentare din 2014. Partidele antieuropene, care promit „anularea” Acordului de Asociere cu UE, - PSRM și PN - au obținut împreună doar 20,77% din voturi. Chiar dacă adăugăm aici voturile PCRM, care acceptă Acordul de Asociere, dar se pronunță pentru revizuirea acestuia, ponderea taberei proestice (33,77%) rămâne mult sub cea proeuropeană (58,3%, fără a lua în calcul și o parte a candidaților proeuropeni independenți) și nici măcar nu atinge rezultatele din 2011 ale PCRM (circa 39%).

Unii comentatori, analiști, sociologi, care s-au făcut de râs prevestind rezultate „catastrofale” pentru partidele de guvernământ și o întoarcere a electoratului cu fața spre Rusia, acum încearcă să ne convingă, ignorând cifrele anunțate de CEC sau concentrându-se doar pe cele din Chișinău, că ei au avut dreptate. În loc să explice acest comportament „enigmatic”, alogic, incoerent în aparență, manifestat de alegătorii moldoveni, o parte a presei neagă evidențele, încercând să ajusteze rezultatele la niște deducții și concluzii pripite.

Totuși, de ce i-au pedepsit alegătorii moldoveni pe comuniști în alegerile locale din 2007 (atunci a fost ales și Dorin Chirtoacă primar) și nu i-au pedepsit pe liberal-democrați și democrați în 2015? Cum a fost posibil ca orheienii să aleagă primar un candidat bănuit de furtul mai multor miliarde de lei, reprezentând o formațiune prorusă, antieuropeană marginală, cu rezultate nesemnificative în alegerile precedente? O altă persoană cu biografie dubioasă a fost aleasă din primul tur primar la Bălți. Până și Voronin s-a declarat consternat de faptul că bălțenii l-au preferat pe „reprezentantul unei structuri mafiote” candidatului comunist. După „jaful secolului”, ne-am ales și cu o enigmă pe potrivă: ce este în capul moldovenilor?

Alegerile din 14 iunie par să reprezinte cel mai convingător sondaj în favoarea ideii europene.

Cetățenii R. Moldova au arătat clar că planurile de refacere a URSS nu le surâd. Războiul din Ucraina, declanșat de Putin, să le fi provocat niște reacții instinctive, pe care nu le conștientizează sau evită, din anumite motive, să le exprime în public? Poate fi una din explicații. Teama de război este „imprimată” în mentalul basarabean ca și teama de secetă și foamete.

Totuși, de ce alegătorii au preferat PL-ul și Blocul electoral al lui Iurie Leancă în Chișinău, dar nu și în afara Chișinăului? De ce, de exemplu, orheienii proeuropeni nu au procedat la fel, preferându-l pe Shor și formațiunea prorusă „Ravnopravie”? Dacă au contat banii, de ce socialiștii, care au cheltuit mai mult decât PLDM, PL și Blocul electoral „Iurie Leancă”, luate la un loc, au obținut un scor de două ori mai mic decât al PLDM?

Și rezultatele din Chișinău merită a fi analizate în detalii. Vom reveni.