După „Alianța Kozak” vine „Planul Kozak”?

Semne diacritice

Până „dezoligarhizarea”, deraiată în cea mai ordinară împărțire a funcțiilor publice între partidele câștigătoare, își va face efectul, va mai trece ceva timp. Există însă, tot mai vizibile, unele efecte „colaterale” ale mariajului de interes ACUM-PSRM, aranjat de Kozak, efecte pe care acumiștii fie nu le-au luat în calcul, fie le-au considerat neglijabile.

Laundromatul politic ACUM

E vorba, în primul rând, de „spălarea” imaginii lui Dodon. Dintr-un partener, când pe față, când camuflat, al lui Plahotniuc, dintr-un element al „binomului toxic”, dintr-un „uzurpator al puterii” și „vasal al lui Putin”, finanțat pe căi obscure, bun de denunțat la Procuratura Generală, dintr-un paria pe plan internațional, pe care îl ignorau demonstrativ omologii săi de la București și Kiev, „laundromatul” politic acumist îl transformă pe Dodon într-un personaj decent, de luat în seamă atât în interior, cât și în afara Republicii Moldova.

E de remarcat nu numai „compatibilitatea”, surprinzătoarea „armonie” a relațiilor dintre Maia Sandu și Dodon, ei au mai lucrat cândva împreună, este pur și simplu uluitoare brusca transformare, ca printr-o apăsare de buton, a mai multor „proeuropeni” și „unioniști”, care, până nu demult, își ștergeau picioarele de președintele-„căpșunar”, iar acum manifestă duioșie tâmpă, își pun speranța în el. Această sucire la 180 de grade nu trece fără urmări pentru alegătorii mai sensibili, care iau în serios mesajele politicienilor. Mai cu seamă că acceptarea lui Dodon, prin mijlocirea lui Kozak, vine „la pachet”, pe plan secund, cu acceptarea lui Putin și a „valorilor”sale, a revanșismului rus, ca și cum ocuparea Crimeii, războiul din Donbas cu peste 13 mii de morți, doborârea unui avion de pasageri etcetera nu oferă motive suficiente de a ne teme și a ne feri de Rusia sancționată, cum fac ucrainenii.

Steinmeier, cu peria

„Spălat” de acumiști, Dodon este preluat și periat de președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, care discută cu el la telefon, îi „apreciază” rolul important pe care l-a avut „în procesul de constituire a actualei coaliții majoritare din Parlament” și îl invită să facă o vizită oficială în Germania, după alegerile locale.

De fapt, rolul lui Dodon a fost de marionetă a lui Putin, după cum Maia Sandu a fost ghidată de cineva de la Berlin, pe care îl putem doar ghici. Prin implicarea sa, președintele german, un schroederist notoriu, continuă pe față ceea ce Germania a făcut până acum în culise: a tras sforile, împreună cu Rusia, pentru formarea alianței ACUM-PSRM. Un Dodon mai „curățel”, având acces nu numai la Kremlin, ci și la Schloss Bellevue, întreținându-se cu Der Bundespraesident, poate fi un partener de mai lungă durată pentru Maia Sandu, decât este acum. Berlinul are capacitatea de a-l promova și în alte capitale, poate chiar la Kiev și București.

Consens ruso-german împotriva Republicii Moldova

Acumiștilor nu li se va permite să se separe de socialiști. Steinmeier a menționat, în expunerea nedezmințită a lui Dodon, că „modul în care a fost constituită actuala majoritate parlamentară la Chișinău vine să demonstreze existența unui consens internațional în cazul Republicii Moldova, atins între marile puteri internaționale”. Însă constituirea majorității parlamentare nu e un scop în sine, lasă el să se înțeleagă. Se lucrează asupra unui „consens similar și în cazul reglementării finale a diferendului transnistrean”, iar succesul formării alianței ACUM-PSRM „inspiră optimism” în acest sens. Cu alte cuvinte, după ce ne-am trezit cu o alianță nefirească, artificială, marionetă, pe capul nostru, mâine ne putem trezi cu problema transnistreană „rezolvată”. Mai contează în ce fel?

Nu ar fi rău să fie bine, vorba ilustrului humuleștean. Dar nu are cum să fie, deoarece Herr Steinmeier vorbește ca un ambasador rus. El ne îndeamnă să „restabilim” bunele relații cu Rusia, „în beneficiul poporului moldav”, insinuând astfel că deteriorarea acestora s-a produs din vina Republicii Moldova. (Acum știm de la cine a preluat Nicu Popescu și Maia Sandu mesajul respectiv.) Dar ce anume ar trebui să facem ca să fie pe placul Rusiei, dle Steinmeier? Să le dăm voie spionilor ruși să mișune nestingheriți prin Chișinău? Să ne împăcăm cu propaganda rusă? Să nu pomenim despre retragerea trupelor ruse? Să spunem că în 1992, pe Nistru, a fost un „război civil”? Să nu comemorăm victimele ocupației ruse? Să nu recunoaștem că vorbim limba română?

Gazpromul face minuni!

Steinmeir mai consideră că reglemenarea conflictului transnistrean „va fi imposibil de atins” fără relații bune cu Rusia. Ce indicație „prețioasă”! De fapt, o reglementare va fi imposibil de atins, dacă aceasta nu va fi în interesul Rusiei, cum a fost cea din 2003. Fiindcă veni vorba, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, și-a amintit, zilele trecute, - întâmplător? - de Planul Kozak, regretând respingerea acestuia de către „partenerii occidentali”. Se pare că vom asista la o a doua încercare a Rusiei, sprijinită de Germania de data aceasta, de a ne băga planul lui Kozak pe gât, - între Berlin și Moscova există în mod evident o înțelegere pe care suntem îndreptățiți să o numim pactul Molotov-Ribbentrop 2. După reușita constituirii „Alianței Kozak”, ar fi firesc să i se încredințeze realizarea „Planului Kozak”, nu-i așa? Reformulat nițel, ca să nu supere auzul nostru.

Gazpromul face minuni! Nerăbdător să ne împingă în brațele Mosovei, Steinmeier l-a încurajat pe președintele Republicii Moldova în eforturile sale de apropiere de Rusia, de parcă Dodon ar mai face altceva. E ca și cum l-ar îndemna pe un alcoolic să bea votcă.