Dodon între Plahotniuc și Putin sau Republica Moldova „o istorie de succes” a Rusiei?

Semne diacritice

Ce a fost? Toată lumea comentează prezența lui Dodon alături de lui Putin la parada de 9 mai din Piața Roșie. Un Dodon ca un bostan plesnind de nitrați, fosfați și alte îngrășăminte minerale și un Putin ca un castravete ofilit, epuizat de secetă. Dacă nu afișa expresia labradorului Koni, câinele care a speriat-o pe Angela Merkel, anonimul președinte al Republicii Moldova putea fi considerat cel mai impozant personaj de pe mauzoleul lui Lenin. Unii cetățeni ruși, preocupați de moștenirea pe care o va lăsa Putin, au presupus că Dodon e viitorul succesor al președintelui rus, mai cu seamă că se afla pe locul care în mod tradițional îi aparținea premierului Dmitri Medvedev.

Dezamăgirea a fost mare când s-a aflat că enigmaticul străin e doar președintele Moldaviei și că e singurul venit din categoria președinților-vasali, șefi ai statelor CSI. În mod paradoxal, prezența lui Dodon nu i-a folosit lui Putin, ci a subliniat lipsa celorlalți președinți, în special a lui Nazarbaiev și Lukașenko, scoțând în evidență izolarea Rusiei, nu numai pe plan european, ci și regional. „Putin a rămas cu un singur prieten, dar și acela este un Dodon”, a scris cineva pe Facebook. (Conform dicționarului explicativ al limbii ruse - Toлkoвый словарь Даля - dodon înseamnă neîndemânatic, stupid, inept.)

De ce, totuși, se afișează președintele rus cu Dodon mai des decât cu labradorul său preferat, Koni? Motivul e cât se poate de simplu: victoria electorală a lui Dodon e singurul succes al lui Putin din ultima vreme, pe care îl poate prezenta poporului rus setos de măreție și mesianism.

Faptul că în Republica Moldova, asociată cu Uniunea Europeană, a învins un candidat prorus îi gâdilă ego-ul lui Putin, e ca o confirmare a justeții ideilor și cursului său de politică externă. Succesul lui Dodon, la care a contribuit (împreună cu Plahotniuc) mai mult decât se știe la Chișinău, vine să compenseze întrucâtva eșecul răsunător, tragic, al lui Ianukovici, dar și dezamăgirea de după inaugurarea președintelui american Donald Trump, care nu a îndreptățit așteptările și, în loc să sporească triumful politicii putiniste de după Brexit, l-a anihilat. Și Macron, apărut pe neașteptate din culisele politice, a reușit să o „neutralizeze” ușor pe Le Pen, când se credea că până la Frexit nu rămăsese decât un pas.

Apoi, „istoria de succes” din Republica Moldova trebuie dusă până la capăt, până la victoria finală, până când socialiștii vor avea majoritatea în Parlament și Putin va putea realiza planul său de federalizare a Republicii Moldova și de legalizare a trupelor ruse pe Nistru, conform vechiului „plan Kozak”, pentru a scăpa de povara Pridnestroviei, a o pune pe umerii UE, ai României în special. Cu cât se întâlnește mai des cu Dodon, cu atât șansele electorale ale socialiștilor sunt mai mari, consideră Putin. Și nu fără temei. Dintr-odată și vinurile de la Cricova, care ieri erau exportate doar în UE, iar Rospotrebnadzor le considera bune doar de vopsit gardurile, au trecut testul aceluiași Rospotrebnadzor și vor fi acceptate pe piața rusă, ca să știe alegătorii moldoveni că Putin răsplătește loialitatea.

Curios, vizita lui Dodon la Moscova era și în interesul lui Plahotniuc. Plecând, președintele Republicii Moldova a lăsat Piața Marii Adunări Naționale la dispoziția liderului PD, care a organizat o manifestație festivă dublă, combinând „Ziua Victoriei” cu „Ziua Europei”. Pentru prima dată în istorie, Plahotniuc i-a adunat împreună, în mod demonstrativ, în același loc, pe cei care se simt „eliberați” și pe cei care se simt „ocupați” de Armata Sovietică, în 1944. Care a fost proporția dintre primii și ultimii la concertul PD , nu se știe, dar cel puțin formal, printr-o „șmecherie” destul de simplă, s-a realizat ceea ce părea irealizabil. Chiar dacă, în afară de membrii disciplinați ai PD, în PMAN au fost prezenți doar niște „melomani”, cărora nu le pasă nici de „Ziua Victoriei”, nici de „Ziua Europei”, mesajul lui Plahotniuc a fost că adversarii ireconciliabili trebuie să se tolereze reciproc și că „altoirea” celei de-a doua sărbători pe tulpina celei dintâi nu este imposibilă. În timp ce Dodon declara la Moscova cu emfază că „Ziua Victoriei” e sărbătoarea noastră și nimeni nu ne-o poate lua”, Plahotniuc la Chișinău tocmai realiza această încercare.

Fiindcă veni vorba, în pofida declarațiilor belicoase, agresive la adresa guvernării „eurounioniste”, în cele aproape cinci luni de când se află în fotoliul de președinte, nu s-a produs nicio coliziune majoră între Dodon și „coordonatorul executiv”. Dimpotrivă. Din „întâmplare”, liderul socialist acționează, din când în când, parcă la comanda liderului PD, cum a fost, de exemplu, cu inițiativa votului mixt. Să ne imaginăm că în Parlament lipsea vinerea trecută proiectul lui Dodon de schimbare a sistemului electoral… PD ar fi trebuit să insiste până în pânzele albe asupra uninominalului, riscând să supere serios Bruxelles-ul. „Înjurând”, Dodon a acceptat și „reforma” Guvernului anunțată de Plahotniuc. Impresia că „prezidentul” se lasă și el „coordonat” de „coordonatorul executiv” devine pe zi ce trece o certitudine. În schimb, el obține niște funcții pentru reprezentanții PSRM și își poate duce la îndeplinire niște „avertismente”, cum ar fi cel cu „schimbările” de la Ministerul Apărării sau Curtea Constituțională.

Nu e clar doar care e rolul lui Plahotniuc în relația dintre Dodon și Putin și dacă există o relație dintre Putin și Plahotniuc, al cărei numitor comun să fie Dodon.